de Ştefania Băcanu şi Florica Pintea
Atunci când vine vorba despre podoaba capilară, femeile sunt foarte atente şi îşi doresc un păr sănătos, strălucitor, dar şi o tunsoare care să se încadreze în noile tendinţe şi să le evidenţieze trăsăturile. Însă, pentru un rezultat de 10, este nevoie să ţineţi cont de sfatul specialiştilor. Sorin Stratulat (medalion), unul dintre cei mai recunoscuți hair-stiliști din România, ne-a vorbit despre trendul 2021 în materie de tunsori, coafuri şi culori, despre cum să alegem varianta potrivită firului de păr, şi ne-a oferit câteva sfaturi de întreţinere mai ales în sezonul estival.
„Recomand o mască extrem de hidratantă indiferent de anotimp”
- Sorin, ce tunsori sunt în trend vara aceasta?
- După un an de făcut breton acasă, revenim ușor, ușor, la o tunsoare puțin mai normală și se evidențiază în mod special două stiluri: bobul texturat și long layers (tunsoare graduată). Pentru lungimile medii, tunsorile drepte curate, la aceeaşi lungime, capătă cel mai mult teren.
- Cum se poartă părul creț sau ondulat, de exemplu?
- Unul dintre lucrurile extrem de bune ale acestei perioade a fost faptul că tot mai multă lume a început să îmbrățișeze textură naturală, indiferent că vorbim despre păr drept, ondulat sau chiar creț. Acest lucru este ceva extraordinar, deoarece părul are nevoie să se manifeste în forma lui, fără să fie abuzat din punct de vedere termic. Părul creț are o tendință naturală spre deshidratare, de aceea este foarte important ca aceasta să fie ținută sub control. Îngrijirea pe bază de uleiuri nu este suficientă, pentru că uleiurile nu hidratează, doar mențin hidratarea existentă în firul de păr. De aceea, vă recomand să folosiți o mască extrem de hidratantă indiferent de anotimp, în fiecare săptămână. De asemenea, există creme speciale pentru părul creț care să mențină hidratarea și care să amplifice sau să defrizeze bucla. Tunsoarea este ceva ce trebuie adaptat fiecărui tip de păr creț și există cel puțin nouă tipuri de acest gen. Așadar, ceea ce recomand este mai degrabă să ne cunoaștem tipologia de păr și în funcție de asta să stabilim ce tip de tunsoare vrem să abordăm.
„Forma feței se poate schimba odată cu înaintarea în vârstă”
- Cât de importantă este forma feței?
- Forma feței este un element extrem de important atunci când ne hotărâm la o tunsoare, însă la fel de important este și tipul de păr, desimea şi textura acestuia.
- Care este cea mai delicată?
- Forma feței este ceva ce se poate schimba odată cu înaintarea în vârstă sau cu modificarea greutății corpului. De aceea, este foarte important să fim conștienți de aceste lucruri și, din când în când, să analzăm forma feței. Prin tunsoare sau culoare putem îmbunătății sau pune în valoare orice tipar. Elementul la care aș fi cel mai atent este bretonul, pentru că el are impactul cel mai mare asupra formei feței.
- De exemplu, o față pătrată ce coafură permite?
- Formele drepte, în general, cer rotunjirea colţurilor, de aceea trebuie să avem în vedere tunsori care să acopere aceste zone. În particular, pentru forma pătrată, ideal este să oferim și puțin volum pe top, pentru a modifica vizual forma de pătrat. Nu aș recomanda o tunsoare care să elibereze maxilarul sau un breton foarte drept, pentru că ambele vor accentua liniile drepte.
„Se poartă culorile care te fac să te simți bine în pielea ta”
- Ce culori de păr sunt în trend? Se merge mai pe natural sau pe culori puternice?
- 2021 nu mai respectă reguli din acest punct de vedere. Așadar, se poartă culorile care te fac să te simți bine în pielea ta, indiferent dacă sunt naturale sau dacă sunt excentrice. Vă sfătuiesc să vă analizați garderoba, stilul de viață și obișnuințele de machiaj, astfel încât să adăugaţi un plus prin culoarea părului.
- Și pentru că tot am întrebat de culori, ce este interzis în 2021?
- Nu există interzis, există, poate, doar culori care nu te avantajează, iar asta poți afla doar abordând lucrurile într-o manieră cât mai documentată. Greșeli coloristice vom face tot timpul, dar ideal este să staţi de vorbă cu specialiști ca să puteţi alege în funcție de stilul de viață și în funcție de ce se poate realiza cu părul vostru.
„Decaparea se adresează, în primul rând, curățării pigmentului chimic”
- Pentru a obține culoarea potrivită e nevoie de o decolorare sau de o decapare. Care e diferența între cele două proceduri și pe care o recomanzi?
- Cel mai important lucru de reținut este că ambele sunt proceduri chimice. Decaparea este una mai lejeră, care se adresează, în primul rând, curățării pigmentului chimic, atunci când nu urmărim schimbări de culoare radicale. Decolorarea o folosim atunci când dorim să eliminăm atât pigmentul natural cât și cel chimic din firul de păr, în vederea unei schimbări drastice. Ambele au nevoie de îngrijire specială postproces, fără de care, pe termen lung, veţi simți o schimbare a calității părului.
- Ce coafuri se poartă anul acesta?
- Anul acesta revine foarte mult coafatul din perie cu volum natural, care este nu doar rezistent, dar și pune în valoare frumusețea părului. Puteţi obține acest lucru și acasă, și în salon, tehnologia uscării părului evoluând foarte mult nu doar din punct de vedere al vitezei de uscare, ci şi al protejării părului.
„Cea mai bună protecţie este acoperirea cu eşarfe sau pălării“
- Și pentru că tot a venit sezonul estival, cum ne protejăm părul de razele soarelui?
- Cea mai bună formă de protecție este acoperirea părului cu bandane, eşarfe sau pălării. Există, de asemenea, și protecție solară pentru păr, dar la fel ca în cazul oricărei forme de protecție solară trebuie aplicată pe parcursul zilei, în special pe zonele sensibile sau la culorile pretențioase. De asemenea, dacă aplicaţi protecție solară, va trebui să spălaţi părul zilnic și aici este foarte important să folosiţi produse pentru utilizarea frecventă.
- Cum îl ajutăm să se regenereze, să-i oprim căderea și ruperea excesive?
- Ideal este să-i dăm pauză de la coafat și prelucrare termică măcar o săptămână pe lună. Protecția termică este obligatorie, la fel și masca de păr. Eliminarea gesturilor de frecare, pieptănarea corectă sau legarea părului cu materiale potrivite vor duce la o diminuare a ruperii. Regenerarea este un proces intern și mai degrabă ar trebui să ne axăm pe o alimentație corectă, somn de calitate și mișcare. Dacă noi suntem bine, per ansamblu, şi părul va fi bine.
- Spune-ne un tratament pe care îl recomanzi pentru stoparea căderii, indiferent de tipul de păr…
- Nu recomand niciun tratament împotriva căderii părului fără analize în prealabil. Aceasta este cea mai mare greșeală pe care o facem atunci când ne confruntăm cu căderea părului. Ne grăbim să luăm tratamente externe și interne fără să aflăm cauza reală a căderii părului.