Main menu

header

de Ana-Maria Cocea

Florentina Opriş, realizatoarea emisiunilor „Sport cu Florentina” şi „Sport, Dietă şi o Vedetă”, de la Prima TV, ne învaţă cum să avem un tonus de invidiat, chiar dacă am trecut de prima tinereţe. Cu toate că emisiunile sale sunt foarte matinale, Florentina spune că foarte multe femei se trezesc şi încep ziua cu ea şi cu exerciţiile simple şi rapide, ce le modelează trupul. Florentina ne lămureşte dacă putem mânca după pofta inimii şi arăta impecabil, având ca „antidot” sportul.

 

„Este important să avem trei mese pe zi”
- Este foarte promovată sintagma „alimentaţie sănătoasă’’. Ce înseamnă, practic, să mâncăm sănătos?
- Sănătatea este stâlpul tuturor acţiunilor pe care le întreprindem în fiecare zi şi depinde în proporţie de 80% de alimentele pe care le consumăm şi de modul în care ele sunt asimilate de organism. Să mâncăm sănătos înseamnă să avem grijă ca alimentele pe care le consumăm zilnic să fie capabile să asigure necesarul de vitamine, minerale, fibre, carbohidraţi, grăsimi şi proteine, ce sunt indispensabile în funcţionarea normală a organismului. În plus, în acest mod ne ferim de dezechilibrele ce generează boli pe termen lung. Este important să avem trei mese pe zi, să consumăm preponderent legume şi fructe, să nu renunţăm la carne, dar să o alegem pe cea slabă, să introducem alunele, seminţele, nucile, toate crude, pentru că aduc un aport de proteine.

- Sunt produsele alimentare de pe piaţă sănătoase? Ce putem consuma şi ce nu...?
- Din fericire, la noi încă se mai găsesc produse naturale şi sănătoase, unele dintre ele chiar bio. Este bine să consumăm verdeţuri, legume şi fructe din gospodăriile ţărăneşti şi să ne ferim de cele aduse din import, care, din cauza transportului şi a depozitării, îşi pierd cea mai mare parte din substanţele nutritive.

Conservele nu sunt bune vara
- Ce părere ai despre preparatele conservate?
- Este bine să ne ferim pe cât posibil de preparatele conservate, pentru că, de obicei, conţin E-uri dăunătoare sănătăţii şi foarte puţine substanţe nutritive de care organismul are nevoie pentru a fi sănătos. Este preferabil să consumăm în perioada rece produse congelate, care îşi păstrează mai bine calităţile nutritive.

- Cât timp trebuie alocat mişcării?
- Organismul uman este dependent de mişcare şi cei aproape 800 de muşchi de pe întregul corp ne confirmă acest lucru. Este important să se efectueze cel puţin 30 de minute de mişcare în diverse moduri, mers, alergare, exerciţii fizice, înot etc., ţinând cont de condiţia fizică a fiecăruia.

- Ce părere ai despre persoanele care preferă să aibă o alimentaţie foarte sănătoasă, însă refuză sau nu au timp să facă sport?
- Un stil de viaţă sănătos implică obligatoriu o alimentaţie sănătoasă şi exerciţiu fizic constant. Persoanele care nu se gândesc la aceste două aspecte, ci doar la unul, vor avea parte doar de jumătăţi de măsură. Oamenii trebuie să fie conştienţi că a fi sănătos înseamnă 50% alimentaţie şi 50% mişcare.

- Cât de bine este să mâncăm orice ne face cu ochiul, dar în cantităţi mici?
- Este foarte greu să rezistăm tentaţiilor culinare şi atunci este mai bine să gustăm din când în când, dar în cantităţi mici, ceea ce poftim, decât să ne simţim frustraţi abţinându-ne. Este important ca a doua zi să echilibrăm situaţia şi să consumăm fructe şi legume.

Un masaj de drenaj limfatic pe săptămână
- Aparatele-„minune’’ ce slăbesc în centimetri pot înlocui sportul?
- Tehnica a evoluat în aşa măsură, încât aparatele existente în saloane te pot ajuta foarte mult. Trebuie însă să înţelegem că sportul nu poate fi înlocuit de niciun aparat!

- Care este cea mai simplă metodă de combatere a celulitei?
- Celulita este o acumulare de apă, toxine şi grăsimi în celule, iar ea trebuie combătută pe mai multe căi. Un masaj de drenaj limfatic este bine să-l efectuăm cel puţin o dată pe săptămână, să facem sport zilnic, să folosim anumite creme care intensifică circulaţia. Un măr consumat înainte de fiecare masă ajută foarte mult. Eu m-am gândit la această problemă şi am scos un CD multimedia cu exerciţii video, pentru combaterea celulitei, unde aveţi şi sfaturi care o să vă ajute, iar CD-ul îl puteţi comanda online.

„Este bine să consumăm verdeţuri, legume şi fructe din gospodăriile ţărăneşti şi să ne ferim de cele aduse din import!”

Faceţi sport indiferent de vârstă!

- Ce fel de exerciţii uşoare poţi recomanda cititoarelor noastre pentru a avea un tonus bun?
- Este bine ca zilnic să facă minimum 30 de semigenuflexiuni, 20 de minute de mers sau de alergare uşoară, exerciţii pentru abdomen şi exerciţii pentru respiraţie. Oricum, sfatul meu este ca, indiferent de vârstă, să facă mişcare. Să renunţe la a merge cu autobuzul măcar o staţie, să ignore liftul şi să urce pe scări, să facă o plimbare de cel puţin o jumătate de oră în fiecare zi. Aceste lucruri sunt şi la îndemâna persoanelor trecute de 50 de ani şi le vor aduce mari beneficii pentru sănătatea lor.