de Călin Popa şi Adrian Barna
Din punct de vedere medical, celulita este un proces de distrugere lentă a celulelor subcutanate, provocat de retenţia apei şi a toxinelor. Din perspectivele frumuseții, celulita este una dintre cele mai mari bătăi de cap pentru orice femeie. Dacă nu doriți să apelați la chimicale pentru a o combate, există și variante naturale de măști anticelulită.
Ardei iute și ulei de măsline
Celulita afectează diverse persoane, indiferent de greutatea lor, şi nu este, aşa cum s-ar crede, apanajul femeilor cu câteva kilograme în plus. Printre cauzele celulitei se numără în primul rând stilul de viaţă, din care fac parte alimentaţia, activitatea fizică şi odihna. În lunile friguroase, o mare parte dintre noi facem mai puţin sport, mâncăm mai gras şi consumăm mai puţine lichide, toţi aceşti factori având legătură directă cu apariţia celulitei. Ardeiul iute roșu este unul dintre cele mai puternice alimente în lupta cu celulita. Acesta contribuie la o circulație mai accelerată a sângelui în zonele cu probleme și activează metabolismul. Cea mai simplă rețetă naturală anticelulită este următoarea: un vârf de cuțit cu praf de ardei roșu se amestecă cu o linguriță cu ulei de măsline. Pentru un efect mai pronunțat, adăugați o jumătate de linguriță cu miere și un vârf de cuțit cu scorțișoară. Amestecul obținut aplicați-l pe pielea din zona cu probleme, acoperiți cu o folie și lăsați să acționeze timp de 15 minute. Masca cu ardei iute roșu se poate face de mai multe ori pe săptămână, timp de o lună, dar nu se potrivește femeilor a căror piele este predispusă la iritații.
Muștar și smântână
O alimentaţie bazată pe produse procesate, care conţin foarte multă sare, grăsimi nocive şi zahăr, favorizează apariţia celulitei, deoarece acestea duc la construirea depozitelor de grăsime de sub piele. Lipsa apei duce, la rândul ei, la deshidratare, ceea ce face ca ţesutul epidermic şi porii să îşi piardă elasticitatea şi să creeze pe piele gropiţe inestetice. Muștarul este similar, ca efect extern anticelulitic, cu ardeiul iute. Luați două linguri rase cu pudră de muștar și diluați-o cu apă caldă până la starea de suspensie. Amestecați cu miere și cu smântână (aveți nevoie de o lingură din fiecare). Masca de muștar împotriva celulitei se aplică pe pielea uscată într-un strat subțire, apoi se învelește cu folie și deasupra se acoperă cu o pătură. Se ține până la 15 minute, dar în cazul în care arde puternic, scoateți mai devreme și data viitoare când faceți masca, creșteți cantitatea de smântână.
Argilă și ulei esențial
Sportul ar trebui să fie indispensabil în lupta cu celulita, deoarece cu ajutorul său se arde mai multă grăsime, muşchii sunt tonifiați, iar aspectul de coajă de portocală se reduce considerabil. Masca anticelulită cu argilă (mai ales varianta albastră) este capabilă de a „trage” din piele nu numai excesul de lichid, dar și toxinele. Acesta este motivul pentru care măștile de acest tip sunt adesea recomandate pentru a combate celulita. La argila cumparată din farmacie este suficient să se adauge puțină apă și să se aplice pe piele. De asemenea, puteți amesteca argila și cu miere sau cu uleiuri esențiale. O formulă este următoarea: se dizolvă trei linguri cu argilă cu apă caldă (până la obținerea unui terci gros), se adaugă trei picături cu ulei de rozmarin și se amestecă totul bine. Păstrați masca pe piele aproximativ zece minute.
Alge și… regim
Masca anticelulită din alge marine este mult mai blândă cu pielea și, în același timp, este eficientă. Luați două pachete cu alge marine uscate, adăugați doi litri de apă fierbinte și lăsați să stea timp de o oră. Se strecoară lichidul și se aplică pe piele. Se lasă să acționeze aproximativ o oră, acoperit cu folie. În paralel, renunţarea la fumat, un regim alimentar care să includă mai multe fructe şi legume, cât mai puţin stres şi, pe cât de des posibil, efectuarea de masaj anticelulitic sunt tot atâtea direcții sănătoase de acțiune împotriva celulitei.
Unt de cacao și vitamina E
O altă mască naturală foarte indicată în lupta cu celulita este cea din unt de cacao. Acesta este unul dintre remediile cu o acţiune vizibilă asupra pielii afectate de celulită. Se combină untul de cacao cu vitamina E şi o loţiune care conţine colagen și se aplică zilnic, prin masaj uşor. De asemenea, masca din ceară este eficientă împotriva celulitei și o puteți utiliza și la domiciliu. Este mai bine să se cumpere ceara din farmacii, din saloane de înfrumusețare, gata preparată și care trebuie doar să se încălzească în conformitate cu instrucțiunile. Ceara caldă se aplică pe piele cu o perie, apoi se acoperă cu polietilenă și deasupra se înfășoară cu ceva cald. Se lasă să acționeze aproximativ o jumătate de oră.
Ulei de cocos și de susan
Un parfumat ingredient culinar, uleiul de cocos, a început să fie din ce în ce mai utilizat ca tratament natural în cazul celulitei, deoarece accelerează metabolismul şi, implicit, face ca grăsimile să fie arse mai rapid. O altă funcţie importantă a sa este cea de detoxifiere corporală. Se folosește ca masaj în zonele cu probleme, la duş. Poate fi amestecat şi cu zahăr sau cu sare, pentru a obţine un fel de scrub care va îndepărta cu siguranţă celulele moarte de la suprafaţa pielii. Totodată, uleiul de susan este util nu doar pentru prepararea produselor alimentare, ci şi pentru tratarea celulitei. Folosiţi ulei de susan ca exfoliant natural, prin masaj. Eliminaţi apoi surplusul de ulei rămas la suprafața pielii cu apă călduţă. Pentru rezultate optime, uleiul de susan trebuie utilizat cel puţin două-trei săptămâni.
Aluat cu oțet de mere
Masca-aluat anticelulită se prepară în felul următor: se ia aceeași cantitate de oțet de mere și miere, se adaugă treptat făină pentru a obține un aluat de grosime medie, care nu este lichid și nu se împrăștie. Aplicați-l pe locurile afectate de celulită, timp de o oră și jumătate, apoi spălați.
Scrub cu cafea
Pe lista celor mai populare remedii naturale pentru a elimina celulita se numără cafeaua, datorită cofeinei care stimulează circulaţia la nivelul pielii şi care ajută la îndepărtarea toxinelor din zona afectată. Un scrub de cafea se obţine folosind ca materie de bază zaţul de cafea sau chiar cafea măcinată. O populară şi eficientă reţetă de scrub cu cafea vine de la celebrul Doctor Oz: o jumătate de ceşcuţă cu cafea măcinată, un sfert de ceşcuţă cu zahăr brun şi puțin ulei de măsline. Aplicați sub duş uleiul de măsline pe zonele cu probleme, după care, cu mişcări circulare, masați bine pielea cu celulită cu amestecul pe bază de cafea. Clătiți şi repetați tratamentul de două ori pe săptămână.