Main menu

header

22-10-1de Gabriela Niculescu

Dana Săvuică este una dintre cele mai admirate femei din showbiz-ul românesc, reuşind, la cei 41 de ani ai săi, să-şi păstreze o condiţie fizică excelentă, un corp bine lucrat, un ten luminos şi o permanentă bună dispoziţie. Toate adunate duc la un singur rezultat: frumuseţe. Dana recunoaşte că a apelat şi la unele îmbunătăţiri în saloane profesionale, dar disciplina pe care a primit-o din sportul de performanţă, pe care l-a practicat şi din viaţa de model, a făcut-o să-şi păstreze voinţa de a duce un stil de viaţă sănătos. Care sunt secretele sale aflaţi din rândurile următoare.

„Sportul mi-a dat putere şi disciplină”
- Ce înseamnă pentru tine frumuseţea?
- Frumuseţea este, în primul rând, atitudine. Acea strălucire în privire care denotă încredere în tine, fericire, optimism, personalitate şi, nu în ultimul rând, iubire. E o strălucire pe care unele femei ştiu să şi-o păstreze, iar altele şi-o pierd pe drum, atunci când consideră că nu mai sunt atractive.

- Ai făcut parte din lumea modei. Spune-ne câteva lucruri din culisele ei.
- Este o viaţă specială şi strălucitoare privită din exterior, dar mult mai dură şi mai plină de sacrificii dacă o priveşti din interior. Îţi scoate monotonia din viaţă, dar îţi aduce şi multe pericole, precum şi o luptă cu timpul, întrucât moda mizează pe frumuseţea fizică, iar aceasta se întreţine greu, zilnic şi cu multă grijă. Este o viaţă care îţi imprimă o educaţie a stilului, care te face să ieşi în evidenţă, iar satisfacţiile pot fi multiple şi rampa de lansare foarte mare, doar dacă nu te ia valul.

- Ce obiceiuri ai păstrat de când făceai atletism-viteză şi înot de performanţă?
- Am participat la multe competiţii şi pot spune că eram pasionată de sport. Era printre puţinele ore la care nu simţeam nevoia să chiulesc de la şcoală. Mi-a dat o putere şi o disciplină pe care le-am folosit mai tot timpul în viaţă şi în afaceri.

„Îmi plac plimbările lungi şi merg pe bicicletă”
22-10-2- Acum mai faci sport, mergi la sala de fitness?
- Nu prea merg la fitness, întrucât nu îmi place să fac sport pe loc, în mijlocul mulţimii, prefer spaţiile deschise, în natură. Fac plimbări lungi, de câte 4 km, sau merg pe bicicletă. Practic înotul în continuare şi, de multe ori, plec până la Sinaia, unde ne-am cumpărat un apartament, şi merg la piscină, care este parţial acoperită şi încălzită. Este superb să plouă sau să ningă şi să stai în apă caldă şi să respiri aer curat. Este sănătate curată.

- Pe ce se bazează alimentaţia ta?
- Respect principiile alimentaţiei corecte şi mizez pe recomandările nutriţionistului, care mi-a realizat o dietă personalizată. Nu consider că este bine să exersăm cu diferite reţete de slăbit sau diete. Fiecare dintre noi are metabolismul său, problemele sale de sănătate şi o anumită structură a corpului. E bine să ne facem analizele o dată pe an, să ne controlăm nivelul de colesterol, procentul de grăsime din sânge şi apoi să ni se recomande o dietă strictă şi personală.

„Recurg la tratamente noninvazive, care încetinesc îmbătrânirea”
- Ce părere ai despre amploarea pe care a luat-o industria frumuseţii?
- Mă documentez cu privire la descoperirile ştiinţei în frumuseţe. Mă bucur că trăiesc în era descoperirilor şi nu sunt o ipocrită să ascund că fac anumite îmbunătăţiri ale imaginii. Până la urmă, fără să mă refer la faptul că sunt o persoană publică, eu consider că orice femeie trebuie să se îngrijească şi ţine de fiecare în parte unde este limita. Nu sunt adepta operaţiilor estetice care schimbă trăsăturile, dar recurg la tratamente noninvazive, care menţin supleţea pielii sau încetinesc ritmul de apariţie a ridurilor, a celulitei şi a uscăciunii pielii.

- Părul blond se deteriorează mai uşor, fiind supus decolorărilor repetate. Cum îl îngrijeşti?
- Merg la salon chiar şi pentru a-l spăla cu şampoane profesionale, fac tratamente cu măşti o dată pe lună şi îl tund o dată la trei luni. Nu îl decolorez, nuanţa mea de blond fiind obţinută numai din vopsea. Mâna stilistului este foarte importantă. De asemenea, este bine să nu se schimbe salonul şi stilistul, pentru că aşa apar diferenţele de nuanţe de la rădăcină şi ajungeţi să aveţi un păr care arată „pătat”.

 

„Obişnuiesc să fac împachetări cu uleiuri din petale“

- Ai reuşit să slăbeşti 5 kg în trei săptămâni. Care este metoda şi cum te menţii?
- Încerc să îmi întreţin corpul cu un stil de viaţă sănătos. O dată cu maturitatea am simţit unele transformări care nu ţin de mental, ci de modificările hormonale, de metabolism. Simt că a încetinit, aşa că am început să fac eforturi din ce în ce mai mari ca să mă menţin în formă. Am apelat de curând la câteva şedinţe cu un aparat performant, care tonifică pielea şi distruge ţesutul adipos din zonele predispuse la îngrăşare, se numeşte Velasmooth. Multe vedete internaţionale, cum ar fi Demi Moore, care la cei 48 de ani are un corp impecabil, îl folosesc. Am apelat şi la o remodelare a sprâncenelor prin tatuaj semipermanent, un tratament al axilei cu lumină intens pulsată şi o injecţie cu Botox în ridurile care s-au adâncit între sprâncene. Obişnuiesc să fac tratamente faciale cu creme antirid, masaje şi împachetări cu uleiuri din plante şi petale sau chiar din fructe. Acestea menţin supleţea pielii şi o hidratează. Am apelat la o clinică discretă, dar renumită pentru doctorii buni şi preţurile atractive. Am mai completat la „reţeta” mea ceaiul şi capsulele de slăbit din plante naturale Zein. Acestea au în componenţă muşeţel, petale de trandafiri şi alte plante medicinale care detoxifică, ajută la purgaţie şi vă slăbesc sănătos. Beau câte o cană cu ceai neîndulcit seara şi iau câte două caspule pe zi înainte de micul dejun. Acestea au rol nutritiv pentru corp şi taie pofta de a consuma ceea ce e nesănătos. Astfel, pot să urmăresc dieta personalizată recomandată de nutriţionist fără să recurg la înfometare sau să îmi reprim unele pofte.