de Gabriela Militaru şi Eduard Popa
Laura Dern este una dintre cele mai en vogue actrițe ale momentului, grație apariției sale în multpremiata miniserie „Marile minciuni nevinovate”. La 52 de ani, actrița se poate lăuda însă și cu multe alte interpretări în filme și în seriale tv, cum ar fi „Wilson”, „Sălbăticie”, „Alegeri americane”, „Afterburn” sau „Iluminata Amy”. În plan personal, actrița a avut un mariaj de opt ani cu muzicianul Ben Harper de care s-a despărțit în 2013 și alături de care are un băiat și o fată. Ca mamă singură care muncește, Laura Dern a înțeles că viața la Hollywood nu este una ușoară, mai ales pentru o femeie, așa că face eforturi spre a arăta cât mai bine și a ține pasul cu generația actrițelor tinere. Și îi iese de minune!
Apă micelară pentru îndepărtarea celulelor moarte
Spre deosebire de Renata Kelin, personajul pe care l-a interpretat în „Marile minciuni nevinovate”, Laura Dern este o persoană extrem de calmă și de reflexivă. De aceea este și foarte atentă cu felul în care arată, dar mai ales felul în care se simte, despre care spune că îi influențează foarte mult și aspectul fizic. Fie că este pe platoul de filmare, pe stradă sau acasă, actrița are la îndemână un spray nutritiv cu multivitamine de la True Botanicals pe care îl folosește din când în când pentru a-și hidrata tenul. Actrița recunoaște că este „pur și simplu obsedată” de acest spray și că simte cum efectiv întinerește puțin atunci când îl folosește. La fel de importantă pentru Laura Dern este și rutina de dimineață. „Fac 20 de minute de meditație în fiecare dimineață. Nu este un ritual de înfrumusețare, dar este un ritual pentru o stare de bine”, explică actrița, care spune că preferă să renunțe la sport pentru cele 20 de minute în care își golește mintea și se încarcă cu energie pentru o nouă zi. Cât despre felul în care își îngrijește tenul dimineața, Laura Dern spune că tehnica ei este foarte simplă. După ce se spală pe față cu apă de la robinet, folosește o apă micelară pentru a îndepărta orice urmă de celule moarte și pentru a revigora tenul și, mai apoi, un ulei pentru față cu putere mare de absorbție în piele. „Nimic altceva nu mă face să mă simt mai pregătită pentru machiaj, în cazul în care ies afară din casă și îl folosesc”, spune ea.
Foloseşte puțin ulei pentru față şi puțin fard de obraz
Cât despre machiaj, Laurei Dern îi plac lucrurile simple și curate. „Îmi place aspectul unei fețe cât mai curate, proaspete, cu puțină culoare pe buze și mascara. Așa că, personal, folosesc puțin ulei pentru față, puțin fard pentru obraz, mascara și un creion de buze în culori cât mai naturale”, explică actrița, care nu folosește fon de ten pentru machiaj. „Dacă altcineva îmi face machiajul pentru un rol sau un eveniment, atunci da, pot purta orice. Dar dacă eu sunt cea care mă machiez, prefer cremele BB în locul fondului de ten. Sunt mamă a doi copii, am nevoie de produse care să-mi lumineze fața”, glumește artista. Dar de ce nu folosește nici ruj pentru buze? „Mi se pare că mâncăm prea mult ruj sau că acesta se șterge prea repede, așa că prefer să folosesc un creion special cu o culoare rezistentă”, spune ea. Cât despre demachiere, actrița recunoaște că respectă acest moment al zilei cu regularitate. „Seara folosesc un amestec de ulei și ser cu vitamina C. Simt pur și simplu tenul mai elastic de fiecare dată când utilizez acest amestec. E ca și cum ADN-ul pielii mi se schimbă în timp ce mă privesc în oglindă. Deși îmbătrânesc, dermatologul îmi spune că textura pielii mele este din ce în ce mai bună de când am început să combin uleiul cu serul”, mărturisește ea.
Își răsfață părul cu măşti
Laura Dern are grijă nu doar de tenul ei, ci și de podoaba capilară, de care este foarte mândră. „Părul meu este blond natural doar că, de-a lungul timpului, i-am tot schimbat culoarea pentru rolurile pe care le-am jucat. De la blond platinat la blond închis sau roz și roșcat, e prea mult pentru firul de păr. După atâtea schimbări aveam nevoie de ajutor. Noroc cu minunatele măști pentru păr. Ador măștile Kérastase”, declară actrița. Iar la capitolul coiffure, are o armată întreagă de oameni care se ocupă ca fiecare fir de păr să arate perfect. Cu toate acestea, atunci când vine vorba despre tuns, actrița apelează la aceeași persoană de ani buni, la Frida Aradottir: „Când nu este foarte ocupată, doar o sun și vine la mine cu toate ustensilele ei”.
„Consum ceai matcha în loc de cafea“
Actrița nu este împătimită după diete sau sport, însă este conștientă că fiecare dintre ele o ajută să arate bine, așa că încearcă să le echilibreze. „Dieta este ceva foarte ciudat. Nu pot să țin regim, așa că încerc să-mi ascult organismul. Mănânc regulat și încerc să nu exagerez cu cantitățile”, spune ea, înainte de a revela și un secret: ceaiul verde matcha. Ce este ceaiul macha? Este un ceai verde-pudră puternic antioxidant, energizant al metabolismului, înlocuitor pentru zahăr și care, în plus, previne depresia și riscul apariției cancerului. Actrița Laura Dern consumă ceaiul matcha în loc de cafea, deoarece o cană cu acest ceai conține aceeași cantitate de cofeină cât o cană cu cafea. „Pentru un metabolism perfect obișnuiesc să beau și apă fierbinte cu ghimbir, miere manuka și un praf de piper. Viața este mult mai frumoasă după o astfel de combinație”, este de părere Laura Dern, care spune că folosește acest truc alimentar și pentru copiii ei, care o moștenesc atunci când vine vorba despre grija față de ce mănâncă. „Fiul meu face surf și este pasionat de mâncăruri și băuturi sănătoase. De aceea nici nu prea avem produse pe bază de gluten sau de lactoză în casă”, spune ea, simțindu-se norocoasă că cei mici o ajută indirect să se mențină în formă. Laura Dern are, cu siguranță, gene excelente moștenite de la părinți pentru că nici la capitolul mișcare nu face eforturi prea mari. „Partea cu fitness-ul este despre când pot și unde pot. Înainte să am copiii, făceam o oră și jumătate de yoga dimineața. Acum încerc doar să fac câteva exerciții în timp ce plimb câinele”, spune amuzată actrița.