de Florica Pintea
Doamnele și domnișoarele sunt veșnic preocupate de aspectul fizic. Și nu doar celulita sau ridurile le dau bătăi de cap, ci și manichiura. Mai ales persoanele care sunt și bune gospodine nu prea reușesc să își țină unghiile foarte mari. De aceea, Margareta Mihai (foto), specialist în manichiură la Salonul VicMar, din Capitală (număr de telefon: 0723.76.56.76, ne-a spus mai multe pe această temă.
Alegeți nuanțe diferite pentru mâini și pentru picioare
- Mirela, pentru început, te rog să ne spui care sunt tendințele în manichiură și în pedichiură în acest an!
- Acum în tendințe sunt: manichiura simplă, cu nuanțe naturale și pastelate, pentru persoanele care preferă să rămână în anonimat, să nu iasă în evidență; iar pentru clientele mai îndrăznețe sunt culorile mai „țipătoare”, care atrag atenția, cum ar fi nuanțele fosforescente. Oja se poartă fie mai deschisă la picioare și mai închisă la mâini, fie invers, dar nu din aceeași nuanță. Chiar dacă sunt culori din aceeași categorie, nu se mai merge deloc pe aceeași culoare la mâini și la picioare. Același lucru este valabil pentru ojă și pentru culoarea hainelor. Acestea nu mai trebuie să fie la fel. Din contră, dacă, spre exemplu, purtați o rochie roșie trebuie să optați pentru o ojă de culoarea unghiei, cât mai naturală posibil.
„Half moon” cu verde și cu galben
- Totuși, am observat o tendință de culori combinate pe unghiile puștoaicelor, spre exemplu!
- E adevărat. Adolescentele solicită și câte două-trei culori pe aceeași unghie. Sunt tot felul de combinații, foarte drăguțe. În plus, acum french-ul, practic, se reinventează: în loc de dunga albă, cum este modelul clasic, avem french făcut cu tot felul de culori fosforescente. Multe cliente doresc să combine câte o altă culoare pe fiecare unghie. Apoi, se mai fac acele „half moon”, din două nuanțe: portocaliu și galben, verde cu galben, combinații de verde închis cu verde deschis, roșu cu alb, bleu cu galben, albastru intens cu galben. Nuanțele se combină între ele foarte mult. De asemenea, în salonul nostru se pot aplica și foliile tip minx.
„Foliile minx le vezi, de obicei, în videoclipuri și în cluburi”
- Ce sunt foliile de manichiură minx?
- E vorba despre un autocolant, care se prinde fie pe unghia naturală, fie pe cea falsă, pe construcție. Însă, aceste folii sunt mai mult pentru manichiurile de ocazie, pentru glam (n.r. - fermecător). Spre exemplu, dacă vrei o manichiură glam pentru club, pentru party, și vrei să ieși în evidență cu unghiile tale, îți poți pune aceste folii - care sunt deja colorate, au diverse forme și modele. Autocolantul se aplică la căldură, cu ajutorul unei lămpi speciale. Se pune folia dedesubt, să se încălzească puțin, apoi se prinde pe unghie. Evident că autocolantul este mai mare, dar se decupează din el cât e nevoie. Repet însă: manichiura cu folie minx este doar pentru ocazii, pentru că ea nu are o rezistență foarte mare.
- Cam cât pot fi ținute foliile pe unghii?
- Circa două-trei zile, dar asta dacă unghiile nu sunt foarte solicitate și nu stați mult cu ele în apă. Deci, dacă e vorba să mergeți la mare, spre exemplu, nu le-aș recomanda mai mult de un weekend. Folia minx a fost adusă în România de acum patru-cinci ani, dar nu e foarte mult popularizată în rândul persoanelor de zi cu zi. Le vei vedea în videoclipuri, poate în cluburi... Dar, în general, clientele caută rezistență.
Unghiile false foarte ascuţite, pentru femei cu personalitate
- Ce alte tendințe mai sunt în manichiură-pedichiură?
- De ceva vreme a apărut tendința cu unghiile false foarte ascuțite. E o formă destul de extravagantă și dificil de purtat, pentru că ea cere lungime unghiei, dar și personalitate. Dacă nu ai personalitate mai bine nu o faci, căci ea e foarte pretențioasă.
- Cine o solicită cel mai des? Puștoaicele?
- Și puștoaicele, dar mai avem în tabăra cealaltă și doamne de vârsta a treia, mai extravagante. Și, în general, e preferată de persoanele care iubesc unghiile false. Căci, da, există persoane care iubesc unghiile false în defavoarea celor naturale.