de Ioana Radu
Nu vom oferi acum sfaturi pentru a arăta cu zece ani mai tinere, dar vă vom prezenta care sunt cele mai des întâlnite greşeli de machiaj ce vă pot îmbătrâni cu tot atâţia ani. Şi sigur nu vreţi asta! Stiliştii s-au pus de acord, aşa că iată descrise mai jos cele mai grave şi frecvente erori ale femeilor care nu mai sunt de mult adolescente.
Prea mult corector anticearcăn
Din păcate, este o greşeală din ce în ce mai frecventă. Chiar dacă aveţi probleme ale tenului pe care încercaţi să le mascaţi, trei straturi în loc de unul singur nu vă sunt de prea mare ajutor. Pe lângă faptul că veţi arăta ca şi când aţi purta o mască, veţi părea şi mult mai îmbătrânită. Care e soluţia? Încercaţi să găsiţi un fond de ten special creat pentru pielea dumneavoastră. O altă eroare constă în folosirea unei alte nuanţe decât cea a tenului, ceea ce vă evidenţiază de fapt ridurile. De asemenea, nu trebuie să folosiţi prea mult corector anticearcăn, fiindcă va avea ca efect accentuarea ridurilor fine de sub ochi.
Rujul întins
O dată cu înaintarea în vârstă, conturul buzelor devine mai puţin ferm, ceea ce poate face ca rujul să se întindă. Soluţia este să aplicaţi întâi, cu un creion, un contur al buzelor de o culoare cât mai naturală. Evitaţi produsele prea închise la culoare, pentru că şi ele vă pot arăta mai în vârstă decât în realitate.
Pudră în exces
E adevărat că pudra vă face tenul mat şi acoperă strălucirea neplăcută, însă, în acelaşi timp, accentuează cele mai fine riduri. Nu este deloc indicată dacă aveţi un ten uscat. Aşa că renunţaţi să folosiţi pudră dacă deja v-au apărut riduri. Aplicaţi în schimb un fard de obraz discret!
Fardurile sidefate
Chiar dacă vă întineresc şi dau feţei un aspect proaspăt şi odihnit, limitaţi-vă să îl aplicaţi doar pe pleoapă şi pe colţul interior al ochiului. Folosit şi în partea de jos, nu face decât să accentueze ridurile fine din zonă.
Mascara pe genele inferioare
Aplicaţi o singură dată şi cât mai discret cu putinţă! Dacă este prea multă, atrageţi atenţia fix în zona respectivă, unde au apărut deja ridurile, punându-le astfel în evidenţă.