de Carmen Ciripoiu şi Florica Pintea
Vi s-a spus până acum că nu veți scăpa niciodată de ridurile de pe frunte? Acest lucru nu se va întâmpla dacă veți apela la ajutorul unor produse naturale cu adevărat senzaționale. Încercați și veți arăta în scurt timp mai tânără cu zece ani.
Aplicați comprese cu apă rece
Potrivit specialiștilor, cea mai ușoară cale pentru a îndepărta primele semne ale ridurilor de pe frunte este să vă hidratați corespunzător. Iar asta înseamnă minimum șase-opt pahare cu apă pe zi. Cercetătorii de la Societatea Americană de Chirurgie Dermatologică susțin că terapia la rece este o alternativă nontoxică și foarte eficientă pentru a vă reduce ridurile de pe frunte. În acest sens, tot ce trebuie să faceți este să aplicați comprese reci. Pentru a păstra colagenul și elastina, stoarceți zeama de la trei morcovi și amestecați cu albușul unui ou. Aplicați masca pe ridurile de pe frunte și lăsați să acționeze în jur de 20 de minute, apoi clătiți cu apă rece. Tratamentul se repetă de trei ori pe săptămână.
Folosiți un amestec din vaselină, miere și ulei de măsline
Tot pentru a scăpa de inesteticele riduri de pe frunte, folosiți un amestec obținut din vaselină, miere și ulei de măsline, care are o concentrație ridicată de acizi, enzime și antioxidanți. Puneți într-un vas termorezistent două lingurițe cu vaselină și topiți la baie de aburi. Amestecați apoi cu o linguriță cu miere și o linguriță cu ulei de măsline. Masați ușor crema pe frunte și lăsați să intre în piele, fără să ștergeți. De asemenea, antioxidanții din cacao au rolul de a proteja pielea împotriva efectelor negative ale radicalilor liberi. Compușii săi se combină cu grăsimile sănătoase din uleiul de măsline, atenuând rapid ridurile de pe față. Amestecați două lingurițe cu pudră de cacao cu două lingurițe cu ulei de măsline până se formează o pastă. Aplicați masca pe frunte și lăsați să acționeze 20 de minute, apoi clătiți cu apă rece. Pentru efect maxim, se repetă de două ori pe săptămână.