de Gabriela Niculescu
Vara este anotimpul în care pielea necesită o îngrijire specială, deoarece căldura şi razele solare accelerează degradarea acesteia. Derma trebuie protejată corespunzător de arsuri, deoarece o expunere îndelungată la razele ultraviolete poate cauza îmbătrânirea precoce sau chiar apariţia cancerului cutanat.
Iată câteva sugestii pentru ca pielea dumneavoastră să fie frumoasă şi strălucitoare toată vara:
1. Beţi multă apă pe întreaga perioadă a zilei, nu numai pentru a compensa umiditatea pierdută prin transpiraţie, ci şi pentru a ajuta la eliminarea toxinelor şi pentru a menţine pielea curată şi strălucitoare.
2. Consumul de fructe şi legume conferă dermei nutrienţii esenţiali şi antioxidanţii care menţin răcoarea pielii. Astfel, morcovii, salata verde, dovleceii, ţelina, verdeţurile sunt o bună alegere. De asemenea, sucurile dulci din fructe cum ar fi perele, strugurii sau pepenele verde hrănesc şi curăţă tenul.
3. În timpul verii e bine să folosiţi puţine condimente, să evitaţi mâncărurile acre şi sărate şi să le preferaţi pe cele cu gust dulce, amar, astringent.
4. Efectele moleşitoare ale acestui anotimp pot fi evitate dacă se consumă lapte, unt şi orez. Laptele este o băutură răcoritoare care hrăneşte pielea şi o ajută să-şi menţină umiditatea, aşadar consumaţi câte o cană în fiecare zi. Puteţi să vă curăţaţi şi tenul folosind lapte în care aţi adăugat apă de trandafiri.
5 Asiguraţi-vă un somn odihnitor, în fiecare noapte, prin menţinerea dormitorului răcoros şi confortabil, iar aşternuturile trebuie să fie din in sau bumbac. Pentru a avea o piele curată, sănătoasă şi ochi strălucitori culcaţi-vă devreme şi treziţi-vă tot devreme.
6. Evitaţi, pe cât posibil, stresul şi supărările. Practicarea yoga, a tehnicilor de relaxare sau a meditaţiei ajută corpul şi mintea să elimine stresul. Sunt utile şi uleiurile volatile, precum cele de trandafir, santal sau de lavandă, pentru a vă putea păstra mintea liniştită. În plus, plimbaţi-vă prin grădini răcoroase şi cu multă umbră, prin locuri liniştitoare şi odihnitoare.
7. Cel puţin o dată pe săptămână folosiţi o mască din fructe (avocado, caise, piersică sau papaya) sau legume (castravete sau morcovi) adecvată tipului de piele. Se pasează fructele sau legumele cu puţin iaurt, miere, făină de ovăz şi suc de lămâie (pentru pielea grasă) sau apă de trandafir (pentru pielea uscată) şi se aplică pe faţă. Se menţine masca 15-20 de minute, după care se clăteşte cu apă călduţă.
8. Nu ieşiţi afară în perioada fierbinte a zilei, adică între orele 10:00 şi 16:00. Dacă totuşi este necesar să plecaţi, purtaţi îmbrăcăminte deschisă la culoare, ochelari de soare şi pălării cu boruri late. Expunerea la soare cauzează îmbătrânirea foarte rapidă a pielii. Un amestec de santal cu apă de trandafir, aplicat de două-trei ori pe săptămână, va ajuta derma să devină mult mai elastică.
9. În fiecare seară spălaţi-vă ochii cu multă apă rece. Este indicat să aplicaţi comprese pe care să le menţineţi pe ochii închişi, timp de zece minute. Pentru aceasta puteţi folosi apă rece sau apă de trandafir.
10. Menţineţi-vă picioarele curate, răcoriţi-le de câte ori aveţi ocazia şi purtaţi sandale, pentru a permite tălpilor să se aerisească.
Fiţi meticuloşi în ceea ce priveşte igiena personală
Soarele favorizează producerea de sebum, cauzând pielii un aspect onctuos, iar când acesta se combină cu murdăria şi transpiraţia, porii se încarcă. Săpunul întrebuinţat va trebui să fie neutru, fără materii colorante şi fără parfum, deoarece acestea pot provoca iritaţii şi pot crea o reactivitate specială a pielii. Cele mai bune sunt cele care au la bază uleiuri vegetale, miere şi glicerină. Un amestec bun pentru curăţarea pielii uscate şi a celei normale poate fi preparat din migdale, făină de ovăz şi apă de trandafir. Pentru piele grasă, este recomandată făina de ovăz cu iaurt, puţină lămâie şi pudră de neem.
Ponturi!
- Beţi cât mai multe lichide ca să eliminaţi toxinele
- Curăţaţi-vă faţa cu lapte şi apă de trandafiri
- Folosiţi o mască din fructe sau din legume
- Seara aplicaţi comprese reci pe ochii închişi