Main menu

header

de Elena Şerban

Subţiri sau groase, mari sau mici, bine conturate sau mai puţin, buzele se numără printre punctele de atracţie ale feţei femeilor, dar şi ale bărbaţilor. De multe ori, aceste părţi ale corpului spun mai multe despre posesorul lor decât ochii.

Este o zonă problematică
Buzele uscate sau muşcate ar putea fi un semn fie de nepăsare, fie de nervozitate permanentă. Oricum ar fi însă, este indicat să aveţi grijă de ele, deoarece reprezintă o zonă sensibilă şi orice leziune se poate agrava.
La fel ca la orice altă parte a tenului, şi în cazul buzelor este bine să urmaţi doi paşi importanţi: exfolierea şi hidratarea.

Exfoliere cu zahăr brun
Procedura exfolierii se poate realiza cu ajutorul unei periuţe de dinţi nefolosite, cu care se freacă uşor buzele, fără să se apese foarte tare. O altă metodă de curăţare a buzelor este să aplicaţi pe ele, apăsând uşor, un amestec din zahăr şi ulei de măsline. Se freacă uşor, timp de două-trei minute, în fiecare dimineaţă şi seara, până când pielea devine moale şi catifelată. Apoi se renunţă la acest scrub natural şi se aplică doar balsamul obişnuit.
Tot pentru curăţarea buzelor puteţi pregăti un amestec din mălai (sau din griş) şi ulei de struguri (o jumătate de linguriţă cu mălai şi o linguriţă cu ulei). Se combină cele două ingrediente până capătă consistenţa unei paste, care se aplică pe buze şi se freacă uşor. Se înlătură cu ceai de muşeţel.

Mierea hidratează
Mierea este unul dintre cele mai eficiente produse naturale hidratante în cazul buzelor. Fie că se aplică simplă sau în combinaţie cu alte produse apicole (propolis sau lăptişor de matcă) sau cu zahăr brun ori uleiuri (de măsline, de struguri, de cătină), mierea hidratează şi catifelează buzele, dându-le un aspect sănătos.
Astfel, dacă veţi întinde pe buze un amestec din miere şi zahăr brun (de consistenţa unei creme) şi veţi lăsa să acţioneze un sfert de oră, nu veţi avea decât de câştigat. Amestecul se îndepărtează cu apă călduţă.
Graţie conţinutului său de 90% apă, castravetele poate reprezenta o foarte bună metodă de hidratare. Nu trebuie decât să tăiaţi în felii subţiri un castravete proaspăt, să treceţi feliile peste buze şi să lăsaţi sucul să se usuce. Operaţiunea se repetă ori de câte ori aveţi nevoie. Acum, în perioada iernii, efectuaţi această operaţiune cu cel puţin o jumătate de oră înainte de a ieşi din casă!
Şi uleiul de cătină s-a dovedit a fi, în timp, aliatul buzelor. Preparatul se poate cumpăra de la aproape orice magazin de specialitate şi este foarte util şi vara, nu doar iarna, deoarece, spre deosebire de alte produse asemănătoare, are şi filtru împotriva razelor ultraviolete.

Suc de sfeclă şi caimac, remedii la îndemână
În perioada iernii este indicat să aveţi acoperită cea mai mare parte a feţei, pentru a o proteja de ger. Prin urmare, nici buzele nu pot rămâne descoperite. Dar ce fac atunci doamnele care nu vor să renunţe la ruj? Foarte simplu. Folosesc pe post de ruj sucul de sfeclă roşie. Fierbeţi leguma şi, după ce mâncaţi bucăţile solide, folosiţi sucul. Înmuiaţi o dischetă demachiantă în acesta, tamponaţi buzele şi repetaţi operaţiunea de mai multe ori pe zi. Veţi fi uimite de minunata culoare pe care o vor căpăta buzele dumneavoastră. Această procedură are două avantaje: produsul este 100% natural şi nu va mai colora accidental fularul sau gulerele.
Plantă care face minuni aproape în orice situaţie, aloe vera poate fi folosită şi pentru a reda buzelor frumuseţea naturală. Se rupe o frunză şi se aplică gelul proaspăt direct pe piele. Operaţiunea se repetă în fiecare zi, pentru cel puţin două săptămâni. Nu faceţi pauză nici măcar o zi în această perioadă!
Şi caimacul vă vine în ajutor. Pojghiţa obţinută în timpul fierberii laptelui proaspăt, şi pe care mulţi o evită, este deosebit de hrănitoare. Adunaţi acest caimac într-o ceşcuţă şi apoi, cu ajutorul unei periuţe de dinţi, întindeţi pe buze.

Atenţie! Nu trebuie să adăugaţi sare la fierberea laptelui!

Sfat! Deşi vitamina A este foarte bună pentru buze, ea nu trebuie aplicată decât amestecată cu o cremă de zi sau de noapte. Folosită simplă, necombinată cu alt produs de îngrijire, nu face decât să usuce şi mai mult buzele.

De reţinut! Buzele crăpate pot fi cauzate de pasta de dinţi prea mentolată sau de deshidratarea intensă, iar cele din colţurile gurii pot apărea din cauza lipsei de vitamina B. În acest caz, umezirea buzelor cu salivă este una dintre cele mai mari greşeli.

Pont! Dacă aveţi buzele crăpate, seminţele gutuilor sunt de real ajutor, graţie substanţelor mucilaginoase conţinute. Lăsaţi o mână cu seminţe la macerat în apă timp de 24 de ore şi după aceea ungeţi buzele. Efectele apar după cinci-şase zile.