de Călin Popa şi Florica Pintea
În totala absență a conturilor pe rețelele sociale, ceea ce declară în interviuri Anna Wintour, renumitul redactor-șef al „Vogue” de peste două decenii, are darul de a sintetiza trendurile majore în modă. Pentru anul în curs, Wintour punctează elementele-cheie ale unui look ultramodern.
Pantofii cu talpă plată
Comod este cuvântul care guvernează colecţiile de încălțăminte din acest an. Pantoful cu talpă plată este perfect pentru zilele în care aveți mult de mers pe jos, dar şi pentru orele în care stați la volan. Comozi și foarte practici, balerinii şi sandalele cu talpă plată pot fi integrați într-o sumedenie de ținute și se potrivesc cu mai toate ocaziile. Dacă vreţi să vă simţiţi confortabil, alegeţi de puţin două ori pe săptămână pantofii cu talpa plată în locul celor cu toc.
Imprimeuri și culoare
Imprimeurile adaugă o notă aparte în ţinută şi, cu ajutorul lor, puteţi să atrageți atenţia în acele zone ale siluetei pe care le considerați un atu sau, dimpotrivă, să ascundeți ce vă dezavantajează. Acestea sunt doar câteva dintre motivele pentru care imprimeurile rămân în tendințele majore și în acest an. Un imprimeu la modă este animal print - şarpe, leopard, chiar cu modelul pieilor de vacă. De asemenea, se poartă carourile, care dau putere, exprimă autoritate, dar şi sofisticare. În același timp, comandamentele modei 2020 cer culoare în ținute, întrucât piesele colorate au influență asupra stării de spirit - roșu este sinonim cu viața, portocaliu denotă melancolie, în timp ce galben este menit să redea tonusul și optimismul. Verde și roz, culori ale speranței și respectiv bunei dispoziții, sunt alte tonuri care vor domina moda în acest an.
Broderiile pentru femei și bărbați
Broderia este ideală pentru designul individual de modă, pentru colecţii, haute couture şi etichete de modă, fiind recunoscută din cele mai vechi timpuri pentru frumuseţea pe care o poate adăuga articolelor vestimentare şi accesoriilor. Datorită inovaţiilor în industria textilelor, putem vorbi astăzi despre maşini de cusut performante, procese automatizate şi, în consecinţă, despre broderia computerizată, care permite motive foarte elaborate. Motivele brodate pot fi aplicate pe jachete, pantaloni, jeans, fuste, rochii, dar şi pe accesorii cum ar fi genţi, curele, chiar şi pantofi. Totodată, ca vedetă a modei 2020, broderia poate împodobi și cămășile masculine personalizate.
În sezonul cald în principal, hainele cu modele vaporoase, cu imprimeuri și pline de culoare, vor trebui completate cu piese din rafie, elemente în mare vogă în anul 2020.
Se poartă coșurile împletite, espadrile sau pălării din acest material natural, precum și anumite accesorii
Pantalonii scurți
Ditte Reffstrup, directorul de creație de la Ganni, confirmă faptul că pantalonii scurți vor guverna și în acest an moda. Această piesă a devenit extrem de interesantă, cu o varietate impresionantă de designuri şi a fost introdusă în aproape toate contextele vieţii, de la birou la petreceri. Avem parte anul acesta de toate lungimile, culorile, de talie joasă şi înaltă, de pantaloni scurţi strâmţi şi baggy. Cei sport fac o pereche foarte bună cu tenişii, borsetele şi tricourile scurte. De asemenea, colanţii scurţi au devenit must have-ul apariţiilor sexy de vară, purtați cu piese supradimensionate. Iar pantalonii scurţi eleganţi, tip costum, sunt o idee perfectă pentru ţinutele office estivale.