de Călin Popa şi Alexandru Brădescu
Milioanele de femei care suferă de calviție sunt în centrul preocupărilor specialiștilor, care încearcă să utilizeze cele mai avansate tehnologii pentru a crea dispozitive eficiente combaterii acestui neajuns.
Pieptăn special
Femeile care suferă de calviție sunt în număr de aproape 10 milioane la nivel mondial, arată statisticile. Acest segment de persoane nu a fost uitat de specialiști, așa că au fost lansate dispozitive dedicate, printre care un pieptăn special. Potrivit dermatologului Sharon Wong, de la London Bridge Hospital, din Marea Britanie, acest dispozitiv are în dotare lumini laser roșii și albastre, livrând o terapie de nivel redus, care încurajează creșterea unor fire noi de păr, mai groase și mai sănătoase, dacă se respectă un ritual de 20 de minute de periat în fiecare zi.
Casca cu 80 de lasere
Un dispozitiv ultramodern și cu rezultate care l-au făcut remarcat în clinicile de înfrumusețare este casca cu 80 de lasere pentru combaterea calviției feminine. Este o altă variațiune de tratament cu laser pentru pielea capului și stimularea creșterii firelor de păr, dar este un aparat mult mai puternic. Produsul lucrează în parametri medicali și puterea pe care o livrează trece de la segmentul de îmbunătățire și de întreținere la cel de terapie. Casca împotriva calviției poate ajuta la economisirea unor sume importante, date fiind costurile unei ședințe la clinică.
Aparatul de masaj
Sub forma unei perii rotunde, aparatul de masaj pentru scalpul femeilor care suferă de calviție sau pierd prea mult păr la spălat ori la periat este un dispozitiv recomandat de specialiști pentru stimularea circulației sangvine și implicit a creșterii firelor de păr. Comod de folosit în confortul propriei locuințe, aparatul încurajează o creștere sănătoasă a părului și asigură ulterior suplețea acestuia. Se poate utiliza deopotrivă pe scalpul umed și uscat și, potrivit producătorului, combate cu succes căderea părului. Unele dintre studiile efectuate asupra efectelor acestui dispozitiv au demonstrat rezultate încurajatoare.
Femeile care suferă de calviție au la dispoziție șampoane speciale, tablete, serumuri și suplimente