Main menu

header

731 4 1de Luana Mare şi Nicoleta Gheorghe

Una dintre cele mai noi tehnici de vopsire a părului este balayage, o metodă preferată în ultima vreme de tot mai multe vedete. Se obține astfel un look natural, cu șuvițe în nuanțe mai deschise decât culoarea naturală și se creează impresia de păr cu mai mult volum. Despre avantajele și dezavantajele acestei tehnici ne-a vorbit Margareta Mihai, hairstylist la salonul VicMar din București (număr de telefon: 0723.765.676).

„Șuvițele par decolorate de soare”

731 4 2- De unde vine acest nou trend în coafură?

- Balayage este o tehnică relativ nouă de vopsire ce vine din moda franțuzească și care a prins foarte repede în rândul femeilor de la noi, prin faptul că oferă un aspect natural șuvițelor vopsite în nuanțe mai deschise. Balayage se traduce prin „a mătura” și se referă la faptul că vopsirea se realizează cu mâna liberă, fără a folosi folia de aluminiu, iar mișcările sunt similare celor de măturare sau de pictare a unor tușe verticale.

- De ce are așa de mare succes în preferințele doamnelor și domnișoarelor?

- Într-adevăr, de când și-a făcut intrarea în sylingul pentru păr, tehnica a cucerit imediat pentru că poate fi adaptată fiecărui tip de păr, fiecărei vârste și conferă unicitate coafurii. Conferă un look de podium de modă, un aspect natural, dar sofisticat totodată. Este un joc de culoare în păr, un joc al luminilor și al umbrelor. De asemenea, părul tratat astfel poate încadra bine orice formă a feței. Se întreține ușor și chiar dacă întârziem cu vopsirea părului peste o lună, acest fapt nu se va vedea în mod neplăcut pe păr. Rădăcinile crescute nu vor contrasta puternic cu restul părului. Balayage se poate face în trepte, adică mai mult pe vârfuri, iar trecerea în etape poate estompa diferențele de culoare. Se poate realiza în mai multe nuanțe: două sau trei pentru a se face trecerea la o culoare mai deschisă.

„Conferă un look radiant, luminos, întinerit”

731 4 3- Care sunt avantajele obținute prin această metodă de vopsire a podoabei capilare?

- Tehnica permite obținerea unor culori naturale, a aspectului de păr ce a fost expus la soare, unde accentele de lumină sunt evidențiate. La vopsirea cu folie de aluminiu, șuvițele sunt clar delimitate, se vede că e un păr vopsit, pe când la balayage se creează impresia unui păr natural decolorat de soare. Un alt avantaj al balayage-ului este reprezentat de faptul că părul pare mai bogat, mai voluminos. Specialistul lucrează ca un pictor și vopsește șuvițele de la suprafața părului, obținându-se un efect de contrast cu restul podoabei capilare. Se creează iluzia unui păr mai des, mai bogat. Tehnica oferă o gamă largă de posibilități pentru o coafură frumoasă și pentru un aspect plăcut de ansamblu. Părul vopsit prin balayage va oferi expresivitate feței, va crea impresia unui ten întinerit, luminos, strălucitor, prin contrastul cu șuvițe deschise la culoare. Fața devine mai luminoasă, ridurile nu mai sunt vizibile la fel ca la o față încadrată de un păr închis la culoare. Din acest punct de vedere, este o tehnică ideală și pentru doamnele trecute de perioada tinereții. Singura cerință este ca părul să fie mai lung de ureche. Nu se face pe păr scurt, ci cel puțin de lungime medie.

- Este necesară decolorarea părului pentru a se obține șuvițe prin balayage?

- Acolo unde părul ne permite, adică la cel mai deschis, nu este nevoie de decolorare prealabilă. În cazul nuanțelor de șaten mediu sau blond închis, este nevoie de o decolorare parțială sau, în cazul nuanțelor închise, de o decolorare totală.

„Interzis a se încerca tehnica acasă”

- Se poate face balayage acasă?

- Nu, și nu recomand să încerce să-și facă singură această procedură. După cum nu se pot face nici șuvițele cu folie, nici acest balayage nu se poate executa fără ajutor. De asemenea, nu recomand doamnelor să se lase pe mâna cuiva care nu are experiență. Adică nu poate fi făcut de amatori, ci doar de cineva pregătit pentru așa ceva. Este o tehnică ce necesită prezența unui specialist, unui hairstylist cu experiență. Nereușita unei astfel de proceduri se va vedea imediat. Nuanțele deschise vor contrasta fie prea puternic, fie părul va ieși pătat, neuniform. Chiar dacă se face ca o pictură, procedura este una care necesită foarte multă atenție, pricepere, inspirație în alegerea nuanțelor și îndemânare din partea hairstylistului.

- Ce tip de coafură se potrivește acestei tehnici?

- Tehnica balayage permite hairtylistului să realizeze coafuri de la simple la unele foarte îndrăznețe. Se pretează foarte bine pentru bucle, acestea vor căpăta un joc frumos de nuanțe, de lumini, de volume. Vor fi mai plăcute privirii. De asemenea, se poate realiza cu succes balayage și pe păr drept. Datorită acestei vopsiri, coafura poate fi diferită de la o zi la alta. Este recomandată pentru orice anotimp. Fie vară, toamnă, iarnă, primăvară, balayage este perfect.

„Poate fi executat pe orice tip de păr”

- Care sunt dezavantajele acestei tehnici?

- Nu poate fi executată decât de un specialist, necesită mai mult timp decât o vopsire obișnuită, mai multe materiale și, implicit, este mai costisitoare.

- Cât de mult poate fi contrastul între părul natural și șuvițele vopsite?

- Putem crea de la accente foarte naturale până la câteva tonuri diferență și chiar nuanțe de culori diferite, amestecate, ceea ce oferă un aspect natural și voluminos în același timp. Depinde foarte mult de ce ne dorim (un look clasic sau îndrăzneț), dar și de inspirația hairstylistului. Să nu uităm că poate fi executat pe orice tip de păr, orice culoare.

- Poate fi aplicat pe păr vopsit deja?

- Desigur, poate fi aplicat pe păr de culoare naturală, vopsit complet sau șuvițe.

„Se întreţine şi se îngrijeşte uşor“

- Cum poate fi îngrijit un astfel de păr care a trecut prin balayage?

- Este aceeași îngrijire ca pentru orice păr vopsit. Se utilizează șampon, balsam sau mască pentru păr. Trebuie să aveţi grijă ca părul să nu fie uscat, să nu-și piardă strălucirea, hidratarea. De aceea sunt necesare măștile pentru îngrijire. Este obligatoriu să fie utilizate produse adecvate tipului de păr. Nu necesită o întreținere specială. Este ușor de îngrijit și de întreținut timp îndelungat fără revopsiri.