de Cristina Tache
Unghiile de la mâini sunt importante, pentru că ele subliniază frumuseţea mâinilor. Pentru a da o anumită formă unghiilor, le tăiem, le pilim, apoi le colorăm frumos. Dar sunt anumite lucruri pe care trebuie să le ştim înainte de a ne face unghiile pătrate sau rotunjite. Regula principală!
Dacă baza unghiei este rotunjită, aşa trebuie să fie şi vârful, iar dacă baza este pătrată, piliţi unghia în aceeaşi formă.
Pila, instrument de bază
O manichiuristă pricepută va da unghiilor o formă potrivită, pe care apoi o veţi putea întreţine singure. Acasă folosiţi pila şi nu forfecuţa sau unghiera pentru a da formă unghiilor, iar dacă vreţi să le tăiaţi, utilizaţi cleştele.
Pentru unghii rotunjite piliţi cu mişcări îndreptate către interior şi niciodată cu mişcări de înainte-înapoi, pentru că astfel veţi deteriora unghia.
Unghiile pătrate se întreţin prin pilirea lor pe vârf cu mişcări de la dreapta la stânga sau invers, dar niciodată în ambele sensuri.
Cele pătrate sunt mai tari
Forma naturală a unghiilor este cea puţin rotunjită, însă cu ajutorul pilei le puteţi face pătrăţoase. Unghiile conturate astfel sunt mai rezistente, deoarece partea laterală şi vârful sunt la fel. Pentru obţinerea acestei forme lăsaţi-le să crească puţin, şi apoi definiţi-le.
Cele prea ascuţite se rup uşor
Pilirea unghiei până la obţinerea unui arc perfect poate deteriora şi slăbi unghia. Specialiştii recomandă să dăm unghiei o formă rotunjită la vârf, dar pătrată pe laterale. Finisarea excesivă a unghiilor la vârf va duce la ruperea lor pe lateral. Unghiile prea ascuţite tind să se rupă şi ele mai uşor.