Main menu

header

922 4 1de Roxana Istudor şi Flori Pintea

Una dintre cele mai fermecătoare actrițe de la Hollywood, deținătoare a unui Premiu Oscar, Halle Berry, nu doar pare neatinsă de trecerea timpului, dar imaginea sa pare să fie mereu mai tânără și mai proaspătă. La 56 de ani, interpreta rolului Catwoman din filmul cu același titlu uimește cu fiecare apariție prin formele sale zvelte și chipul strălucitor.

„Nu este nevoie de abonament la sală pentru cine dorește să rămână sănătos și în formă”

922 4 2Atunci când cel care este astăzi antrenorul personal al lui Halle Berry, Peter Lee Thomas, a aflat ce vârstă avea „eleva” - peste 50 de ani - s-a declarat „șocat”. Și asta pentru că actrița a demonstrat „disciplina, elasticitatea și voința unei persoane de 25 de ani”. Relația profesională a celor doi a evoluat până acolo încât vedeta, o împătimită a exercițiilor fizice, l-a declarat pe antrenor „arma secretă” a felului în care arată, iar pe acesta l-a determinat să imagineze exerciții personalizate pentru actrița din „X-Men: Viitorul este trecut”. Rezultatul este un trup perfect, tonifiat, puternic și foarte atrăgător, care pare al unei tinere. „Vreau să demonstrez în fiecare zi că nu este nevoie de abonament la sală pentru cineva care dorește să rămână sănătos și în formă”, spune vedeta care se antrenează șase zile pe săptămână și se concentrează pe întinderi, ridicări de greutăți și genuflexiuni.

Oricine se poate antrena cu actrița, de acasă

922 4 3Pornind de la pasiunea sa pentru fitness și dând exemplu personal, actrița, împreună cu Thomas, au conceput și lansat aplicația FitOn, o platformă digitală gratuită, cu antrenamente ghidate de antrenori celebri. „Îmi place diversitatea aplicației, precum și varietatea antrenamentelor disponibile. Oamenii pot face cu mine orice exerciții, de la cardio și abdomene până la fluxuri de arte marțiale bazate pe mobilitate, agilitate și multe altele”, a declarat Berry pentru InStyle, la momentul în care a lansat aplicația și astfel a invitat, practic, pe oricine să se antreneze împreună cu ea, gratuit, din propria locuință.

„Boxul sculptează fiecare mușchi și arde calorii”

922 4 4În spatele acestei imagini perfecte pe care o afișează Berry stă un munte de disciplină, rigoarea de fiecare zi și credința profundă într-un stil de viață sănătos. De altfel, prin linia de produse de fitness rē*spin, pe care a lansat-o, vedeta demonstrează oricui că la orice vârstă corpul poate fi îngrijit cum se cuvine. „Folosesc bucla de rezistență rē*spin pentru întregul corp, aproape la fiecare antrenament și m-a ajutat să câștig forță”, mărturisește vedeta din „John Wick 3: Război total”. De asemenea, actrița boxează: „Boxul sculptează fiecare mușchi și arde calorii și grăsimi majore, reduce dramatic nivelul de stres, dezvoltă coordonarea mână-ochi și construiește încredere și disciplină”. Iar flexibilitatea, mobilitatea și felul proproțional în care este așezată musculatura pe corpul actriței se datorează sesiunilor de Pilates și de yoga. „După ce mă antrenez, este important pentru mine să fac întinderi, pentru că fitness nu înseamnă doar alergare, ridicare și lovire cu pumnii. A fi atletic și superfit înseamnă și a sta nemișcat și a respira. Includerea întinderilor în programul meu de fitness îmi ajută mușchii să rămână lungi, flexibili, îmi îmbunătățește mobilitatea și gama de mișcare și, cel mai important, mă ajută să evit rănirile”, afirmă actrița din „Ultimul samaritean”.

Face sport de când era copil

922 4 5Secretul mărturisit al lui Halle Berry când vine vorba despre antrenamentele riguroase pe care le face este varietatea. Mai exact, pentru fiecare producție cinematografică, altă abordare a sesiunilor de exerciții: „În unele zile lucram forță și cardio, în altele făceam yoga și stretching, plus câteva ore de antrenament de arte marțiale în fiecare zi. Pentru mine este important să nu-mi suprasolicit corpul”. Pe de altă parte, vedeta din „Atlasul norilor” face sport de când era copil, iar unul dintre exercițiile sale preferate este cel numit „Patinatorul”: țineți pieptul înainte și prindeți brațele în față. Desprindeți-vă pe o parte, pe un picior, într-o mișcare de patinaj, și întindeți celălalt picior, lăsându-l să „plutească” în spate. În același timp, ridicați brațul opus. Reveniți și repetați.

„Cafeaua de dimineață îmi permite să postesc până la ora 15:00”

922 4 6La 19 de ani, actrița din „Kingsman: Cercul de aur” a fost diagnosticată cu diabet. După șocul inițial, vedeta a înțeles că tebuia să abordeze viața diferit, pentru totdeauna. „Diagnosticul mi-a transformat cu adevărat viața și m-a învățat cât de valoros este corpul meu. Cafeaua de dimineață îmi permite să postesc până la ora 15:00”, detaliază Halle. Concret, potrivit Women’s Health, actrița are o dietă săracă în carbohidrați, imediat după antrenament ia o masă mai densă, care combină micul dejun și prânzul și este alcătuită dintr-o friptură cu o salată mare de spanac și varză kale sau două-trei ouă. În timpul după-amiezii gustă legume crude - țelină sau castraveți - ori fructe de pădure. Cina actriței din „Cod de acces: Swordfish” este simplă: cotlet de miel și verdețuri sau o mâncare de legume.

„Alternarea de dușuri reci și fierbinți este o metodă excelentă de recuperare după antrenamente intense“

„Recomand trei până la patru zile în sală, cu un amestec de forță și cardio, iar în celelalte zile, 7.500 de pași și yoga, stretching și înot“

„Cel mai bun sfat pe care l-am primit de la mama a fost să port sutien permanent“

„Am grijă de pielea mea de la 13 ani“

922 4 7Mamă a doi copii, Halle Berry are grijă ca tenul său să rămână impecabil printr-o rutină pe care o urmărește acasă. Parteneră cu o linie de produse de îngrijire, celebra actriță are la dispoziție totul, de la truse de pedichiură la perii de corp. „Cândva, să-ți bărbierești mustața sau părul de lângă perciuni pur și simplu nu era grozav pentru o femeie. Astăzi, epilarea poate fi acceptabilă și sexy. O învăț și pe fiica mea, Nahla, să folosească aceste produse”, mărturiseșe actrița care a generat expresia „piele Halle Berry”, care reflectă caracteristica impecabilă a tenului său. Pentru acest rezultat, vedeta afirmă că are grijă de această piele „de la 13 ani, dimineața și seara, cu religiozitate”: „Am avut un program, am fost consecventă și nu m-am clintit niciodată din a-l pune în aplicare”. Și în timp ce a tot schimbat produsele de îngrijire după evoluția industriei, vedeta din „007. Să nu mori azi” a păstrat constant un ingredient: „Există un produs care a făcut parte din regimul meu de îngrijire a pielii de când mă știu și acesta este serumul cu vitamina C - luminează pielea, împiedică pătarea și cicatricile postacnee. În rest, nu merg nicăieri fără balsam de buze”.