de Elena Şerban
Fulgi de ovăz, bere, ouă sau portocale. Acestea pot fi nu doar produse bune pentru potolirea foamei sau setei, ci şi pentru îngrijirea pielii. Şi cum o epidermă catifelată şi strălucitoare e visul oricărei femei, nu aveţi niciun motiv să nu le încercaţi, mai ales că acestea nu vă pot face rău şi nici nu sunt scumpe.
Piele catifelată cu fulgi de ovăz
Fulgii de ovăz constituie o excelentă sursă de fibre, fapt ce îi face aliaţi excelenţi în lupta cu constipaţia. De asemenea, una dintre componentele regăsite în ei, betaglucanul, are efecte benefice asupra nivelului de colesterol din sânge. Tot fulgii de ovăz conţin şi antioxidanţi, care ajută la formarea vitaminei E. Aceste beneficii pot fi obţinute dacă fulgii sunt înghiţiţi. Există însă şi o altă calitate a acestui preparat din ovăz: catifelează pielea. Puneţi o mână cu fulgi într-un săculeţ din pânză, scufundaţi-l într-o cratiţă cu apă fierbinte, lăsaţi-l trei minute şi apoi scoateţi-l. Repetaţi operaţiunea de patru-cinci ori, până când lichidul din cratiţă devine tulbure. După ce s-a răcit puţin aplicaţi pe faţa foarte bine curăţată. Nu vă ştergeţi, ci lăsaţi să se usuce natural. Dacă pe faţă rămân urme, ştergeţi-vă cu puţină apă minerală, cu mişcări foarte fine.
Nucile vă scapă de epiderma uscată
Fructe oleaginoase deosebit de nutritive şi vitalizante, nucile sunt indicate în perioada rece a anului, deoarece conţin proteine, lipide, glucide şi celuloză. De asemenea, datorită conţinutului de ulei, ele pot fi folosite pentru a hrăni pielea uscată de pe mâini şi de pe picioare. Crema potrivită în această situaţie se poate obţine amestecând un sfert de cană cu miez proaspăt de nuci, o jumătate de cană cu ulei de măsline şi cu o lingură cu miere polifloră. Puneţi toate aceste ingrediente într-un blender şi amestecaţi cinci minute. Pasta obţinută are particule deosebit de fine, graţie cărora pielea pe care se utilizează devine fină ca mătasea. Este important ca această cremă să fie aplicată cu mişcări uşoare, care să dureze cinci-şase minute. Clătiţi apoi cu apă călduţă.
Călcâie moi cu suc de portocale
Cele mai cunoscute citrice din România, portocalele, pot fi excelente şi în lupta contra celulelor moarte de pe corp, mai ales a celor din zonele dificile, cum ar fi genunchii, coatele şi călcâiele. Pentru a înmuia aceste zone tari, tăiaţi o portocală în două, stoarceţi sucul unei jumătăţi şi combinaţi-l cu un sfert de cană cu zahăr şi un sfert de cană cu ulei de măsline. Amestecaţi bine până se omogenizează. Stoarceţi sucul de la cealaltă jumătate de portocală şi frecaţi cu el zonele întărite. După câteva minute aplicaţi pasta obţinută. Masaţi energic şi apoi clătiţi cu apă călduţă. Operaţiunea se repetă ori de câte ori este necesar.
Roşiile închid porii
Uneori, amestecul de roşii cu brânză poate constitui nu numai o masă delicioasă, ci şi o excelentă mască pentru orice tip de ten. Aveţi nevoie de două linguri cu brânză proaspătă (nesărată), o lingură cu lapte integral, o linguriţă cu ulei de floarea-soarelui şi o roşie mărunţită. Striviţi toate aceste ingrediente într-un bol, până se formează o pastă. Aplicaţi-o pe faţă şi pe decolteu. După ce se lasă să acţioneze 15-20 de minute, clătiţi cu apă călduţă şi apoi cu apă rece. Roşiile sunt perfecte şi în cazul doamnelor sau domnişoarelor care au ghinionul să aibă un ten cu pori mari. Pentru a scăpa de această problemă puneţi pe faţă bucăţele de roşie şi staţi întinsă 15-20 de minute. Clătiţi apoi cu apă călduţă. Dacă nu aveţi la îndemână aceste legume, înmuiaţi o cârpă curată în suc de roşii, apoi acoperiţi faţa cu ea timp de 15-20 de minute.
O baie cu lapte
Aveţi senzaţia că vă strânge pielea şi că orice creme aţi folosi situaţia nu se va schimba? Dacă da, este momentul să încercaţi o baie cu lapte. Graţie acidului lactic, acest produs poate fi un excelent exfoliant pentru dermă. De asemenea, de mare ajutor pielii uscate sunt grăsimile din piele. Puneţi patru litri de lapte de vacă (proaspăt, nepasteurizat) în cada cu apă caldă. Faceţi baie în acest lichid fără însă a folosi şampoane sau săpunuri. Pur şi simplu staţi în cadă. Acest tratament este o adevărată minune pentru persoanele care au pielea sensibilă, au eczeme sau care suferă de psoriazis. În cazul în care vă doriţi ca baia de lapte să fie aromată picuraţi în cadă ulei esenţial de primule, de levănţică sau de orice plantă vă este pe plac.
Ouă şi bere pentru un păr rezistent
Bune sau rele, ouăle fac parte din alimentaţia de zi cu zi. Prăjite sau fierte, simple sau în combinaţie cu alte alimente, ele au un conţinut ridicat de energie. Datorită cantitaţii mari de proteine, pot îmbogăţi rezistenţa părului şi îi oferă acestuia un plus de strălucire. Amestecaţi un ou întreg cu două linguri cu ulei de cocos sau de măsline şi cu două linguri cu ulei de susan. Aplicaţi produsul rezultat pe părul uscat şi apoi puneţi pe cap un prosop înmuiat în prealabil în apă fierbinte. După zece minute spălaţi-vă cu şampon fără a uda înainte părul şi apoi clătiţi-vă bine.
Şi berea poate fi de folos pentru o podoabă capilară exemplară. Acest produs este obţinut din drojdie, hamei, malţ şi apă, iar primele sunt bune pentru păr, deoarece îi dau volum. De asemenea, berea curăţă perfect, fapt ce conferă strălucire. Turnaţi o sticlă cu bere peste părul abia spălat şi clătiţi apoi cu multă apă.
Uleiul de avocado face tenul luminos
Faptul că avocado mai este cunoscut şi sub numele de „unt vegetal” spune multe despre compoziţia sa. Acest fruct este, într-adevăr, bogat în acizi graşi, care ajută la menţinerea unui echilibru în ceea ce priveşte hidratarea. De asemenea, vitaminele antioxidante A, C şi E pe care le conţine protejează pielea de factorii nocivi din mediul înconjurător. Un excelent preparat, care ajută la păstrarea unui ten luminos, poate fi obţinut combinând 100 ml de ulei de avocado cu 100 ml de ulei de primule. Amestecaţi intens şi păstraţi într-o sticlă închisă ermetic. O dată la zece zile masaţi-vă tenul curat cu câteva picături din acest amestec, folosind buricele degetelor. După ce aţi terminat, acoperiţi faţa cu un prosop cald. În acest fel veţi accelera pătrunderea uleiului în profunzimea pielii.