de Cristina Tache
În zilele noastre, aproape orice problemă estetică poate fi rezolvată cu ajutorul bisturiului. Dornice să îşi păstreze aspectul tânăr şi frumos, multe femei de vârsta a doua încep să se gândească serios la alternative prin care să scape de neplăcuta bărbie dublă. Aceasta poate fi înlăturată, desigur, prin metode chirurgicale, dar o astfel de intervenţie nu este accesibilă oricui. Din fericire, există soluţii şi mai simple, ce nu implică cheltuieli: exerciţiile fizice. Secretul acestor exerciţii constă în stimularea musculaturii. Odată muşchii întăriţi, pielea se ridică, iar grăsimea de sub bărbie se reduce. Aşadar, încercaţi-le şi simţiţi diferenţa pe propria piele. Masaţi muşchii gâtului
Întindeţi-vă pe spate, cu picioarele drepte şi mâinile pe lângă corp. Apropiaţi bărbia de piept şi menţineţi poziţia timp de două secunde. Apoi, întindeţi capul pe spate şi repetaţi încet aceeaşi mişcare. Executaţi mişcarea de 25 de ori.
Tot pe spate, cu picioarele întinse şi cu mâinile pe lângă corp, ridicaţi capul până duceţi bărbia în cel mai înalt punct al capului. Menţineţi două secunde şi lăsaţi bărbia în jos, lent. Faceţi exerciţiul de 30 de ori şi veţi simţi cum pielea feţei se întinde.
Cu ajutorul palmelor, efectuaţi un masaj special pentru întărirea muşchilor. Ţineţi capul uşor pe spate, ridicând puţin bărbia. Masaţi zona gâtului cu mişcări circulare, cu dosul palmelor, de maximum 20 de ori, de două-trei ori pe săptămână. Aplicaţi o cremă de tonifiere înainte de masaj.
Aşezate în genunchi, păstraţi spatele drept, puneţi mâinile pe şolduri şi lăsaţi uşor capul pe spate. Repetaţi mişcarea în trei serii a câte zece mişcări.
Rezultate rapide
În timpul exerciţiilor, menţineţi un ritm susţinut al respiraţiei, ce trebuie să fie în concordanţă cu mişcările efectuate;
Pentru a stabili un ritm corect, inspiraţi în timp ce ridicaţi capul şi expiraţi când reveniţi la poziţia iniţială;
Efectuate zilnic, de două ori pe zi, aceste exerciţii pot avea rezultate rapide în numai două săptămâni.