Main menu

header

de Cristina Tache

Cercetătorii britanici au avertizat recent că purtarea îndelungată a extensiilor pentru păr sau aplicarea necorespunzătoare a acestora pot duce la pierderea ireversibilă a podoabei capilare.

Saloanele de coafură, în continuă extindere, oferă acest serviciu la preţuri tot mai mici, iar mulţi dintre angajaţi nu au pregătirea necesară pentru a monta meşe sau extensii de păr. Rezultatul poate fi alopecia (chelirea) sau chiar pierderea totală a părului, conform specialiştilor. Medicii americani şi italieni au tras un semnal de alarmă în legătură cu eventualele probleme ce pot apărea, subliniind faptul că multe dintre femeile care apelează la aceste trucuri de înfrumuseţare nu îşi dau seama că scalpul lor suferă.