de Luana Mare şi Gabriela Comşa
Puse, de cele mai multe ori, pe seama nopţilor pierdute şi a oboselii, cearcănele au cauze multiple şi trădează una sau mai multe afecţiuni şi sensibilităţi ascunse. De fapt, cearcănele apar în urma aceluiaşi mecanism care produce contuziile: oxidarea hemoglobinei. Vasele capilare ce împânzesc pielea din jurul ochilor se rup, iar hematiile se disipează şi sunt descompuse de enzime, rezultând componente de culoare neagră-albăstruie, a căror culoare este vizibilă la suprafaţa pielii. Un tratament 100% natural în tratarea cearcănelor este un amestec de uleiuri esenţiale cu uleiuri presate. Produsul face minuni pentru frumuseţea ochilor şi chiar pentru îngrijirea tenului.
Suprasolicitarea glandelor suprarenale produce umflarea feţei
Pentru a şti cum pot fi tratate, trebuie înainte să cunoaştem cauzele care au provocat cearcănele. Printre acestea se numără: hiperpigmentarea, adică excesul de melanină, la persoanele cu pielea de culoare închisă, circulaţia sângelui deficitară, retenţia de apă, anemie, afecţiuni sistemice, afecţiuni ale rinichilor, ficatului, boli cardiovasculare sau chiar factorul genetic. De multe ori, cearcănele se moştenesc de la părinţi, iar dacă aveţi pielea deschisă la culoare şi ochii puţin mai înfundaţi, cearcănele sunt mult mai evidente. Stresul şi oboseala sunt elemente importante în producerea sau în accentuarea cearcănelor. În timpul somnului pielea se reface datorită creşterii intensităţii circulaţiei sângelui; din acest motiv, o persoană care nu a dormit suficient pare că are faţa „lăsată”. Abuzul de cafea, de alcool sau de dulciuri suprasolicită glandele suprarenale şi produc umflarea feţei.
Circulaţia deficitară a sângelui le accentuează
Două alte cauze principale pentru producerea cearcănelor sunt dispariţia ţesuturilor grase şi limfedemul. Putem vorbi despre dispariţia ţesuturilor grase atunci când muşchii în jurul ochilor sunt slăbiţi, iar ţesutul se deplasează spre pomeţi. Se poate observa o laxitate a pielii, chiar a feţei. Limfedemul are numeroase cauze, printre cele mai importante numărându-se lipsa de somn, dezechilibrele hormonale, sare în exces, dar poate fi şi de ordin genetic. Pentru a afla care este cauza cearcănelor, trebuie să apăsaţi uşor cu degetul pe acestea. Dacă pielea se albeşte, atunci este circulaţia deficitară sau retenţia de apă; în caz contrar, este vorba despre un surplus de melanină.
Poate fi folosit ca atare sau combinat cu alte uleiuri
O bună soluţie pentru a scăpa de cearcăne o constituie uleiurile esenţiale în combinaţie cu uleiul de migdale dulci. Câteva picături de ulei de cactus, de lavandă, de tamanu şi de tămâie puse în ulei de migdale dulci va reface starea ţesuturilor din jurul ochilor. Avantajele pe care le prezintă amestecul de uleiuri în acest caz: ajută la diminuarea cearcănelor şi a ridurilor, sunt 100% naturale, se absoarbe cu uşurinţă şi, folosindu-l regulat, tenul devine hidratat, radiant şi catifelat. Uleiul de migdale dulci este o sursă bogată de vitamina E, iar folosit regulat va reduce ridurile, cearcănele şi pungile de sub ochi, vă redă strălucirea pielii, reducând iritaţiile şi inflamaţiile. Se absoarbe uşor în piele, fiind unul dintre cele mai bune ingrediente împotriva semnelor de îmbătrânire. Este util pentru toate tipurile de piele, chiar şi pentru cele foarte sensibile. Diferenţa între uleiul de migdale amare şi cel de migdale dulci, din punct de vedere terapeutic, este dată de prezenţa unei cianuri, extrem de nocivă, conţinută în primul tip. Uleiul de migdale este non gras, creând un efect mătăsos. În fiecare seară, înainte de culcare, se pun câteva picături pe ten, apoi se masează zona şi acest lucru va îmbunătăţi circulaţia sângelui. Poate fi folosit şi ca atare, fără a fi combinat cu alte uleiuri.
Cel de cactus stimulează producţia de colagen
Uleiul de cactus, bogat în acizi graşi, esenţiali, Omega 6 şi 9, este potrivit tuturor tipurilor de piele, în special pentru tenul matur. Previne semnele îmbătrânirii şi reduce ridurile fine. Tenul va deveni moale şi luminos imediat după utilizare. Uleiul de cactus are vitamina E, este bogat în aminoacizi, stimulându-se cu ajutorul acestora producţia de colagen, conţine vitamina K, foarte utilă pentru că luminează cearcănele şi redă elasticitatea pielii. Conţine tocoferol, mai mult decât orice alt ulei utilizat în produsele de înfrumuseţare (aproape 150% mai mult tocoferol decât uleiul de argan). Este un adevărat elixir de frumuseţe, strălucire şi refacere a structurii pielii, de reducere a ridurilor. Este mai puţin gras comparativ cu alte uleiuri (chiar şi decât cel de migdale dulci) şi se absoarbe rapid în piele. Uleiul de tamanu este un produs excelent pentru îngrijire şi pentru frumuseţe. Are capacitatea de a reda pielii un aspect întinerit, fiind unul dintre cele mai bune produse antiîmbătrânire de pe piaţă. O altă caracteristică importantă a uleiului de tamanu este capacitatea sa de a penetra toate cele trei straturi ale pielii - epidermă, dermă şi hipodermă - foarte repede şi nu lasă urme de grăsime. Funcţionează în armonie cu pielea, ajutând-o să se regenereze, să capete îmbunătăţiri vizibile în ceea ce priveşte netezirea, elasticitatea, fermitatea. Totodată, ajută la înlăturarea ridurilor. Produsul poate fi folosit şi singur, aplicat direct pe piele, dar în combinaţia dată mai sus completează o reţetă magică pentru reducerea cearcănelor şi a pungilor de sub ochi.
Lavanda protejează tenul de radicalii liberi
Uleiul esenţial de lavandă nu trebuie să lipsească din ritualul de frumuseţe. Este potrivit pentru toate tipurile de piele, iar pentru reducerea cearcănelor face minuni, datorită conţinutului ridicat de antioxidanţi. Protejează pielea de radicalii liberi şi asigură un somn odihnitor. Uleiul esenţial de tămâie are efecte benefice asupra pielii, fiind un bun revitalizant şi, totodată, va încânta simţurile cu un miros plăcut. Este un ulei folosit de multe sute de ani în cosmetică, iar efectele sale au fost recunoscute dintotdeauna. În cazul cearcănelor, uleiul de tămâie completează reţeta pentru un tratament eficient, pentru revitalizarea pielii sensibile din jurul ochilor şi pentru a-i reda un aspect luminos.
Amestecul trebuie utilizat zilnic, dimineaţa şi seara
Uleiurile esenţiale de lavandă şi de tămâie se adaugă (3 picături din fiecare) într-un amestec în proporţii egale de ulei de migdale dulci cu ulei de nuci, de tamanu şi de cactus. Produsul trebuie ţinut într-un recipient de culoare închisă, la răcoare. Se utilizează dimineaţa şi seara şi poate fi întins nu numai pe zona din jurul ochilor, ci pe întreaga faţă, având efecte benefice în reducerea ridurilor şi menţinerea elasticităţii pielii, care se vor vedea după o utilizare de cel puţin o săptămână.
Câteva picături de ulei de cactus, de lavandă, de tamanu şi de tămâie puse în ulei de migdale dulci vor reface starea ţesuturilor din jurul ochilor
Pentru a afla care este cauza cearcănelor, trebuie să apăsaţi uşor cu degetul pe acestea. Dacă pielea se albeşte, atunci este circulaţia deficitară sau retenţia de apă; în caz contrar,
este vorba despre un surplus de melanină