Apa termală provine din izvoarele din Europa, binecunoscute în toată lumea pentru efectele lor terapeutice. Este bogată în minerale (sulf şi seleniu) şi nu conţine niciun fel de chimicale. Specialiştii care au studiat proprietăţile acestei ape susţin că mineralele din ea reduc roşeaţa şi inflamaţiile, iar unele dintre ele sunt eficiente chiar şi în tratamentul eczemelor.
Apa termală promovată de diverse firme de cosmestice are preţuri ridicate, dar tot specialiştii spun că banii cheltuiţi pe acest tip de produse sunt o investiţie în sănătatea pielii noastre. Apa termală se găseşte în comerţ sub diverse forme, de la sprayuri, creme, loţiuni până la demachiante sau geluri de duş. Iată care dintre aceste produse sunt cu adevărat eficiente şi motivele pentru care ar trebuie să le cumpăraţi.
Sprayurile, benefice oricărui tip de piele
Se fixează bine pe faţă şi protejează pielea. Pe lângă efectul de împrospătare, sprayurile pot combate arsurile solare şi alte iritaţii ale pielii. Unii medici le recomandă pacienţilor supuşi anumitor proceduri, precum peeling chimic, dar şi pentru vindecarea pielii. Pot fi folosite indiferent de tipul de ten. Pentru o demachiere mai rapidă se pulverizează dimineaţa şi seara. În timpul zilei pot fi utilizate pentru împrospătarea şi calmarea tegumentului.
Loţiunile combat efectele aerului uscat
Produsele pe bază de apă termală, sub formă de creme sau de loţiuni, hidratează foarte bine tenul sensibil, în special în perioadele în care aerul este foarte uscat. Se folosesc dimineaţa şi seara şi au efect de hidratare, calmare şi fortifiere a pielii. Atenţie! Produsele de curăţare a tenului sau gelurile de duş ce au în compoziţie apă termală se clătesc destul de repede, iar efectele s-ar putea să nu mai fie la fel de benefice pentru piele. Cristina Tache