de Ioana Radu
şi Elena Şerban
Dacă mai era vreo îndoială, articolul acesta se adresează acelor doamne trecute de tinereţe, dar care evită de multe ori să spună câţi ani au. Nu-i nimic, până şi vârsta se poate „camufla” dacă vă doriţi suficient de mult asta şi mai ales dacă încă vă simţiţi adolescente în interior. Iată deci câteva mici trucuri pe care, dacă le încercaţi, nu aveţi nimic de pierdut. Ba, poate, chiar obţineţi mult râvnita tinereţe exterioară!
Micşoraţi porii şi eliminaţi punctele negre
Aţi observat, cu siguranţă, că, pe măsură ce înaintăm în vârstă, porii de pe faţă se dilată. Odată măriţi, în ei îşi pot găsi locul mai uşor praful, grăsimile şi mizeria. Ca să micşoraţi aceste „găurele”, este bine să curăţaţi în fiecare zi tenul cu soluţie de acid salicilic. Dizolvaţi două aspirine într-un pahar cu apă şi folosiţi lichidul obţinut.
Nimeni nu îşi doreşte puncte negre. Pe de altă parte, suntem învăţate să nu le „stoarcem” decât în condiţii de maximă urgenţă. Aşadar, este indicat ca, o dată pe săptămână, să aplicaţi benzi speciale pentru punctele negre, pentru a curăţa zonele afectate.
Dormiţi opt ore pe noapte
În zilele de sfârşit de primăvară, dar mai ales în cele din anotimpul cald, nu ieşiţi din casă până nu v-aţi uns zonele neacoperite de haine cu cremă pentru protecţie solară. Aceasta trebuie aplicată la fiecare două ore, chiar dacă sunteţi în maşină sau în alte mijloace de transport.
Ora de culcare nu trebuie să depăşească 23:00, chiar dacă la tv rulează serialul preferat sau vreţi să vă mai bucuraţi puţin de câteva momente de relaxare. Un somn de opt ore este prietenul ideal pentru un ten luminos. De asemenea, pentru a simţi că vă odihniţi, exerciţiile fizice trebuie efectuate până la ora 20:00. Alt aspect de reţinut este acela că somnul în reprize este mult mai obositor.
Puterea antioxidanţilor şi a retinolului
Antioxidanţii şi retinolul nu trebuie să lipsească din nicio dietă. Primii se regăsesc în coenzima Q10, în rodie sau în ceai verde şi reprezintă cea mai bună protecţie împotriva poluării şi a razelor solare. Retinolul este foarte important, deoarece s-a dovedit că este singura substanţă care reduce ridurile pe termen lung. Atenţie, însă! Pentru a fi eficiente, aplicaţi cremele ce conţin acest produs doar seara. În timpul zilei, ele pot accentua sensibilitatea la soare. Sfatul specialiştilor este de a vă obişnui treptat tenul cu această substanţă.
Pielea din jurul ochilor este cea mai sensibilă zonă. De aceea, ea trebuie tratată cu maximă atenţie, cu loţiuni speciale, ce conţin ingrediente deosebite, antiîmbătrânire (peptide sau zinc).
Îmbrăcaţi-vă tinereşte
Din când în când, nu e nimic greşit dacă achiziţionaţi câte un articol de vestimentaţie mai modern, pe care să-l purtaţi ocazional. Doar în timpul liber nu trebuie să arătaţi ca atunci când mergeţi la birou.
Unul dintre accesoriile care nu se demodează niciodată sunt blugii. Iată de ce, din când în când, ar fi bine să vă „aruncaţi” într-o pereche de jeanşi care să vă avantajeze silueta. Nu trebuie să fie ultimul răcnet în modă. Dacă vă alegeţi o nuanţă cât mai închisă şi vă găsiţi măsura potrivită - nici prea strâmţi, nici prea largi - aveţi un punct de pornire excelent.
Rochii colorate, cu imprimeuri florale
Rochiile pastelate, cu tăieturi cât mai simple sau vaporoase, pot face minuni. Dacă aveţi probleme cu greutatea, rotunjimile vor dispărea cât aţi zice… rochie. Un astfel de obiect vă va face să vă simţiţi în mod spontan tinere şi feminine, atât timp cât vă ascunde defectele şi nu le subliniază. De asemenea, nu ezitaţi să lăsaţi şi puţină piele la vedere, în special decolteul, spatele şi braţele. Dacă nu vă simţiţi totuşi confortabil, purtaţi un cardigan pe deasupra şi aţi rezolvat problema.
Uitaţi de „permanent”
Lăsaţi „permanentul” pentru vârsta pensionării, mai aveţi până acolo! Cu siguranţă când eraţi la liceu sau în facultate nu făceaţi atâtea eforturi - părul îl puteţi prinde tinereşte într-o coadă sau un coc la spate, iar în ceea ce priveşte machiajul, nu aveţi nevoie decât de o pudră de calitate şi de un gloss natural pentru buze. S-aveţi tinereţe!
Măcar în aparenţă, puteţi fi mai suple decât în realitate. Picioarele şi coapsele se subţiază atunci când purtaţi ciorapi sau colanţi din lycra, iar o burtieră din aceeaşi fibră va da impresia că silueta dumneavoastră este mai subţire. Pentru ridicarea sânilor se recomandă sutienele push-up. Dar, cu siguranţă, acest mic secret l-aţi încercat deja. Pentru cazul în care există doamne care mai au îndoieli, trucul a fost testat şi demonstrat! Trebuie însă avut grijă să nu purtaţi accesorii inconfortabile, pentru că scopul este să vă simţiţi bine atât în pielea, cât şi în hainele dumneavoastră, nu să vă chinuiţi.
Cu siguranţă, e liniştitor să aveţi la dumneavoastră lucruri ce îşi pot dovedi utilitatea în tot felul de circumstanţe, dar eleganţa se obţine cu o poşetă pe măsură. Desigur, se poate face şi un compromis prin purtarea unei genţi care să fie atât încăpătoare, cât şi la modă.
Aşa cum se întâmplă şi în cazul celulitei, cremele care tratează exteriorul nu reuşesc mare lucru fără un regim alimentar corespunzător şi un stil de viaţă sănătos. Şi în cazul tenului este la fel. Pentru a avea o faţă strălucitoare, netedă, catifelată şi luminoasă este obligatoriu să renunţaţi la alcool şi la tutun. Acesta din urmă distruge colagenul şi elastina, iar alcoolul inflamează vasele de sânge, fapt ce grăbeşte ridarea pielii.
De asemenea, specialiştii recomandă renunţarea la folositul paiului. Deşi acest obicei este privit ca o cochetărie, accelerează apariţia ridurilor din jurul gurii. Tot o măsură ce are rolul de a încetini procesul de îmbătrânire a tenului este aceea de a schimba faţa de pernă din bumbac cu una din mătase sau din satin.