de Elena Diaconu
Fiecare femeie îşi doreşte să aibă un păr strălucitor şi fin, o piele catifelată, netedă şi elastică, un ten lipsit de riduri, de iritaţii sau de acnee. Toate aceste lucruri sunt posibile dacă folosiţi tratamente adecvate, pe bază de ingrediente naturale, pline de vitamine şi de minerale.
Uleiul de avocado „şterge” ridurile
Deoarece conţine vitaminele A, B, D, E, K, fier, zinc, magneziu, lecitină, clorofilă şi acizi graşi nesaturaţi, uleiul de avocado vitaminizează pielea, îi întăreşte echilibrul natural şi o cicatrizează în urma deteriorărilor provocate de diverşi factori externi. Mai mult decât atât, acest ulei are un rol aparte în reglarea permeabilităţii pielii, lăsând-o să respire. Puteţi realiza măşti pentru faţă, pentru reducerea iritaţiilor, pentru combaterea acneei şi pentru estomparea ridurilor. Uleiul se poate utiliza atât în formă pură, cât şi în combinaţie cu alte uleiuri vegetale (de piersică, de caise ori de migdale).
În cazul în care aveţi pielea uscată, lipsită de vlagă, folosiţi un amestec dintr-o lingură cu ulei şi una-două picături de uleiuri esenţiale de santal, de trandafir sau de portocale. Această combinaţie e bună şi pentru ridurile din jurul ochilor. Se aplică pe zonele afectate de una-două ori pe zi şi se lasă să acţioneze timp de 15-30 de minute. Remediul se foloseşte până când se observă o ameliorare.
Pentru dermatite şi piele iritată se utilizează următorul tratament: se amestecă o lingură cu ulei de avocado călduţ, trei picături de ulei de paciuli, două picături de ulei de molid şi două picături de ulei de lavandă. Compoziţia se aplică pe piele şi se lasă să acţioneze timp de 15 minute, după care se clăteşte faţa cu apă din abundenţă. Tratamentul se foloseşte cel puţin trei zile.
Lămâia face părul strălucitor
În cazul în care aveţi părul deteriorat şi fără strălucire puteţi încerca o mască pe bază de lămâie. Aveţi nevoie de trei sferturi de ceaşcă de ulei de măsline, o jumătate de pahar cu miere şi trei linguri cu suc de lămâie. Ingredientele se amestecă bine şi apoi se aplică pe părul umed. Podoaba capilară se acoperă cu o folie de plastic, lăsând masca să acţioneze o jumătate de oră. Apoi se şamponează şi se clăteşte cu apă din abundenţă. Masca poate fi folosită ori de câte ori este nevoie.
Pentru un păr catifelat se prepară un spray dintr-o lămâie şi două căni cu apă. Fructul se taie în bucăţi mai mici, într-un bol, pentru a nu pierde niciun pic din suc, după care se adaugă în apă şi se pune la fiert. Când a scăzut la jumătate se strecoară printr-o pânză fină şi se depozitează într-un flacon, tip pulverizator, putând fi folosită oricând. În cazul în care aveţi părul uscat folosiţi o portocală în loc de lămâie.
Căderea excesivă a părului poate fi combătută cu suc de lămâie şi ulei de nucă de cocos. Pentru a prepara masca aveţi nevoie de sucul unei lămâi şi de patru linguri cu ulei de nucă de cocos. Cu amestecul obţinut frecaţi bine scalpul, după care lăsaţi să acţioneze timp de 10-15 minute. Apoi, părul se şamponează şi se clăteşte. Masca se foloseşte o dată pe săptămână.
Epilarea orientală, uşor de realizat
Cunoscută şi sub numele de „epilare cu zahăr”, epilarea orientală datează încă din Antichitate. Această metodă a fost folosită mai întâi de femeile din ţările Orientului, după care a fost „împrumutată” în Occident, extinzându-se în restul lumii. Dacă nu aveţi timp să mergeţi la cosmetică sau pur şi simplu nu vă încântă perspectiva, puteţi încerca să vă epilaţi în stil oriental, chiar în confortul casei dumneavoastră. Pentru a prepara ceara aveţi nevoie de patru linguri cu zahăr, o lingură cu apă, două linguri cu suc de lămâie şi o lingură cu miere. Ingredientele se amestecă într-un vas, după care se pun pe foc. În momentul în care amestecul capătă o culoare aurie trebuie să-l turnaţi pe o tăviţă sau pe o suprafaţă plană. Când aplicaţi pasta pe piele nu trebuie să fie nici prea caldă (ca să nu ardă epiderma), nici prea rece (există riscul să nu poată fi întinsă uniform). Pentru a preveni înroşirea pielii după epilare este bine să aplicaţi imediat pudră de talc.
Mierea este folosită nu doar ca medicament natural, ci şi ca tratament pentru înfrumuseţare. Substanţele active din aceasta absorb toxinele, contribuind astfel la eliminarea lor mai rapidă din organism. Masajul cu miere se efectuează atât pentru creşterea circulaţiei limfei, cât şi pentru curăţarea pielii. Astfel, derma capătă un aspect neted şi elastic, celulita devenind din ce în ce mai puţin vizibilă. Pentru a beneficia de efectele masajului cu miere trebuie să faceţi 15 şedinţe, o zi da, una nu.
Mierea poate fi utilizată şi în combinaţie cu diferite uleiuri esenţiale:
- două linguriţe cu miere, cinci picături de ulei de lămâie, două picături de ulei de eucalipt şi două picături de ulei de levănţică;
- două linguriţe cu miere, cinci picături de ulei de lămâie şi cinci picături de ulei de portocale;
- două linguriţe cu miere, trei picături de ulei de lămâie, două picături de ulei de levănţică şi cinci picături de ulei de mentă.
Înainte de masaj amestecaţi mai întâi uleiurile, după care adăugaţi mierea.
Pont! Măştile pentru întreţinerea podoabei capilare se folosesc ori de câte ori este nevoie.