Main menu

header

de Anda Postolache

„Prima impresie contează”, spune o zicală. Şi într-adevăr, când faceţi cunoştinţă cu cineva, este foarte important felul în care arătaţi, de la coafură, îmbrăcăminte, machiaj şi până la aerul pe care îl emanaţi. Trebuie să ţineţi cont de multe lucruri, dar, de fiecare dată când vă priviţi în oglindă, nu uitaţi să vă vedeţi fericită şi împlinită.

Pe primul loc este starea interioară
Orice femeie din lume dispune de un atu extraordinar, pe care nu totdeauna ştie să-l valorifice în avantajul său: încrederea în sine! Este important aerul pe care-l inspiraţi celor din jur, tonusul. Puteţi să nu fiţi foarte elegant îmbrăcată, dar să emanaţi bunătate, să aveţi o statură dreaptă (dar nu ţeapănă!), să păşiţi natural, să vorbiţi firesc, fără afectare, să fiţi plină de încredere în propria persoană. Nu în ultimul rând, este bine să fiţi o persoană veselă, dar nu să râdeţi fără motiv, ci doar să daţi impresia că sunteţi fericită. Chiar dacă nu sunteţi de fapt aşa, tot încercând mereu să daţi în exterior această impresie, va funcţiona autosugestia şi veţi ajunge să vă şi simţiţi astfel. Trebuie însă să nu abandonaţi ideea după trei-patru astfel de încercări care vi se vor părea nereuşite. Importantă este perseverenţa.

Machiajul - Evitaţi să arătaţi ca o sorcovă
Foarte importantă la orice om, iar la o femeie cu atât mai mult, este faţa. Trebuie să vă folosiţi de toate darurile naturale, să puneţi în evidenţă tot ceea ce aveţi mai frumos: ochii, gura, sprâncenele sau tenul fără pete. Este bine să mergeţi la salonul de cosmetică din când în când, să cereţi sfatul unui specialist în pensarea sprâncenelor, să vă îngrijiţi cu crema potrivită pentru dumneavoastră. Este bine de ştiut că machiajul strident nu vă arată neapărat mai tânără sau mai frumoasă, ci mai degrabă mai disperată să fiţi în centrul atenţiei. Veţi fi, dar nu în sensul cel mai bun. Deci, mult discernământ, să nu arătaţi ca o sorcovă!

Părul - O podoabă ce conferă graţie
Părul este o podoabă de care trebuie să vă folosiţi la maximum. Nu contează ce tunsoare este la modă dacă nu vă stă bine cu ea. Uneori e bine să fiţi şi contra curentului, pentru că atrageţi chiar mai mult atenţia aşa. Ca idee generală, încercaţi mai multe tunsori şi coafuri, pentru a observa care vă avantajează. Când aţi găsit şi coafeza care ştie să vă aranjeze exact aşa cum doriţi, păstraţi legătura negreşit cu ea. Cereţi-i şi numărul personal, s-ar putea să aveţi surpriza să plece la alt coafor dacă e aşa de bună, iar fostele colege s-ar putea să „nu ştie” unde anume. Părul trebuie spălat regulat, să nu daţi niciodată impresia de persoană „slinoasă”. Nu lăsaţi firele albe să crească prea mult şi să se vadă rădăcinile nevopsite, este dizgraţios. Ori lăsaţi-l complet nevopsit, ori vopsiţi-l la timp! Dacă aveţi părul lung, încercaţi mai multe variante de a-l purta: desfăcut, prins în clame şi alte obiecte de acest gen, în aşa fel încât să nu arătaţi mereu la fel.

Îmbrăcămintea - Învăţaţi să mascaţi imperfecţiunile
Căutaţi-vă propriul stil de a vă îmbrăca, astfel încât ceea ce are corpul dumneavoastră mai frumos să fie pus în evidenţă, iar micile imperfecţiuni să fie mascate. Dacă aveţi sânii foarte mari, iar coapsele mult prea înguste decât ar fi normal, atunci purtaţi sacouri şi bluze cu un mic volan aplicat de la talie spre coapse. Vă va arăta talia ca de amforă, aşa cum e normal pentru o femeie. Dacă aveţi umerii prea înguşti faţă de zona coapselor, atunci purtaţi umeri falşi, mânecuţe bufante, gulere-şal, pentru a masca defectul. Se ştie că dungile orizontale „îngraşă”, la fel şi imprimeurile cu flori mari, deci, atenţie! Dacă aveţi „colăcei” şi alte mici necazuri de pe urma celulitei, până reuşiţi să daţi jos grăsimea, mascaţi acestea prin purtarea unor materiale mai tari, în niciun caz tricouri mulate. Dacă sunteţi scundă nu purtaţi pantaloni cu lungimea 3/4, nici cu manşetă, deoarece dau iluzia de picioare şi mai scurte.

Încălţămintea - Comoditatea, pe primul loc
Încălţămintea poate fi o mare problemă dacă aveţi talpa un pic mai lată sau purtaţi o mărime „între numere”. În momentul în care aţi descoperit o marcă anume care vă vine bine, cumpăraţi mereu modele de pantofi din acel loc. Asortarea pantofilor nu mai este aşa strictă cum era mai demult, important este să existe o piesă de îmbrăcăminte la aceeaşi culoare sau la una din gama respectivă (de exemplu, bluză roşu cu crem, pantofi maro deschis, geantă roşie, fustă crem sau bej, la care puteţi asorta bijuterii colorate). Dacă nu sunteţi o persoană foarte mignonă, este mai bine să nu purtaţi tocuri foarte înalte pe stradă. În orice caz, dacă de obicei nu purtaţi, nu e cazul ca la o primă întâlnire să vă duceţi cocoţată pe 10 centimetri plus platforma. O să aveţi o grimasă în loc de zâmbet.

Mâinile - Protejaţi-le de substanţe chimice
Nu uitaţi de îngrijirea mâinilor, deoarece este importantă. Mâinile pot spune multe despre dumneavoastră: dacă sunteţi o persoană îngrijită, dacă lucraţi în mediu toxic, dacă faceţi multe treburi cu mâinile. Toate acestea pot fi însă mascate dacă aveţi grijă să aveţi mereu unghiile curate şi dacă vă daţi cu cremă în fiecare seară. Este bine să vă protejaţi mâinile atunci când faceţi diverse treburi grele prin gospodărie, cum ar fi spălatul pe jos, curăţenia cu produse tari, ce ar putea afecta pielea. Puneţi-vă neapărat mănuşi de menaj, nu sunt atât de scumpe, şi merită pentru a avea mâini frumoase. Evitaţi să păstraţi pe unghii o ojă care a început să se cureţe!

Bijuteriile vă pot scoate din impas

Unele persoane au un farmec anume, ştiu să se îmbrace atât de potrivit cu personalitatea lor, sunt în centrul atenţiei prin felul de a fi spontan şi deschis, încât nu mai au nevoie de nimic în plus pentru a fi atrăgătoare. Însă nu toată lumea poate fi la fel. Dacă sunteţi mai retrasă şi de obicei nu deschideţi o conversaţie din proprie iniţiativă, atunci poate ar fi cazul să mai „învioraţi” măcar decorul. Şi nu v-ar strica nişte bijuterii colorate. Nişte mărgele roşii sau de altă culoare tare, asortate cu îmbrăcămintea, vă vor da un aer mai vesel.

• Aduceţi puţină fantezie în ţinuta pe care o abordaţi şi înarmaţi-vă cu încredere în propria persoană, cu un zâmbet sincer, cu ideea că sunteţi o persoană interesantă şi că mergeţi la o întâlnire.