Main menu

header

de Ana Trifan

Porii măriţi, care dau un aspect inestetic feţei, sunt rezultatul activităţii excesive a glandelor sebacee. Ei reprezintă, de fapt, mici orificii în piele, puncte de intrare a foliculilor de păr, a glandelor perspirante şi a celor sebacee, prin care grăsimea iese la suprafaţă. Porii se pot bloca din cauza grăsimii secretate în exces de glande sau se pot îngroşa, dând un aspect urât tenului. Una dintre perioadele cel mai neplăcute în „lupta” cu această problemă este cea a pubertăţii, când glandele sebacee par să o ia razna, pompând către suprafaţa pielii mai multă grăsime decât în mod normal. Vă prezentăm câteva remedii, simple şi la îndemână, împotriva porilor măriţi, îngroşaţi sau blocaţi.

Simplu şi ieftin: tratament cu apă rece!
Faceţi o pastă din sare fină de masă şi lapte bătut. Întindeţi pe zonele unde porii sunt măriţi, lăsaţi-o un sfert de oră, apoi clătiţi cu apă rece. Repetaţi zilnic, până când observaţi că problema se rezolvă.
Seara, după ce vă curăţaţi faţa cu demachiant, spălaţi-vă cu apă foarte rece sau plimbaţi un cub de gheaţă pe ten. Apa caldă face ca porii să se lărgească, iar cea rece îi „strânge”.
Zdrobiţi o jumătate de castravete, adăugaţi câteva picături de lămâie şi amestecaţi-le cu o lingură cu apă de trandafiri. Aplicaţi această mască pe faţă timp de 20 de minute, apoi clătiţi.
O altă mască ce ar putea acţiona cu succes asupra porilor măriţi se realizează din alune pisate şi apă. Aplicaţi pasta rezultată pe faţă, lăsaţi-o să acţioneze 20 de minute, apoi clătiţi.

Tamponaţi-vă cu esenţă de trandafiri
Dacă aveţi tenul gras, este foarte important să vă curăţaţi porii de sebum folosind un demachiant şi un tonic. Trebuie, de asemenea, să utilizaţi cu regularitate produse menite să controleze problemele acestui tip de ten (creme, gel de curăţare, exfolianţi) şi să reducă stratul uleios de pe dermă, provocat de activitatea în exces a glandelor sebacee.
Un foarte bun tonic este apa de trandafiri. Păstraţi-o în frigider, într-un bol, cu dischete demachiante înmuiate în ea. Ştergeţi-vă cu acestea de mai multe ori pe zi şi spălaţi-vă cu apă de trandafiri seara, după ce v-aţi demachiat.
Extractul de trandafiri ajută la micşorarea porilor şi la refacerea texturii pielii.

Loţiune din castravete şi benzoin
Tot pentru tratarea porilor măriţi, amestecaţi în cantităţi egale tinctură de benzoin şi apă. Aplicaţi pe faţă în fiecare zi după demachiere.
De asemenea, o loţiune din tinctură de benzoin şi castravete poate avea un efect mai rapid. Zdrobiţi un castravete sau puneţi-l într-un blender, amestecaţi apoi cu apă de trandafiri şi o lingură cu tinctură de benzoin. Păstraţi la frigider şi aplicaţi pe faţă în fiecare seară, cu ajutorul unei dischete demachiante. Clătiţi cu apă rece după ce aţi lăsat să acţioneze un sfert de oră.

Mască din fulgi de ovăz şi albuş
Amestecaţi două linguri cu fulgi de ovăz măcinaţi cu un sfert de cană cu lapte bătut. Acoperiţi şi lăsaţi peste noapte. Folosiţi apoi masca pentru zonele afectate de pe faţă. Lăsaţi să acţioneze timp de 20 de minute, spălaţi-vă cu apă rece, apoi plimbaţi un cub de gheaţă pe porii lărgiţi şi lăsaţi să se usuce, fără a freca însă cu prosopul.
Albuşul poate, de asemenea, să acţioneze cu succes asupra porilor măriţi. Bateţi spumă albuşul de la un ou şi aplicaţi pe zonele afectate. Ţineţi această mască până se usucă bine şi „strânge”. Curăţaţi apoi cu apă rece şi lăsaţi pielea să se usuce în mod natural.

Pont! Folosiţi loţiuni pe bază de acizi din fructe după ce aţi curăţat bine pielea. În acest fel veţi scăpa de celulele moarte care se depozitează în jurul porilor cu probleme.