Main menu

header

758 4 2de Călin Popa şi Carmen Bădulescu

Vizionarea filmelor a ajuns o „ocupație” fără de care omul contemporan nu mai poate fi imaginat. Dar specialiștii atrag atenția că, alături de alte greșeli pe care le facem în fiecare zi și care par minore, privitul în exces la televizor aduce riduri în plus și ne îmbătrânește prematur chipul.

Liniile frunții se accentuează cu 50% în cinci ani

Un studiu de anvergură al specialiștilor de la brandul de înfrumusețae Foreo, derulat pe mii de subiecți, a pus în evidență un aspect mai puțin punctat legat de obiceiul omului modern de a sta în fața televizorului, mai ales la filme, prea mult timp: îmbătrânirea prematură a chipului prin apariția și adâncirea ridurilor. Și, cum fenomenul „binge watching” (vizionările în cascadă, ore în șir) este atât de larg răspândit, experții semnalează că și efectele asupra tenului, care se poate contracta în toate felurile de sute de ori, sunt pe măsură. „Expresiile în fața scenelor din filmele de groază și încruntările generează linii pe frunte, iar continuarea acestui obicei le accentuează cu 50%”, punctează specialistul Harry Singh. Demn de menționat este și efectul comediei asupra chipului: cutele din jurul gurii devin mai pronunțate cu 40%.

Colțul ochilor, „devastat” de expunerea la soare

Evitarea ochelarilor de soare în zilele extrem de însorite duce la formarea ridurilor în jurul gurii și mai ales la colţul ochilor. De altfel, purtarea ochelarilor cu rame şi lentile mari şi întunecate mai are un avantaj: blochează ultravioletele şi astfel evitaţi pătarea pielii din jurul ochilor. Iar dacă purtaţi ochelari de vedere, trebuie să vă asiguraţi că aveţi mereu la îndemână, vara şi iarna, când e zăpadă, o pereche de ochelari de soare cu dioptrii. Nici somnul pe aceeași parte nu este o idee foarte bună pentru păstrarea tinereții chipului. Potrivit experților, acest fel de a dormi accentuează ridurile de pe zona respectivă, în special în dreptul şanţurilor lacrimilor. Încercaţi să schimbaţi săptămânal partea de pat pe care îl împărţiţi cu partenerul și nu dormiţi pe burtă, obicei care obligă o parte a feţei să stea strivită ore în şir de pernă. Dacă vreţi să „salvaţi” faţa de aceste efecte, încercaţi să dormiţi pe spate.

Demachierea agresivă este o greșeală care aduce riduri în plus. Corect este să aplicaţi cremă demachiantă şi să lăsaţi câteva minute ca aceasta să înmoaie fardurile, apoi să îndepărtaţi cu mişcări foarte delicate demachiantul

Atenţie la expresia din timpul exerciţiilor fizice!

Așa benefică cum este pentru întregul organism, mișcarea fizică poate genera ridarea înainte de vreme dacă nu se iau câteva măsuri simple de precauție. Pentru a preveni apariţia guşei şi a ridurilor gâtului, controlaţi-vă poziţia capului când faceţi sport: privirea trebuie să fie mereu înainte, gâtul întins, iar bărbia la unghi de 90 de grade. Și expirarea forţată în timpul şedinţelor de fitness poate duce la formarea ridurilor verticale din jurul gurii. Soluția este să inspiraţi pe nas şi să expiraţi pe gură. Nu faceţi asta forţat, cu grimase, ci lăsaţi aerul să iasă singur, prin compresia abdomenului şi diafragmei.