de Carmen Ciripoiu şi Nicoleta Gheorghe
Faceți parte din categoria femeilor de afaceri? Atunci trebuie să știți că nu doar costumul negru și pantofii cu toc vă mențin feminitatea, ci și un machiaj adecvat. Iată câteva reguli pentru a arăta impecabil la birou.
Simplu este cuvântul de ordine
Nu mai e nicio îndoială faptul că una dintre cele mai mari provocări ale unei femei este alegerea machiajului potrivit pentru business. Asta dacă vrea să arate cât mai îngrijit, să fie remarcată la orice pas și să aibă și mai multă încredere în forțele proprii. Deși pare complicat la prima vedere, dacă veți reuși să puneți în evidență frumusețea naturală, atunci veţi străluci. Mai mult, specialiștii spun că totodată trebuie să aveți grijă să și ajustați cu mare grijă machiajul, pentru a nu vă trezi chiar în mijlocul unei ședințe sau al unei întâlniri importante cu surprize neplăcute. În plus, pentru realizarea machiajului de birou trebuie să alegeți produse de bună calitate, atât ca texturi, cât și ca nuanțe.
Anticearcănul, obligatoriu
Baza unui machiaj, spun specialiștii în make-up, reprezintă peste 50% din reuşita acestuia. De aceea, e necesar să vă asigurați că alegeți nuanţa şi textura potrivită, de preferat produse fără ulei, cu rezistenţa îndelungată şi conţinut de minerale pentru a ascunde imperfecţiunile feţei. Un prim pas, spun specialiștii în domeniu, este alegerea corectă a fondului de ten. În consecință, când mergeți să-l achiziționați, cel mai bine ar fi să o faceți la lumina naturală a zilei. De asemenea, trebuie să țineți cont de faptul că acesta e necesar să aibă o textură fluidă, pentru a da acel efect natural de care aveți nevoie. Nu folosiți fondul de ten cu putere mare de acoperire. Aplicarea acestuia trebuie făcută doar la lumina naturală, pentru a preveni eventualele diferențe de culoare. Din nefericire, de problema cearcănelor nu scapă nicio femeie, așa că anticearcănul nu trebuie să vă lipsească, pentru a ascunde orele nedormite și a avea un efect iluminator asupra privirii.
Întotdeauna culori mate pentru ochi
Cu siguranță culorile puternice vă sunt pe plac, însă atunci când mergeți la birou trebuie să alegeți culori mate de maro, bej, gri sau grej. Doar cu ajutorul acestora veți obține cel mai bun machiaj pentru ochi. Atenție! Și ochii trebuie machiați, pe cât posibil, tot la lumina naturală. Pentru a da expresivitate privirii, alegeți o nuanță de maro care trebuie să fie aplicată în colțul extern în forma literei V.
Folosiți un balsam incolor pentru a hidrata buzele
O atenție deosebită va trebui să aveți și când alegeți rujul. Optați așadar pentru nuanțe mate și în tonuri naturale. Foarte important este și faptul că, în prealabil, buzele trebuie foarte bine hidratate, altfel rujul se va strânge în diverse locuri sau chiar va crăpa. În consecință, folosiți un balsam incolor pentru hidratare, înainte să aplicați rujul. Pentru ca buzele dumneavoastră să arate minunat și să fie mereu catifelate, exfoliați-le în fiecare săptămână, folosind miere naturală zaharisită.
Nu vă conturați sprâncenele în mod strident
Nici blush-ul nu trebuie să lipsească din geanta cu cosmetice a femeii de afaceri. Iar pentru ca dumneavoastră să fiți la înălțime mereu, ideale sunt nuanțele de piersică, bej-roz sau bej satinat. Dacă aveți tenul mixt sau gras, evitați blush-ul cu particule strălucitoare. Pentru acest tip de ten este ideal să folosiți un fard de obraz mat. În schimb, tenului matur sau uscat i se recomandă blush-ul sidefat, pentru un efect revitalizant al feței. Pe timpul verii, puteți înlocui cu succes blush-ul cu perle autobronzante, care vă vor pune în valoare tenul ușor bronzat. Cât privește sprâncenele, acestea trebuie să fie cât mai naturale și nicidecum conturate în mod strident. Alegeți nuanța potrivită în ton cu părul, care să definească sprâncenele, apoi, aplicați produsul cu o pensulă oblică, redesenând sprâncenele fir cu fir pentru a păstra un look cât mai natural.
Nu plecați fără șervețele care absorb sebumul
Din poșeta dumneavoastră nu trebuie să lipsească nici şerveţelele care absorb sebumul. Când le veți folosi? Indicat ar fi în a doua parte a zilei, când tenul începe deja să strălucească şi cel mai bine se aplică în zona T. Dacă aveți nevoie să refaceți baza machiajului, în loc să începeți să folosiți fondul de ten, puteți opta pentru un concelear cremă pentru zona de sub ochi. Acest truc vă va lumina privirea imediat. Puteți încerca, totodată, şi spray-urile de faţă pe bază de apă termală care vor împrospăta machiajul.
Curățați fața în fiecare seară
Pentru a obține un machiaj natural perfect, ca să arătați impecabil a doua zi la birou, trebuie să nu uitați niciodată de rutina de curățare și de îngrijire a tenului. Așadar, curățați în fiecare dimineață tenul cu un gel de curățare, apoi aplicați o cremă hidratantă, care poate servi drept bază de machiaj. La câteva zile, faceți o exfoliere a pielii, pentru îndepărtarea celulelor moarte de la nivelul acesteia. Fața se va curăța însă și în fiecare seară. Înainte de culcare, demachiați bine tenul, apoi folosiți o loțiune micelară sau o apă termală pentru a îndepărta și urmele lăsate de demachiant. Aplicați apoi o cremă de noapte, care va hidrata pielea în timpul somnului.
Coafura vă scoate din anonimat
Cele mai bune alegeri trebuie să le faceți și din punctul de vedere al coafurii, pentru ca imaginea dumneavoastră să inspire încredere, seriozitate și profesionalism. În acest sens, puteți opta pentru bucle mari, potrivite unui păr mediu, perfecte pentru o ținută office. De asemenea, o coadă împletită lejer vă scoate mereu din anonimat, iar un coc răsucit este, la rândul său, suficient de sobru, dar și de elegant pentru stilul office. Vârfurile întoarse vă dau un aer proaspăt, iar celebra coadă de cal nu se va demoda niciodată.
Atenţie! Nu camuflați cu machiaj problemele dermatologice, ci apelați urgent la un specialist.
Fără decolteuri şi fuste mini
Dacă vreți să dați un exemplu bun colegilor, nu purtați niciodată la birou decolteuri și fuste mini. Sigur, nimeni nu vă impune să purtați fuste lungi sau cămăși închise până la gât, însă totdeauna trebuie să aveți ținute de bun gust. Este, de asemenea, foarte important să vă îmbrăcați în stilul afacerii pe care o reprezentați. Dacă faceți parte din categoria doamnelor care sunt mereu în contact cu clienții sau reprezentați o firmă mare, alegeți mereu ținute office. Dacă sunteți director la o firmă care are legătură cu moda, de exemplu, sau vă adresați generației tinere, purtați o ținută corespunzătoare. Indiferent de situație, hainele pe care le purtați trebuie să fie mereu curate, călcate și să miroasă frumos.