Main menu

header

de Cătălina Tăgârţă

Vă place să mergeţi la masaj şi nu pierdeţi nicio ocazie să vă lăsaţi câteva zeci de minute pe mâna unui profesionist pentru a vă relaxa? Ei bine, atunci cu siguranţă vreţi să aflaţi mai multe şi despre peştişorii care vă pot face pedichiura. Realizată de specia Garra Rufa, pedichiura eco este cel mai în vogă procedeu estetic folosit în saloanele de lux din lume. Acum aceasta e disponibilă şi la noi în ţară.

Procedeul e relaxant şi nu veţi simţi decât o uşoară gâdilătură
Pedichiura realizată de peştişorii Garra Rufa este relaxantă, eficientă şi deloc dureroasă. „O şedinţă durează aproximativ 30 de minute, timp în care peştii se hrănesc cu celulele moarte ale epidermei. Vă veţi relaxa, nu veţi simţi muşcături sau usturime, ci doar o uşoară gâdilătură. Practic, în cazul saloanelor de înfrumuseţare, peştişorii sunt cei care înlocuiesc foarfecele, unghiera şi pila de unghii, rămânând ca personalul specializat să desăvârşească doar ceea ce natura a realizat cu minimum de efort”, ne-a spus Sebastian Glogojan, masor la centrul Studio Masaj din Bucureşti.

„Acvariul e dotat cu o lampă cu ultraviolete, ce ajută la curăţarea apei”
Procedeul este 100% igienic. „Înainte de a-şi cufunda picioarele în apă, clientul este invitat să se spele. De altfel, un aspect foarte important este că în bazinul unde stau peştii nu se intră cu piciorul uscat, ci doar umed. Pacienţii sunt programaţi în aşa fel încât să se efectueze o jumătate de oră de şedinţă, urmată de o altă jumătate de oră de pauză, timp în care apa este trecută prin şase filtre de sterilizare. În plus, acvariul e dotat şi cu o lampă cu ultraviolete, ce ajută la curăţare. Apa are temperatura de 32°C, iar la trei zile îi facem teste pentru a verifica pH-ul şi nivelul de clor”, potrivit reprezentantului firmei ce deţine acvariul.

Pot îndepărta pielea moartă din zona cotului
Peştişorii nu sunt folosiţi doar pentru pedichiură, ci şi pentru manichiură şi curăţarea celulelor moarte de la nivelul cotului. „Preţul unei şedinţe este de 50 de lei, iar tot personalul salonului nostru prezintă un handicap vizual, tocmai de aceea activitatea principală este masajul. Pentru mai multe detalii puteţi accesa site-ul www.studiomasaj.ro”, ne-a mai spus Sebastian Glogojan.

O alternativă la remediile clasice contra psoriazisului

Deoarece saliva secretată de ei are proprietăţi curative, Garra Rufa sunt supranumiţi „peştii-doctor”. „Pe lângă faptul că se folosesc în marile SPA-uri din lume, acest tip de peşti sunt utilizaţi şi pentru tratarea unor afecţiuni ale pielii, cum ar fi psoriazisul, eczemele sau ciupercile, însă pentru asta e nevoie de recomandarea medicului, iar tratamentul se realizează în centre speciale”, ne-a declarat Sebastian Glogojan, care ne-a explicat că în România acest tip de tratament este încă la început. În cazul psoriazisului, de exemplu, se recomandă 10-20 de şedinţe, de preferat una dimineaţa şi una seara. Potrivit studiilor efectuate în acest sens, 52% dintre pacienţi s-au vindecat complet, ceilalţi prezentând reale îmbunătăţiri.

De reţinut! Ischioterapia, aşa cum mai e numită terapia cu peşti, nu prezintă niciun risc pentru sănătate.