de Cristina Tache
Frumuseţea picioarelor este importantă pentru orice femeie fie că este vară sau iarnă. Dacă aveţi pielea crăpată şi dură de la vremea rece sau de la încălţămintea strâmtă, puteţi să vă trataţi acasă la fel de bine ca la salonul cosmetic. Iată câteva metode prin care puteţi reda aspectul sănătos ale pielii.
Masaj cu ulei de mentă
Seara, înainte de culcare, faceţi o baie fierbinte timp de 10-15 minute, iar apoi, când pielea este bine înmuiată, masaţi picioarele cu ulei esenţial de mentă. Peste noapte purtaţi o pereche de şosete din bumbac, pentru a spori efectul. După câteva zile veţi avea pielea mai moale şi mai catifelată.
Pastă abrazivă din tărâţe
Aveţi nevoie de o mână de tărâţe, puţină sare grunjoasă şi câteva picături de ulei de măsline. Amestecaţi cele trei ingrediente până obţineţi o pastă omogenă. Masaţi uşor călcâiele şi degetele timp de zece minute, iar apoi clătiţi cu apă caldă şi aplicaţi o cremă hidratantă, special creată pentru picioare!
Tonic pentru îmbunătăţirea circulaţiei periferice
Dacă suferiţi de „picioare reci”, înseamnă că aveţi probleme cu circulaţia sângelui. Această deficienţă poate fi remediată cu ajutorul unui tratament simplu. Preparaţi o loţiune din ulei de mentă, ulei de migdale şi puţină sare de mare şi aplicaţi pe picioare, masând uşor. Repetaţi procedeul de două-trei ori pe săptămână şi veţi observa în scurt timp o îmbunătăţire la nivelul circulaţiei periferice. Cele două uleiuri conţin substanţe ce activează circulaţia sangvină.