de Călin Popa şi Alexandru Brădescu
După drama pe care a trăit-o participanta la un show televizat al cărei chip a fost aproape distrus în urma unui atac cu acid, un medic a inventat fondul de ten care rezistă unei astfel de agresiuni teribile, protejând fața.
Compus inovator care poate intra în componența fardurilor
Atacurile cu acid sunt o formă îngrozitoare de răzbunare a unor persoane pe altele, pot distruge vieți și cariere, pot genera chiar sinuciderea celor agresați astfel. Aceste gesturi au sporit mult în Occident, doar în Londra înregistrându-se 450 de cazuri în 2016, dublu față de statistica din 2014. În aceste condiții, după o muncă de zece ani, medicul britanic Almas Ahmed poate susține că a descoperit o formulă de make-up care să ferească femeile de astfel de atacuri ce le pot distruge viața. Specialista a pus la punct formula unui compus pe care l-a denumit „acarrier”, care poate intra în componența fardurilor și nu va reacționa cu niciun fel de substanță corozivă.
Rezistă și la contactul cu alte lichide
În prezent, compusul se află doar în formula unui fond de ten, dar Ahmed este pe cale de a dezvolta produse speciale pe direcția loțiunilor hidratante și a celor de plajă, într-un viitor nu foarte îndepărtat, notează „Daily Mail”. „Ideea mi-a venit când am auzit la știri despre un astfel de caz. A fost îngrozitor să aflu așa ceva, știam că în Asia problema este destul de frecventă și nu mi-a venit să cred că se poate întâmpla în Europa. Așa am început să lucrez la produsul care să apere femeile de acest gen de atacuri”, detaliază Ahmed. Fondul de ten arată, se simte, miroase și funcționează ca orice alt produs cosmetic similar, dar are marele avantaj de a nu intra în reacție cu substanțele acide, deci nu arde. Structura sa este impenetrabilă și, de asemenea, rezistă și la contactul cu alte lichide. Totodată, foarte important, acest produs apără și de alte arsuri, cum sunt cele care pot apărea atunci când o persoană scapă cafea fierbinte pe bărbie.
„Sper ca având la îndemână acest produs, tot ceea ce înseamnă efecte ale atacului cu acid sau ale arsurilor ușoare din viața de fiecare zi să devină de domeniul trecutului“ (doctor Almas Ahmed)