de Călin Popa şi Florica Pintea
Cea mai simplă cale de a ieși în evidență cu ocazia unui eveniment este să folosiți noile tendințe în aranjarea sprâncenelor ca adevărate opere de artă personalizate, vă sfătuiesc specialiștii.
Pigment spectaculos
Dacă nu cu mult timp în urmă sprâncenele groase, unite, ale celebrei Frida Kahlo erau considerate vulgare, astăzi fac furori. Pornind de la această nouă modă, a face din sprâncene piese de rezistență ale unui look nu a mai fost decât o chestiune de timp… și de imaginație. Potrivit specialiștilor, imperativele ultimei mode cer transformarea sprâncenelor în tablouri. Puteți opta pentru decorarea lor cu un pigment de culoare spectaculos. Ar putea fi chiar accentul de galben-lime sau de verde-neon pe care vestimentația pune atâta preț în sezonul de toamnă 2018. Așadar, achiziționați un fard de pleoape într-o culoare șocantă, vie, și creați pe sprâncene o bază aderentă. Apoi, cu ajutorul degetelor, apăsați cu putere pe sprânceană, din loc în loc, pentru a crea efectul de intensitate și de adâncime. La final, asigurați-vă că opera are un finiș mat, așa cum se poartă. Nu vă faceți griji în privința simetriei sau a preciziei de execuție; acest tip de look se referă la a fi original și atât.
Stropi de culoare
Pentru a realiza un look de stropi de culoare pe sprâncene, este indicată utilizarea unei periuțe de dinți, notează elle.com. Dacă aveți mai multe, eventual cu perii neregulați, cu atât mai bine. Nu vă mai trebuie decât o gamă cât mai largă de culori strălucitoare sub formă de pulbere sau de cremă și, bineînțeles, multă îndrăzneală și creativitate. Puneți periuța în culoare - cu cât mai multă, cu atât mai dense vor fi picăturile - și… stropiți sprâncenele, după ce ați aplicat inițial o bază cremoasă la care să adere culorile care vă vor face să străluciți în orice ținută. Nici pentru acest look nu este nevoie de ordine și de exactitate, nu există bine sau greșit, așa că aveți grijă doar ca pielea să fie cât mai curată, iar contrastul să ofere un efect izbitor.
Tablou facial
Iată un look care va tăia răsuflarea privitorilor la orice oră și la orice tip de petrecere. După ce v-ați pus mica rochie neagră și sandalele sexi preferate, mergeți în fața oglinzii, luați un creion de makeup și desenați o floare amplă în zona sprâncenei, a ochiului și prelungind conceptul sub ochi. Cu un gel special pentru sprâncene modelați-le astfel încât să arate ca niște fulgi ușori. Dacă nu sunteți adepta motivelor florale sau nu vă pricepeți deloc la desen, încercați o linie mai stilizată, eventual geometrică, și care să vă avantajeze linia chipului. Cea mai importantă regulă pentru a realiza acest look cu tot efectul inclus este să îndrăzniți.
Roșu debordant
Într-o lume care nu mai trasează granițe între absolutul masculin și perfectul feminin, nici între frumos și respingător, așa cum erau acestea percepute cu doar o generație în urmă, a avea sprâncenele foarte roșii atunci când purtați o ținută complet albă, de pildă, poate fi un adevărat spectacol. Așadar, curaj! Dacă sprâncenele naturale sunt prea rare, înainte de a le „înroși” mai desenați niște fire acolo unde se simte nevoia, apoi puneți mult roșu pe tot ansamblul. Dacă linia sprâncenelor se prelungește și începeți să semănați cu amintita Frida, veți fi în cele mai noi tendințe, așa că nu faceți economie. La final, pieptănați opera cu o perie de mascara curată și nu uitați că dacă aveți un mascara roșu pe acasă puteți realiza această operă în câteva minute, pe bancheta din spate a taxiului care vă duce spre eveniment.
Accente de pensulă
Un look cu totul ieșit din comun, ceva mai dificil de realizat, dar de un efect garantat, este accentul din pensulă. Mai precis, folosiți o cremă cu nuanța pe care intenționați s-o purtați, aplicați pe marginea exterioară a sprâncenei un strat mai gros, apoi, cu ajutorul unei pensule, trasați modelul ca și cum un pictor și-ar fi încercat inspirația fugară pe chipul dumneavoastră. Cheia reușitei este să nu vă grăbiți, iar secretul succesului este ca urmele de pensulă să fie cât mai bine marcate.
„Cine nu are sprâncene nu se poate spune că are un chip“ (Saoirse Ronan, actriţă)