de Călin Popa şi Carmen Bădulescu
Pe lângă sustenabilitate, linii bio și vegane, înfrumusețarea contemporană a îmbrățișat și conceptul de frumusețe lentă, filosofie pe termen lung care înglobează toate aspectele relației personalizate cu rutina de beauty, percepută ca un tot unitar frumusețe-sănătate-stare de bine.
Rezultate în timp, dar permanente
Frumusețea lentă merge mult mai departe de soluțiile care rezolvă imediat sau cu rezultate rapide și spectaculoase problemele estetice. „Astăzi, oamenii vor să aibă o relație personală cu produsele de îngrijire, vor să simtă că brandurile li se adresează și aleg cu grijă ce produse folosesc”, sintetizează Jillian Wright, co-fonda- tor al Indie Beauty Expo. Noul concept implică o perspectivă diferită, holistică și naturală a îngrijirii, fără concentrare pe reclamele agresive care promit minuni, ci, mai degrabă, pe o filosofie care durează o viață și care dă rezultate în timp, dar rămân permanente.
Răgaz personal, produse de calitate
Pe direcția rutinei zilnice de îngrijire, conceptul de frumusețe lentă implică, pe lângă obiceiurile consacrate, cum sunt loțiuni, demachiere, exfoliere, hidratare etc., și un răgaz personal, ceea ce, în timp, va genera, pe lângă menținerea prospețimii chipului, o stare de bine și un impuls pe direcția sănătății generale. Gesturi mici, cum ar fi răsfoitul unei reviste în timp ce așteptați să-și facă efectul o mască naturală, pot avea efecte foarte mari dacă sunt menținute și perpetuate. De asemenea, odată cu ieșirea din cercul achiziționării produselor cu efecte rapide, puteți constata că de fapt nu aveți nevoie decât de câteva formule, personalizate, de calitate, pe cât se poate naturale, care să vi se potrivească și cu ajutorul cărora să stimulați aportul propriului organism la frumusețea exterioară.
Hrană sănătoasă, mișcare, somn
Există trei piloni pe care se sprijină frumusețea lentă. În primul rând, este vorba despre respectarea organismului, care trebuie alimentat cu hrana potrivită și are nevoie de somn odihnitor. Așadar, rutina de înfrumusețare cosmetică trebuie însoțită, potrivit specialiștilor, de o dietă cu crudități și produse de sezon - acestea sunt cel mai puțin pasibile de a fi menținute proaspete cu un arsenal de chimicale - de mișcare și de somn suficient. Frumusețea nu va apărea peste noapte, dar se va păstra în fiecare zi. Al doilea pilon extrem de important este capacitatea de a vă detașa, de a lăsa deoparte măcar pentru un timp goana după îndeplinirea ambițiilor și de a savura viața, așa cum este. Echilibrul emoțional se va reflecta în scurt timp asupra aspectului exterior. Totodată, este foarte important, potrivit experților, să reușiți să rămâneți dumneavoastră înșivă într-o lume care bombardează cu filmulețe, reclame și programe care ne îndeamnă pe toți să fim altfel și care promovează modele false.
Conceptul de frumusețe lentă se alătură celor de hrănire lentă și existență lentă și nu are nimic de-a face cu pensionarea
Percepţie pozitivă asupra înaintării în vârstă
Dacă reușiți să schimbați paradigma obsesiei față de îmbătrânire, în cazul în care fenomenul nu este prematur, puteți continua să vă îngrijiți percepând pozitiv înaintarea în vârstă, proces firesc și inevitabil, în cadrul căruia puteți rămâne frumoase, grațioase, înțelepte și generoase. Simpla hrănire adecvată și hidratare a tenului cu produsele potrivite în loc de a tencui fața cu toxine chimice care promit rezultate spectaculoase este o strategie mult mai apropiată de frumusețea durabilă.