Main menu

header

de Cristina Tache

Din cele mai vechi timpuri, mierea a fost folosită în scopuri terapeutice, datorită conţinutului bogat în substanţe nutritive şi vitamine. Pe lângă tratamentele interne, vechii tibetani au descoperit că o pot folosi şi extern. Astfel, a luat naştere masajul cu miere. Acesta fortifică organismul şi ajută la scăderea în greutate. Este o metodă perfect sănătoasă, ea dând rezultate spectaculoase dacă este practicată corect. Dacă aţi epuizat toate curele de slăbire şi tratamentele-minune, încercaţi masajul cu miere şi nu veţi regreta!

Redă tonusul muscular
Mierea remodelează corpul şi ajută la menţinerea rezultatelor pe termen lung, datorită proprietăţilor sale imuno-stimulatoare. Astfel, celulita este redusă semnificativ, circulaţia sangvină se îmbunătăţeşte, muşchii îşi recapătă tonusul, iar pielea este hrănită în profunzime. Mierea este eficientă atât pentru reducerea kilogramelor, cât şi pentru tratarea anumitor afecţiuni uşoare ale pielii. Masajul este în sine o tehnică ce favorizează eliminarea celulelor grase din organism, iar, în combinaţie cu substanţele conţinute de produsul apicol, are efecte mai puternice. În urma acestui tratament, pielea îşi recapătă elasticitatea, iar aspectul de coajă de portocală este estompat.

Doi-trei centimetri în minus cu fiecare şedinţă
Pentru a practica acasă acest tip de masaj, aveţi nevoie de miere naturală, fără aditivi alimentari. Ca să fie mai uşor de utilizat, puteţi amesteca mierea cu câteva linguriţe cu ulei esenţial (de lămâie, portocală, ienupăr sau eucalipt). Pentru a obţine rezultate vizibile, este nevoie de 12 până la 15 şedinţe de masaj, efectuate o dată la două zile. Mierea poate fi aplicată doar pe zonele cu probleme sau pe tot corpul. Masajul anticelulitic trebui să dureze între 15 şi 20 de minute, iar cel pentru slăbit, în jur de o oră, incluzând şi spatele şi tălpile. Pentru oricare dintre cele două tipuri se începe cu masarea tălpilor şi a spatelui. Apoi se continuă cu masarea abdomenului, a sânilor şi a braţelor. La final faceţi un duş şi aplicaţi o cremă hidratantă! După fiecare şedinţă de masaj, efectuată energic şi corect, puteţi pierde doi-trei centimetri.

Sursă de vitamine

Mierea e produsul cu cel mai mare conţinut de substanţe nutritive (fier, cupru, calciu, potasiu etc.) şi vitamine (C, B1, B2, PP), enzime, minerale, hormoni naturali şi aminoacizi. Masajul poate fi folosit şi ca remediu pentru tratarea unor afecţiuni ale organismului: dureri de cap, insomnie, extenuare psihică şi intelectuală şi imunitate scăzută.

Atenţie! Acest tip de masaj se execută cu mişcări rapide şi ferme, devenind puţin dureros în zonele cu probleme. Însă, frumuseţea cere sacrificii.