de Călin Popa şi Ştefania Băcanu
Una dintre preocupările majore ale industriei frumuseții este combaterea sebumului, oriunde ar fi acesta. Pentru părul cu tendințe de îngrășare, precum și în cazuri de urgență, aveți la dispoziție formulele de șampon uscat, care elimină imediat aparența de păr gras.
Absoarbe sebumul, conferă volum
Șamponul uscat este o soluție care furnizează pe loc un păr revigorat, cu un miros plăcut și cu mai mult volum, ca după o spălare proaspătă. Este un produs extrem de util în special pentru persoanele care au păr cu tendință de îngrășare. De altfel, stiliştii modelelor folosesc adesea şamponul uscat pentru a estompa orice urmă de sebum generată de lumina puternică a reflectoarelor. Deși este un produs care dă rezultate imediate și vizibile, șamponul uscat trebuie folosit cu moderație, numai în caz de urgență și aplicat după anumite reguli. Înainte de orice, este bine să știți că șamponul uscat nu curăță, nu îndepărtează impuritățile și sebumul și, de aceea, nu poate substitui o formulă de curățare a părului. În schimb, este formula cosmetică ideală pentru absorbirea sebumului acumulat. Pentru a-l folosi, recipientul se agită bine, apoi se pulverizează produsul la rădăcină și pe lungimi, pentru un efect proaspăt și un plus de volum.
Salvare în situații neprevăzute
Șamponul uscat este o formulă excelentă pentru persoanele care vor să reducă frecvența spălărilor. De asemenea, dacă intervine un eveniment inopinat și nu aveți timp să vă spălați părul, tot șamponul uscat va salva situația. Este recomandat, totuși, ca aplicarea șamponului uscat să nu devină o obișnuință și, mai ales, să nu înlocuiască șamponul normal. În cazul în care aveți un păr sănătos și plin de vitalitate, șamponul uscat poate fi folosit o dată, de două ori pe săptămână. Îl puteți utiliza după antrenamentul la sala de sport, atunci cînd vă grăbiți să ajungeți la birou sau la o întâlnire, în vacanţă sau în camping, atunci când doriți un styling anume, dacă aveți planuri după programul de lucru şi nu mai aveți timp pentru o spălare standard ori dacă vă doriți un plus de volum rapid și instant. Pe de altă parte, în cazul în care există diferite afecțiuni ale scalpului - psoriazis, dermatită sau cădere excesivă a părului - trebuie să fiți extrem de precaute cu utilizarea șamponului uscat.
Şamponul uscat a apărut în uzul omenirii încă din cele mai vechi timpuri, atunci când pudra de argilă sau făina de orez erau folosite pentru absorbţia sebumului
Coafura rezistă mai bine
În sezonul cald în principal, temperaturile ridicate sporesc cantitatea de sebum secretată de glandele sebacee de la nivelul scalpului, motiv pentru care deseori se crește frecvenţa de spălare a părului. Acesta poate fi un prim factor în degradarea acestuia. În cazul în care doriți să apelați la o formulă de șampon uscat, există o varietate de produse pe piaţă, unele sub formă de pudră, altele de spray. Cel mai important este să-l găsiți pe cel mai potrivit. Specialiștii recomandă produsele de calitate, întrucât ingredientele sunt foarte importante. În principiu, nu există contraindicaţii în utilizarea şamponului uscat. Poate fi folosit pe orice tip de păr, atât timp cât scalpul este sănătos. De asemenea, coafurile rezistă mai bine ca urmare a acestui tip de tratament antisebum.