Main menu

header

A făcut furori în rolul Samathei din „Sex in the city”, în ciuda faptului că are 52 de ani! Aşteaptă acum, la această vârstă, să primească roluri de mamă sau orice fel de femeie la casa ei, fără probleme sentimentale. Cu toate acestea şi trecută de 50 de ani, Kim capătă tot roluri de femeie fatală. De ce? Răspunsul e simplu. Arată excelent! Conform ultimelor sale declaraţii, actriţa ţine tot soiul de diete, însă cel mai eficient pare să fi fost un regim cu drojdie de bere şi iaurt. 

Dieta cu drojdie de bere şi cu suc de roşii
    Ora 9:00: beţi 100 ml suc natural de grepfrut, în care aţi pus două linguriţe cu drojdie de bere. După ce aţi băut acest preparat mâncaţi 50 g pâine neagră şi beţi apoi 200 ml lapte degresat. 
    Ora 11:00: mâncaţi un iaurt slab, în care adăugaţi două linguri cu fulgi de grâu. 
    Ora 13:00: consumaţi 100 g carne de vită la grătar, cu o porţie de legume (conopidă, varză, salată, roşii). Puteţi pune peste legume un sos făcut dintr-o lingură cu iaurt, verdeaţă şi sucul de la trei felii de lămâie. 
    Ora 15:00: beţi 100 ml suc de roşii în care puneţi două linguriţe cu drojdie de bere. 
    Ora 17:00: mâncaţi 150 g peşte slab prăjit la grătar, cu o porţie de legume (conopidă, varză, salată, roşii). Înainte de culcare beţi o cană cu lapte degresat.  Atenţie! Dieta nu trebuie urmată mai mult de două zile consecutive.   

 

Elena Şerban