Roşcata Julianne Moore are aproape 50 de ani. Parcă nu vă vine să credeţi, nu?, când o vedeţi pe marile ecrane. Este mamă a doi copii din relaţia cu regizorul Bart Freundlich şi o susţinătoare înfocată a produselor naturale.
De altfel, actriţa şi-a declarat sprijinul pentru proiectul companiei Burt’s Bees, în colaborare cu Asociaţia Produselor Naturale, de a realiza Sigiliul Natural - un simbol care permite consumatorilor americani să ştie cu siguranţă ce produse conţin în proporţie de cel puţin 95% ingrediente naturale.
Faptul că este iubitoare de produse naturale este dovedit şi de dieta pe care o ţine: pe bază de mere. Deşi este destul de subţirică de la mama natură, Julianne afirmă:„Iubesc merele şi faptul că mâncând aceste fructe slăbesc, nu face decât să mă bucure”.
Ziua 1 Doar mere şi doi litri de apă pe zi. Ziua 2 Mic dejun: Mere. Prânz: Un bol cu salată verde cu lămâie sau cu oţet, peste care puteţi adăuga puţină brânză proaspătă nesărată. Cină: Mere. Ziua 3 Mic dejun: O felie de pâine integrală cu o felie de şuncă şi un măr. Prânz: O salată verde mare cu morcovi, ceapă şi un pic de ulei de măsline. Este permis consumul de crutoane de pâine prăjită (câteva bucăţi). Cină: Mere. Ziua 4 Mic dejun: O felie de pâine integrală cu o felie de caşcaval slab şi un măr. Prânz: un castron cu legume fierte - fără cartofi. Dejunul poate fi completat cu o porţie de ton natural cu lămâie. Cină: Cereale cu lapte degresat. Ziua 5 Mic dejun: Un măr, un ou fiert tare, o felie de pâine integrală. Prânz: O salată de legume crude plus o pulpă de pui la cuptor (fără pieliţă). Cina: Mere.
Elena Şerban