Main menu

header

de Maria Petrache

Interpreta de muzică populară Matilda Pascal Cojocăriţa este una dintre cele mai frumoase artiste autohtone din generaţia anilor ‘80. Deşi a împlinit 50 de ani, cântăreaţa arată superb. Prima Miss România, în 1979, la un concurs organizat la Costineşti, interpreta de muzică populară a primit în acest an, la Festivalul Callatis, diploma pentru aniversarea celor 30 de ani de când a obţinut acest titlu. Matilda a fost de acord să ne împărtăşească din trucurile sale cosmetice, dar să ne spună şi câteva sfaturi legate de întreţinerea bijuteriilor.

Măşti rapide şi eficiente
Matilda Pascal Cojocăriţa foloseşte măşti pentru ten pe bază de fructe, mărul în special, pentru a-şi menţine aspectul strălucitor al pielii. Artista recomandă femeilor care vor să aibă un ten frumos şi sănătos o mască facială preparată din mere şi din miere de albine. „Mi s-a spus că merele conţin hidroacizi, ce răcoresc pielea şi îi conferă elasticitate, asta pe lângă faptul că o şi exfoliază. Pentru o mască este suficient o jumătate de măr. Se amestecă mărul tăiat mărut sau dat prin răzătoare cu câteva linguriţe cu miere, până ce se obţine o pastă omogenă. Se bagă la frigider în jur de 15-20 de minute, apoi se aplică pe faţa curată, demachiată. Se masează până ce se observă că amestecul devine gelatinos, apoi se spală cu apă călduţă”, spune cântăreaţa. În plus, masca dă tenului un aspect curat şi strălucitor. Pentru cele dintre dumneavoastră care doresc o exfoliere mai profundă a tenului pot adăuga în amestecul realizat din măr şi din miere o linguriţă cu ovăz pisat. Dacă aveţi tenul mai gras, puneţi un măr întreg pentru obţinerea pastei respective, iar după aplicarea ei spălaţi faţa şi decolteul cu apă rece. Interpreta de muzică populară mai recomandă să vă faceţi un obicei din a aplica mărul ras pe faţa proaspăt demachiată.

Mare colecţionară de bijuterii

Ca orice femeie cochetă, Matilda este atrasă de bijuterii din aur şi din argint, şi nu e de mirare că are un adevărat „tezaur”. Cele mai multe podoabe sunt achiziţionate de soţul său, Ştefan Cigu. „Am acasă mai multe casetuţe speciale, destinate bijuteriilor, dar tot mai am nevoie să-mi cumpăr câteva… Soţul meu îmi ia mereu câte ceva şi totul este pe gustul meu”, spune artista.

Pasta de dinţi redă strălucire argintului
Şi pentru că bijuteriile au nevoie de o îngrijire atentă, Matilda ne spune câteva dintre metodele folosite pentru a le păstra aspectul strălucitor, nou. „Deşi multe persoane apreciază la argint tocmai aspectul patinat, obţinut o dată cu trecerea timpului, eu îmi curăţ bijuteriile cu pastă de dinţi, în vederea obţinerii aspectului strălucitor”, spune Matilda. O altă metodă este curăţarea bijuteriilor din argint cu lămâie: „Se freacă în zeama de la lămâie, apoi se clătesc cu apă şi se pun la uscat pe un prosop curat”. Cântăreaţa mai spune că unii obişnuiesc să mai folosească şi scrum de ţigară în loc de pastă de dinţi sau de lămâie. Un alt obicei mai mult decât neobişnuit pentru curăţarea argintului l-a învăţat Matilda de la bunica sa. „Se pun bijuteriile într-un vas cu lapte călduţ şi se lasă circa zece minute, apoi se clătesc cu apă caldă”, ne sfătuieşte interpreta. Pentru aur e suficient să folosim săpunul sau detergentul. Dacă bijuteriile din aur nu au pietre se pot curăţa şi cu bicarbonat de sodiu. Pentru întreţinerea perlelor, interpreta recomandă ştergerea lor cu o bucată de piele după fiecare purtare.