Main menu

header

  Cel mai nou peeling, dar şi cel mai eficient pentru tratarea porilor dilataţi, a acneei sau a petelor postacneice este cel crotonic, ce se face în special toamna sau iarna. Doctor Mirela Miertoiu recomandă acest tip de tratament nu doar femeilor, ci şi bărbaţilor. Printre cei care au dorit să apeleze la peelingul crotonic s-a numărat şi Daniel Serdaru, care şi-a lansat de curând albumul „Lost Angel” (Îngerul Pierdut). Tânărul a ales să meargă în cabinetul „Dr. M Estetic” înainte de filmările primului său videoclip.
 
 Toner astringent, neiritant
  Doctor Mirela Miertoiu a folosit un săpun special, ce are capacitatea de a curăţa tenul de toate impurităţile acaparate peste zi (machiaj, praf, urme de celule moarte). Săpunul are în compoziţia sa un dezinfectant special pentru acnee. Pentru ca tenul să arate impecabil în faţa camerelor de luat vederi, specialista în dermato-cosmetică a aplicat un toner special, ce are în compoziţie extracte de muşeţel, caprifoi, hamamelis (conţine numeroase ingrediente bioactive, fiind astringent, dar care nu înroşeşte pielea) şi acid kojic. Această soluţie are rolul de a pregăti pielea pentru peelingul crotonic, ce se aplică în special pe zonele cu probleme, lăsându-se să acţioneze aproximativ cinci minute, după care se va neutraliza. „În faţa camerelor de luat vederi trebuie să arăt impecabil. Doctor Mirela Miertoiu mi-a e xplicat faptul că tenul meu îşi va recăpăta luminozitatea şi vigoarea, iar celulele moarte vor fi îndepărtate temeinic. Sunt mulţumit de acest tratament!”, mărturiseşte Daniel Serdaru.

  Închide porii şi conferă luminozitate
  Peelingul crotonic are în compoziţia sa vitaminele A, E, acid kojic şi acid crotonic şi va produce închiderea porilor chiar de la prima şedinţă. Este bine de ştiut că, dacă veţi alege un astfel de tratament, veţi putea ieşi oricând din casă şi veţi putea aplica produse de machiaj după aproximativ 30 de minute de la terminarea tratamentului. Peelingul crotonic este un tratament ce produce o descuamare fiziologică a pielii, fără a lăsa urme pe faţă.
Ana-Maria Cocea
  Daniel Serdaru (24 de ani) a filmat de curând primul său clip, pentru piesa „Miss Hentai”. Ca orice profesionist, artistul urmează cursuri de canto şi mişcare scenică. Pe lângă concertele pe care le susţine în toate colţurile ţării, Daniel este pasionat de istorie şi de filozofie, iar momentan este în anul al II-lea la Masterat, la Facultatea de Teologie. În timpul liber, Daniel merge la schi în Austria şi practică windsurf-ul.

  La cabinetul „Dr. M Estetic”, din Calea Dorobanţi nr. 73, ap. 2, sector 1, Bucureşti, o puteţi întâlni pe dr. Mirela Miertoiu, medic medicină generală şi estetică, doctorand în ştiinţe medicale dermatologice, cea care vă poate redefini silueta. Numerele de telefon la care vă puteţi face programările sunt: 0722/21.48.56 şi 021/211.55.03.
e-mail:    This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.;
  www.drmestetic.ro;
  www.mirelamiertoiu.ro.