Main menu

header

de Anda Postolache

Punctele negre de pe faţă sunt un coşmar pentru oricine, de aceea este bine să fie scoase corect şi să se menţină pielea feţei cât mai curată şi plăcută. Este util să urmaţi o procedură o dată pe săptămână, operaţiunile indicate în continuare făcându-se seara, înainte de culcare.

Abur cu infuzie de plante
Cea mai simplă procedură, valabilă pentru orice tip de ten, este să faceţi o baie de abur cu infuzie de plante, de preferinţă flori de muşeţel, care are şi rol dezinfectant. Trebuie să staţi cam zece minute cu faţa deasupra unui vas plin cu infuzie tocmai preparată, acoperindu-vă cu un prosop care să vă menţină aburul în zona feţei. Imediat după ce aţi ieşit de la aburi vă înfăşuraţi degetele în tifon curat şi strângeţi uşor pielea care are puncte negre. Apoi clătiţi-vă cu apă caldă şi încheiaţi cu apă rece, pentru a se închide porii. În funcţie de tipul de ten pe care îl aveţi, daţi-vă cu o cremă potrivită.

Suc de lămâie
Dacă aveţi tenul gras, este potrivit să preparaţi o mască cu zeamă de lămâie, care este eficientă în diminuarea porilor dilataţi. Aveţi nevoie de două lămâi, trei albuşuri şi puţin alcool de 70 de grade. Amestecaţi toate acestea, întindeţi masca pe faţă şi menţineţi astfel 15 minute. Clătiţi cu apă caldă, încheind cu apă rece. La final vă daţi cu crema indicată tenului dumneavoastră.

Loţiune din zeamă de castraveţi
Pentru tenuri uscate este indicată o loţiune din suc de castraveţi preparată astfel: radeţi câţiva castraveţi, stoarceţi sucul şi amestecaţi trei părţi de suc şi o parte de alcool. Spălaţi-vă cu apă caldă pe faţă, apoi tamponaţi cu loţiunea de suc de castraveţi. Puteţi face astfel seară de seară, loţiunea preparată păstrând-o în frigider.

Măşti de argilă
Pentru tenurile mixte, ce prezintă puncte negre şi coşuri pe frunte, nas şi bărbie se aplică pe zonele respective tratamentul pentru ten gras, iar pe obraji cel pentru ten uscat. Măştile cu argilă sunt foarte eficiente pentru astfel de tenuri, după ce în prealabil se face o baie de aburi cu infuzie din plante. Iată o reţetă de mască din argilă: se amestecă un gălbenuş, o lingură cu argilă albă pudră şi o lingură cu brânză de vaci. Se aplică pe faţă pasta obţinută, se lasă 20 de minute ca să tragă din piele impurităţile, şi apoi se clăteşte faţa cu apă călduţă.

Pont! După ce vă spălaţi faţa cu apă călduţă folosiţi apă cât mai rece, pentru închiderea porilor!