de Elena Şerban
- Nu bea, nu fumează şi face în fiecare zi cel puţin o oră de sport
Adorată, admirată, invidiată, temută sau urâtă de alte femei, Madonna, una dintre cele mai apreciate femei din întreaga lume, reuşeşte să surprindă de fiecare dată cu apariţiile sale senzaţionale. Cu un ten tânăr şi un corp de adolescentă, regina muzicii pop este pe primele pagini ale ziarelor din întreaga lume. Cum reuşeşte totuşi această femeie în vârstă de 52 de ani să arate ca una de 30 este întrebarea pe care o au pe buze foarte multe doamne din întreaga lume. Răspunsul nu este cel aşteptat, adică banii, ci disciplina şi rigurozitatea cu care diva are grijă de corpul său. Este adevărat însă că şi numeroasele tratamente, creme, loţiuni sau aparate îşi dovedesc eficienţa în acest caz. Iată câteva dintre metodele de înfrumuseţare pe care le-a adoptat, de-a lungul anilor, diva.
Cremă de la Marea Moartă
Una dintre alifiile folosite de divă este crema cu alge de la Marea Moartă. Aceasta se găseşte şi în România şi costă nu mai puţin de 500 de euro recipientul de 50 de grame, dar se pare că îşi merită banii cu vârf şi îndesat. Nu doar Madonna foloseşte crema cu alge, ci şi Jennifer Lopez, o altă prezenţă foarte atentă cu aspectul său exterior. Serul foarte concentrat din aceeaşi gamă poate ajunge să coste chiar şi 2.300 de euro flaconul de 100 de grame.
Caviarul, bun nu doar pentru gust, ci şi pentru piele
Zeci de ani, caviarul a fost perceput drept mâncarea oamenilor cu mulţi bani. Iată însă că, mai nou, acesta este folosit şi pentru a încetini procesul de îmbătrânire. Şi pentru că Madonna fuge de bătrâneţe mai ceva decât alte femei, nu putea să nu apeleze şi la caviar. Această delicatesă are proprietăţi nutritive şi hidratante excepţionale, fiind bogată în fosfolipide, substanţe ce protejează pielea, conferindu-i elasticitate, fermitate şi un aspect catifelat. Caviarul mai conţine fosfoproteine şi aminoacizi, fără de care regenerarea ţesuturilor de la nivelul pielii este aproape imposibilă. De aceea, artista nu a ezitat să declare, în numeroase rânduri, că unul dintre cele mai eficiente produse antirid este caviarul.
Spre norocul său, nu trebuie să se ungă pe faţă direct cu icrele de sturion. Specialiştii de profil au pus la punct o serie de produse cu extract din caviar: creme de zi şi de noapte, geluri contur de ochi, seruri concentrate şi măşti faciale. Apropiaţii vedetei afirmă că ea este la un pas să devină dependentă de masajele cu extract de caviar, care i se fac aproape zilnic, în ciuda preţului de 400 de dolari pe şedinţă.
Româncele pot şi ele să folosească preparate pe bază de caviar, care se găsesc în magazinele specializate sau în saloanele de îngrijire, la preţuri ce pornesc de la 130 de lei.
Terapia cu gheaţă
Dacă o invidiaţi pe Madonna pentru felul în care arată, aflaţi că ea depune, uneori, eforturi deosebite. Pe care unele dintre noi nu le-am face nici în ruptul capului. Ei bine, câte doamne sunt dispuse să stea o oră într-o cadă plină cu gheaţă doar pentru a-şi reface musculatura epuizată? Sau câte ar apela la acupunctură doar pentru a-şi recăpăta energia? Foarte puţine, cu siguranţă.
Antrenamente de 13 ore!
Trupul de divă cu care Madonna se mândreşte acum şi care îi permite să cânte şi să danseze ore în şir este, de asemenea, rezultatul a mii şi mii de ore de yoga şi de Pilates. În urmă cu câţiva ani, unul dintre apropiaţii săi afirma că nu trece o zi în care ea să nu exerseze. De asemenea, vedeta s-a îndrăgostit de un stil de dans, numit „krump”, un fel de hip-hop agresiv care îi modelează perfect trupul. „Au fost zile în care Madonna se antrena şi 13 ore pe zi”, susţinea un membru al staff-ului divei.
Foloseşte aparatură profesională
Alte aparate folosite de-a lungul anilor de Madonna, care s-a chinuit să îşi păstreze şi tinereţea corpului, nu doar a tenului, au fost Power Plate (un fel de platformă trepidantă care are rolul de a lupta cu kilogramele în plus, dar şi cu osteoporoza) şi Gyrotonic Expansion System. Acesta din urmă are rolul de a tonifia muşchii mici, care nu sunt puşi la treabă de exerciţiile fizice obişnuite.
Şi pentru că e conştientă că mâncarea are un rol deosebit de important în felul în care arată, dar mai ales asupra sănătăţii, Madonna este deosebit de atentă la acest aspect. Astfel, se ştie despre ea că nu mănâncă decât ce îi recomandă armata de nutriţionişti personali care o însoţeşte peste tot. În timp, cântăreaţa a experimentat diete peste diete. S-a arătat încântată în special de un regim macrobiotic, ce presupune consumul doar de produse naturale, neindustrializate, dar şi de dieta cu somon, peşte care are proprietăţi antiîmbătrânire datorită acidului gras Omega 3.
Un alt obicei al Madonnei este acela de a bea în fiecare zi apă binecuvântată în stilul Kabbala. Nu mai puţin de 120.000 de dolari merg anual în conturile persoanei care o aprovizionează pe artistă cu această apă, despre care se crede că are efecte aproape magice.
- S-ar putea spune că diva se păstrează tânără şi datorită genelor sale. Bunica sa, Elsie Mae Fortin, a murit la 100 de ani.
- 850.000 de dolari cheltuieşte anual „Regina muzicii pop” pe tratamente cu produse speciale împotriva îmbătrânirii.