Main menu

header

894 5 1de Roxana Istudor şi Flori Pintea

Nu este obligatoriu ca după 50 de ani femeile să se tundă scurt dacă nu-și doresc asta. Pe de altă parte, modificări în textura și aspectul podoabei capilare survin invariabil odată cu înaintarea în vârstă. Este posibilă păstrarea unui păr frumos și sănătos pe termen lung? Experții afirmă cu certitudine că da.

Starea scalpului, protejarea șuvițelor, alimentația adecvată

Grație celebrităților care au încetat să-și vopsească părul odată ce au depășit o anumită vârstă, podoaba capilară căruntă a devenit aproape un fenomen cultural. Totuși, îngrijirea părului în cazul femeilor de peste 50 de ani are reguli mai speciale. „După o anumită etate, se manifestă căderea mai accelerată, creșterea mai lentă, uscarea mai pronunțată, pe lângă pierderea pigmentării. De asemenea, modificările hormonale asociate menopauzei pot afecta producția de sebum, ceea ce duce la uscăciune crescută a scalpului și fragilitatea firelor de păr”, explică Debra Lin, expert în știința îngrijirii la Better Not Younger. În aceste condiții, progresul științei și industria frumuseții au făcut front comun pentru a răspunde nevoilor părului matur, astfel încât acesta să rămână sănătos, frumos și, de ce nu, lung. Potrivit recomandărilor specialiștilor, este necesar ca abordarea îngrijirii părului să fie un proces holistic, luând în considerare starea scalpului, protejarea șuvițelor și asigurarea unei alimentații adecvate, care să furnizeze nutrienții necesari.

Masaj ușor și șampon fără sulfați

Pentru a îngriji cum se cuvine părul după vârsta de 50 de ani trebuie abordate nevoile de bază ale scalpului - curățarea, exfolierea și hidratarea. Pentru a elimina congestia la nivelul scalpului, cum ar fi acumularea de uleiuri naturale și produse de styling, specialiștii recomandă un masaj delicat al scalpului cu vârful degetelor sau cu o perie specială, apoi curățarea atentă cu un șampon blând. Deoarece părul tinde să fie mai poros odată cu înaintarea în vârstă, ceea ce poate accelera ruperea, „sunt de evitat șampoanele cu sulfați, care provoacă și agravează uscarea și îngălbenirea părului cărunt”, detaliază expertul Gaby Longsworth, fondator al Absolutely Everything Curly.

Formule lejere de tratament și renunțarea la vopselele chimice

Pentru a ajuta la întinerirea scalpului, specialiștii recomandă aplicarea unui serum ușor. Pentru un plus de hidratare și protecție, se poate interveni cu o formulă lejeră de tratament și pe șuvițe, acesta susținând repararea și netezirea cuticulei. „Acționați cu blândețe la nivelul părului și scalpului și nu supraîncărcați. Distribuirea ușoară a produsului reduce riscul de a îngreuna părul”, recomandă Lin. Totodată, potrivit specialiștilor, există mai multe șanse de a avea un păr sănătos și frumos după vârsta de 50 de ani dacă renunțați la vopsit, cu atât mai mult cu cât șuvițele cărunte sunt foarte la modă și mai ales ținând cont de faptul că vopselele chimice fac părul mai fragil și mai predispus la rupere. Îngrijirea corespunzătoare a podoabei capilare naturale va susține deopotrivă lungimea și grosimea firului de păr, menținând în același timp un scalp sănătos.

Multivitamine și suplimente cu colagen

O dietă echilibrată, dublată de suplimente alimentare adecvate furnizează elementele de bază necesare - vitamine și minerale esențiale - și energie pentru un păr sănătos. Alimentele bogate în fier, zinc, vitamina C, grupul de vitamine B și acizii grași Omega 3 sunt elementele cel mai frecvent legate de sănătatea și forța părului. De pildă, boabele de soia şi brânza tofu sunt aliați de nădejde ai podoabei capilare, ca surse de fier, care combate căderea părului, și de grăsimi sănătoase, necesare creşterii acestuia. La rândul lor, fasolea, năutul şi lintea conţin uleiuri naturale care hidratează părul şi scalpul femeilor trecute de 50 de ani, fier, zinc, proteine, biotină (vitamina B7) şi acid folic (vitamina B9), care susțin creşterea sănătoasă a podoabei capilare. De asemenea, pentru a rezolva eventualele lacune de nutriție care pot afecta aspectul părului, Longsworth recomandă administrarea zilnică de multivitamine și de suplimente cu colagen.

Produse pentru volum cu ingrediente benefice

Părul trecut de o anumită vârstă are reguli distincte și atunci când vine vorba despre styling. „Șuvițele cărunte au mai mult spațiu la nivelul cuticulelor și, din această cauză, moleculele de balsam vor pătrunde rapid și în cantități mai mari. Ca urmare, mai ales pentru persoanele cu părul mai fin, se recomandă evitarea balsamurilor dense și a tratamentelor excesive. Prea multă acumulare de produs va îngreuna părul și îl va lipi de scalp, făcându-l să pară și mai subțire”, explică Longsworth. În ceea ce privește obținerea volumului, nu toate produsele dedicate au același efect, mai ales în cazul în care părul matur este purtat mai lung. „Produsele care conferă volum prin uscarea părului îl fac și mai casant. Așadar, ca alternativă, căutați produse concepute special pentru textura părului propriu, care sunt ușoare și nu-l vor deshidrata”, recomandă Lin. În prezent, formulele pentru îngroșare ajută instantaneu aspectul părului, cu ajutorul unor ingrediente benefice pentru volum, cum este biotina. În același timp, trebuie acordată atenție temperaturii la care este uscat părul matur. „Căldura poate stresa firele și provoacă daune, în special atunci când este aplicată direct pe părul umed”, adaugă Lin, care recomandă în schimb uscarea blândă, cu prosopul, sau utilizarea unui uscător la căldură scăzută, cu aplicarea anterioară a unui spray de protecție, care înmoaie și aranjează șuvițele.

„Cu cât sunt mai stabile microbiomul și bariera naturală a scalpului, cu atât scade riscul unor afecțiuni nedorite și este prevenită căderea părului“ (Bridgitte Hill, fondator al Root Cause Scalp Analysis)

Măştile naturale cresc rezistenţa firelor

Măștile de păr din ingrediente naturale au o mulțime de beneficii pentru podoaba capilară a persoanelor trecute de 50 de ani, ajutând, totodată, și scalpul să fie mai curat, ceea ce conferă rezistență șuvițelor. Potrivit specialiștilor, măștile naturale pentru fire uscate și fragile se pot folosi săptămânal, iar cele pentru păr gras de trei ori pe lună. „Regina” măștilor naturale pentru părul matur este formula pe bază de ou, care furnizează nutrienți prețioși, previne ruperea şi căderea şi stimulează creşterea părului. Masca se obține prin amestecarea unui ou (sau două, în funcție de lungimea părului) cu 200 ml lapte (50 ml pentru părul scurt, 100 ml pentru lungime medie), sucul de la 1/2 lămâie şi două linguri cu ulei de măsline. Se aplică amestecul rezultat pe scalp, de la rădăcini către vârfuri şi se lasă să acţioneze 20 de minute, apoi se clăteşte foarte bine cu apă călduţă și se spală cu un şampon organic. Pentru rezultate de durată, masca se aplică cel puțin o dată pe lună.