de Călin Popa şi Raluca Ogaru
Chiar dacă bărbații care se fardează nu mai sunt o noutate în viața de fiecare zi, conceptul de beauty pentru domni este unul relativ proaspăt în industrie. Atentă la acest trend, Casa Chanel a lansat un set complet de make-up pentru bărbați, cu tot cu fond de ten.
„O nouă estetică masculină”
Tutorialele de pe YouTube cu tineri care își aplică fard - MannyMUA, PatrickStarrr, James Charles - au dat impuls unui trend cu totul nou: machiajul de fiecare zi pentru bărbați. După ce Tom Ford și Clinique au dat un ton timid acestei mode, Casa Chanel iese la rampă cu un set complet, o întreagă linie de make-up intitulată „Boy” („Băiat”). Setul conține fond de ten fluid, mat, pensule pentru sprâncene și un balsam de buze de asemenea mat. „Așa cum Gabrielle Chanel a împrumutat piese din garderoba masculină pentru a îmbrăca femeile, Chanel își trage inspirația din lumea frumuseții feminine pentru a creiona o nouă estetică masculină. Linii, culori, atitudini, gesturi… Nu mai există conceptele absolute de masculin și feminin. Stilul este cel ce definește persoana care dorim să fim”, explică un comunicat al celebrului brand.
Fond de ten, pensulă pentru sprâncene, balsam de buze
Casa de modă a lansat deja un parfum cu aceeași denumire și care este, desigur, unisex. Poartă numele lui Boy Chapel, iubirea tragică a Gabriellei Chanel. Noua linie de make-up care îl completează conține fond de ten în patru nuanțe, cu factor de protecție solară 25, prezentat într-o sticlă neagră, elegantă. Femeile care vor dori să încerce acest nou produs vor avea nevoie de un corector, întrucât nuanțele sunt foarte mate, atrage atenția elle.com. Tot patru nuanțe diferite de peri au și periile pentru sprâncene, deși nu este cunoscut motivul pentru care ar fi nevoie de o astfel de diferențiere. Nu în ultimul rând, un balsam de buze hidratant, cu finiș mat, încheie setul de make-up pentru bărbați cu care Chanel întâmpină toamna 2018. Lansată la 1 septembrie în Coreea de Sud, noua linie își continuă periplul internațional, inclusiv online, din noiembrie 2018 până în ianuarie 2019.
„Lansând cea dintâi linie de make-up pentru bărbați, Chanel punctează codurile etern schimbătoare ale unei viziuni neschimbate: frumusețea nu este o chestiune de gen, ci de stil” (Chanel)