de Ana Trifan
Infuziile de plante verzi sau uscate, utilizate extern, în comprese aplicate pe ten, sunt folosite cu succes de mii de ani. Renumitul herbalist francez Pierre Jean Cousin a făcut o listă cu cele mai benefice infuzii de plante. Acestea au calităţi de curăţare şi tonifiere care le fac potrivite pentru uzul pe timp îndelungat, în programe de îngrijire a tenului. Infuziile propuse sunt aplicabile la toate tipurile de ten şi puteţi profita în fiecare seară şi dimineaţă de calităţile lor.
Gălbenelele elimină acneea
Puteţi folosi doar gălbenelele pentru infuzie sau le puteţi combina cu levănţică sau muşeţel. Această infuzie are proprietăţi antifungice, antiinflamatorii şi antiseptice. Este foarte bună pentru tenurile acneice sau pentru persoanele care sunt expuse prafului şi mizeriei pe timpul zilei.
Muşeţelul are proprietăţi antifungice, calmante şi de curăţare. Infuzia cu muşeţel este cel mai bun mod de a trata inflamaţiile pielii. Este recomandată în special pentru pielea fragilă din jurul ochilor.
Socul curăţă pielea cu blândeţe, e astringent şi acţionează ca tonic. Infuzia din această plantă poate fi utilizată şi pentru a reduce inflamaţiile tenului.
Florile de tei calmează iritaţiile
Folosite uscate, pentru infuzii, florile de levănţică au capacitatea de a grăbi vindecarea, de a reduce inflamaţiile tenului şi de a-l curăţa în profunzime.
Teiul, ca şi muşeţelul, are calitatea de a calma un ten iritat. Infuzia cu flori este tonică, antiinflamatoare şi benefică pentru derma cu tendinţă de îmbătrânire prematură.
Proprietăţile antiinflamatoare ale nalbei fac din această plantă o alegere excelentă în infuzii pentru cei care au nevoie să calmeze şi să vindece un ten iritat. În acest sezon profitaţi de calităţile nalbei pentru a alunga de pe ten efectul expunerii îndelungate la soare.
Menta este un foarte bun tonic pentru piele. Curăţă şi împrospătează şi este recomandată în special în cazul tenurilor mature.
Cimbrul, indicat pentru spălarea feţei
Rozmarinul este antiseptic, tonic şi vitalizant. În plus, îmbunătăţeşte circulaţia din capilare. Pentru un efect astringent (în special în cazul tenurilor cu pori mari, deschişi) puteţi combina rozmarinul, în părţi egale, cu coada-şoricelului.
Cimbrul e o plantă cu puternice calităţi antibacteriene. Este foarte eficient ca soluţie pentru spălat un ten afectat de acnee sau de o eczemă. Îl puteţi combina în părţi egale cu muşeţel şi/sau gălbenele, pentru a grăbi vindecarea şi cicatrizarea rănilor.
Coada-şoricelului e foarte bună pentru tenul îmbătrânit şi pentru cel cu pori mari. Acţionează ca tonic, astringent şi antiseptic.
Cum se pregăteşte infuzia
Puneţi o lingură generoasă cu plantă în 250 ml de apă clocotită. Turnaţi într-o cană şi acoperiţi-o timp de zece minute. Strecuraţi lichidul şi lăsaţi-l să se răcească. Aplicaţi infuzia pe faţă cu ajutorul unor dischete demachiante sau al unor bucăţi de vată şi lăsaţi să se usuce natural. Spălaţi tenul după 15-20 de minute cu apă călduţă.
Folosiţi cuburi de gheaţă
O infuzie nu mai e bună după 12 ore de la preparare. Dacă însă aţi realizat o cantitate prea mare, o puteţi îngheţa într-o tavă pentru cuburi de gheaţă şi s-o ţineţi la congelator până la trei luni. Ca să o utilizaţi, e îndeajuns să plimbaţi cubul cu infuzie îngheţată pe faţă, gât şi braţe, pentru un efect răcoritor şi hidratant. Aceste cuburi au şi efect tonic, pentru că accelerează circulaţia din capilarele tenului.