Main menu

header

21-10-1de Cătălina Tăgârţă

Cine nu îşi doreşte un corp perfect, suplu şi frumos? Indiferent de trucurile la care veţi recurge şi la volumul de exerciţii fizice pe care le veţi face pentru a scăpa de celulită, până nu „umblaţi” şi la regimul alimentar, toate eforturile vor fi în zadar. Aşadar, indiferent pentru ce metodă optaţi pentru a scăpa de aspectul neplăcut de coajă de portocală e important să o combinaţi cu dieta anticelulitică, pentru a putea ajunge la rezultate cu adevărat spectaculoase. Iar anumite vitamine sunt esenţiale în această luptă, după cum scrie nutriţionista Lygia Alexandrescu pe site-ul www.silueta-naturala.ro.

„A” vindecă ţesutul epitelial
Solubilă în grăsimi, vitamina A este esenţială pentru întreţinerea şi vindecarea ţesutului epitelial, pielea fiind cea mai mare întindere de ţesut epitelial pe care o avem. După cum scrie nutriţionista, cele mai bune surse de vitamina A sunt ouăle, scoicile şi laptele degresat. De asemenea, ea mai poate fi obţinută şi din alimente bogate în betacaroten, pe care organismul are capacitatea de a-l transforma în vitamina A.

Betacarotenul estompează înroşirea
Cercetătorii au arătat că o cantitate de numai 30 de miligrame pe zi de betacaroten (adică echivalentul a două porţii de morcovi) poate preveni şi poate reduce înroşirea şi inflamarea, asociate cu expunerea la soare. Cele mai bune surse de betacaroten sunt legumele închise la culoare, cum ar fi: morcovi, roşii, pepene verde, broccoli ori spanac.

Complexul B îmbunătăţeşte funcţionarea glandelor sebacee
Vitaminele din complexul B ajută la transformarea caloriilor în energie mecanică, sunt componente ale unor enzime care menţin funcţionarea normală a pielii, dar şi a glandelor sebacee, care menţin pielea umedă şi fină. De aceea, lipsa oricărei vitamine B din organism poate avea efecte negative asupra pielii. Cele mai bune surse sunt: carnea de pui, carnea roşie, peştele, bananele, cerealele integrale, drojdia, untul de arahide şi ouăle.

Stresul duce la pierderea vitaminei C
Vitamina C contribuie la menţinerea colagenului, substanţa de suport a pielii. Dar e bine să ştiţi că expunerea la soare şi stresul pot duce la pierderea vitaminei C, pielea devenind astfel vulnerabilă la efectele mediului înconjurător. Cele mai bune surse sunt, bineînţeles, citricele, căpşunile, roşiile, ardeii graşi şi fasolea verde.

Antioxidanţii încetinesc îmbătrânirea celulelor
Vitamina E este un antioxidant ce încetineşte îmbătrânirea celulelor pielii. Ea reduce producţia unei enzime care descompune colagenul şi produce încreţirea/ridarea pielii. Şi în acest caz, expunerea îndelungată la soare poate provoca o pierdere a acestei vitamine. Cele mai bune surse de vitamina E sunt: somonul, legumele, carnea slabă, migdalele, legumele cu frunze şi măslinele.

Seleniul reduce riscul apariţiei cancerului de piele
Mineral antioxidant, seleniul are rolul de a minimiza efectele razelor ultraviolete asupra organismului şi de a preveni arsurile solare. În plus, potrivit nutriţionistei, nivelul scăzut al seleniului în sânge duce la o creştere a riscului apariţiei cancerului de piele. E bine să ştiţi că alimentele bogate în seleniu sunt: tonul, grâul încolţit, seminţele de susan şi cerealele integrale.

Zincul previne ridurile
Zincul e un mineral care ajută la menţinerea fibrelor de colagen şi elastină, ce dau pielii fermitate şi previn „pungile” de sub ochi şi ridurile. Cele mai bune surse de zinc sunt fructele de mare, curcanul, soia şi ciupercile.

E important să se consume zilnic fibre

Celulita este un depozit de grăsime ce se situează sub piele, de obicei în zona coapselor, picioarelor sau feselor, dar la unele persoane poate apărea chiar şi pe abdomen. Aşa cum toată lumea a observat, femeile sunt mult mai afectate de celulită decât bărbaţii, acest lucru explicându-se cel mai probabil prin schimbările hormonale prin care trec de-a lungul vieţii. În aceste condiţii, e bine să ştiţi că orice mâncaţi sau beţi va influenţa nivelul celulitei. Pentru început, trebuie să evitaţi alimentele cu conţinut mare de grăsimi şi e bine să ştiţi că sarea şi zahărul sunt interdicţii clare ale acestui regim. De asemenea, trebuie să reţineţi faptul că în dieta anticelulitică e important să se consume zilnic fibre - ce ajută la eliminarea toxinelor şi pe care le găsiţi în fructele şi legumele proaspete. În plus, e important să renunţaţi la alcool şi la tutun, care produc toxine suplimentare în corp şi în piele, mai spune nutriţionista Lygia Alexandrescu.

• Paralel cu dieta şi cu mişcarea puteţi încerca şi diverse împachetări cu substanţe organice sau cu loţiuni special create în acest scop.