de Elena Şerban
Apropierea verii poate reprezenta unul dintre motivele pentru care doamnele ar trebui să acorde o importanţă mai mare aspectului pielii. Şi nu doar a celei de pe faţă, ci de pe întregul corp.
O metodă blândă
Cea mai bună metodă pentru a avea o piele catifelată este exfolierea acesteia fie cu ajutorul unor mănuşi de lufa, fie folosind un preparat cu zahăr organic şi ulei de cocos. Această metodă, prin care celulele moarte sunt îndepărtate, iar pielea se regenerează mult mai uşor, este în avantajul acesteia, deoarece nu provoacă iritaţii. De asemenea, este foarte blândă, zahărul topindu-se pe parcursul procedurii. În plus, specialiştii în dermatologie afirmă că, dacă zahărul este combinat cu câteva linguriţe cu ulei de cocos, procedura este deosebit de hidratantă.
Amestecaţi o jumătate de cană cu zahăr organic şi 750 ml de ulei de cocos fracţionat (conţine doar grăsimi şi se foloseşte mai ales în cosmetică) şi câteva picături de ulei esenţial (alegeţi aroma după preferinţă). Aplicaţi acest amestec pe pielea umedă şi masaţi cu mişcări circulare, care au rolul de a stimula circulaţia sangvină. Pont! Este indicat ca această procedură să se realizeze după o baie fierbinte, care a deschis porii pielii.
Zahărul organic, nerafinat, se obţine prin extragerea, filtrarea şi cristalizarea siropului natural de trestie de zahăr. El nu este supus niciunui proces de rafinare.
„Parfumaţi-vă” cu cafea
O cafea tare este perfectă pentru înviorarea de dimineaţă. Aflaţi însă că şi pielea poate beneficia de efectele ei. Mai precis, de zaţul rămas în urma preparării acestei licori. Faceţi un duş fierbinte şi apoi masaţi-vă cu zaţ. Epiderma va fi nu doar foarte catifelată, ci va avea şi un miros foarte plăcut.
Un alt avantaj al utilizării zaţului de cafea pentru exfoliere este acela că acesta ajută la îndepărtarea celulitei. De altfel, în majoritatea cremelor lăudate pentru faptul că elimină aspectul neplăcut de coajă de portocală se află o cantitate importantă de cafea.
Picioare mai fine
Sarea grunjoasă poate fi şi ea folosită cu succes în procesul de îndepărtare a celulelor moarte. Aveţi grijă însă! Exfolierea cu sare se utilizează doar în zona picioarelor. Folosiţi două linguri cu sare grunjoasă şi patru linguri cu ulei de măsline. Pasta obţinută se întinde cu mişcări energice şi se îndepărtează cu multă apă caldă.
Sfat! Exfolierea trebuie să se facă de cel mult două ori pe săptămână.
Pont! Este recomandat să vă exfoliaţi pielea cu cel puţin o zi înainte de a merge la plajă. Astfel, vă veţi bronza uniform.