Main menu

header

761 4 2de Călin Popa şi Carmen Bădulescu

Pline de culoare, foarte lungi sau minimaliste, unghiile vedetelor arată ce se va purta în iarna anului 2019 în materie de manichiură.

Dua Lipa, de la neon la alb-negru

Rețelele de socializare sunt pline de etalări ale unghiilor vedetelor, pictate în toate felurile și în toată gama de culori a curcubeului. Una dintre cele mai frecvente prezențe este cea a lui Dua Lipa, care se remarcă prin apetitul pentru culorile foarte tari, în special neon. Chit că este o „reminiscență” a anilor 1990, vedeta nu se lasă și, atunci când nu folosește nuanțe năucitoare, trece în extrema cealaltă, combinația alb-negru.

Bella Hadid reinterpretează stilul French

Vremurile în care manichiura French era cu vârfurile albe par imemoriale. În prezent, Bella Hadid reinterpretează acest stil, colorând cât mai viu posibil exact vârfurile care cândva erau palide. Starleta și-a expus French-ul vopsit galben „canar” și nu ezită să revină mereu la acest laitmotiv, schimbând doar culoarea. Apetența pentru French este mai populară decât pare, Bella determinându-și și prietenele să adopte acest stil.

Rosie Huntington Whiteley, „regina minimalismului”

761 4 3Rețelele de socializare și fanii sunt la curent cu stilul ultraminimalist al lui Rosie Huntington Whiteley, care își menține unghiile colorate discret, astfel încât culoarea acestora să nu „bată” forma frumoasă a mâinii. Este și acesta un truc… În orice caz, Rosie pare centrată mai degrabă pe accesoriile spectaculoase și pe degetele alungite, păstrând pentru manichiură un stil discret, cu unghie scurtă, așa cum îi plăcea lui Coco Chanel.

Rita Ora are Tropicele în vârful degetelor

Artista Britney Tokyo a creat pentru Rita Ora o manichiură de excepție, în culori atât de vibrante, încât rezultatul final dă senzația că posesoarea are Tropicele în vârful degetelor. Și-a intitulat opera „vibrații de fericire” și a stârnit un val de emoție pe rețelele de socializare, care au explodat de întrebarea „unde e salonul care poate crea așa ceva?”.

Khloe Kardashian poartă „pumnale” sângerii

761 4 4După ce și-a postat manichiura sângerie, cu unghii ascuțite, Khloe Kardashian a făcut internauții să se întrebe cum va reuși să-și manevreze telefonul, fără de care starletele nu mai pot trăi. Cum nu se pune problema de machiat sau de gătit, rămâne cea a îmbrăcatului având la mâini aceste „pumnale” atât de spectaculoase. La polul opus, în culori contrastante, manichiura lui Kendall Jenner aduce aminte tuturor de rebelii ani de liceu, când prietenele își vopseau unghiile în culori diferite, repede, în pauză, făcând un haz nebun.

Lily Allen preferă auriul, cât mai mult, cât mai tare, plus toate culorile vibrante care să facă din manichiură un show de sine stătător