Main menu

header

26-11-1de Gabriela Niculescu

Corina Caragea este una dintre frumoasele prezentatoare ale Ştirilor Pro TV din Sport. Deşi a împlinit 30 de ani, focoasa brunetă poate păcăli pe oricine în ceea ce priveşte vârsta sa, deoarece arată ca o adolescentă plină de energie. Iubeşte mişcarea în aer liber, trăieşte sănătos şi nu face excese, iar aceste lucruri se văd. Dincolo de genele bune primite de la părinţi şi de optimismul şi veselia ce-o însoţesc la tot pasul, Corina nu se lasă păcălită de reclamele produselor scumpe din comerţ, preferând să-şi susţină frumuseţea cu măşti din produse naturiste.

„Micul dejun e sfânt, nu sar niciodată peste el”
Corina Caragea este întotdeauna în formă şi nu de puţine ori a fost catalogată drept cea mai sexy apariţie în cadrul diverselor evenimente la care a participat. Am vrut să aflăm cum îşi menţine tonusul, iar răspunsul său a venit prompt: „Respect câteva reguli simple, fac mişcare de două, trei ori pe săptămână şi nu pierd nopţile. În privinţa alimentaţiei, păstrez un echilibru, motiv pentru care nu trebuie să ţin niciodată regim. Evit mâncărurile grele, prăjelile şi băuturile carbogazoase. Micul dejun e sfânt, nu sar niciodată peste el. Însă, am şi eu slăbiciunea mea - dulciurile. Încerc totuşi să le mănânc în prima parte a zilei. Nici la pâine nu renunţ, dar, dacă nu exagerez şi mănânc cu măsură, e ok. Scopul meu nu este să fiu cât mai slabă, ci să mă simt bine. Dacă port mărimea XS la haine, dar am frustrări legate de frigider nu consider că am realizat ceva bun.”

„Mă simt bine în hainele mele”
Corina nu a făcut niciodată o obsesie pentru kilogramele în plus. Dar nici nu a aşteptat ca acestea să se adune, având o grijă mărită la alimentaţie, în mod special la dulciuri, şi a crescut numărul deplasărilor la sala de sport.
În perioada în care a participat la emisiunea „Dansez pentru tine”, Corina a pierdut multe kilograme, din pricina antrenamentelor draconice. „Am fost foarte slabă, dar am recuperat treptat şi nici nu a fost greu. Am trecut de la opt ore pe zi de mişcare la patru ore pe săptămână. Acum mă simt bine în hainele mele”, ne-a mărturisit ştirista.

26-11-2„Vara merg cu rolele, iarna sunt pe pârtie, la snowboard”
Am avut ocazia s-o vedem şi pe sora Corinei, care este la fel de frumoasă, semn că genele le-au ajutat foarte mult, fapt recunoscut şi de vedeta Pro TV-ului: „Consider că pe corpul nostru se vede imediat ce mâncăm, cum ne petrecem timpul liber, personalitatea, dar şi genele. Aşadar, am noroc să moştenesc nişte părinţi fără probleme de greutate, de sănătate în general, dar şi eu am grijă să mă odihnesc, să nu fumez şi să nu exagerez cu mâncarea. Şi, bineînţeles, îmi fac timp de sport. Vara merg cu rolele, iarna sunt pe pârtie, la snowboard, şi, după cum spuneam, de două, trei ori pe săptămână merg la sala de fitness, unde am un instructor personal”.

„Îmi prepar măşti cu ulei de argan şi lapte”
În general, vedetele de televiziune apelează frecvent la saloanele de întreţinere, pentru tratamente cosmetice şi remodelare corporală, însă Corina a ales să meargă doar la masaj de relaxare atunci când simte nevoia. De cosmetică şi de coafură se ocupă singură când nu este la serviciu, şi ne-a împărtăşit câteva dintre ponturile sale. „Nu uit niciodată să mă demachiez, să îmi curăţ faţa şi să folosesc o cremă hidratantă. De părul meu se ocupă colegii din Pro TV. Atunci când sunt liberă sau lucrez doar în redacţie mă ocup eu singură. Ştiu să mă coafez şi să mă machiez, am învăţat de-a lungul anilor”, ne-a spus frumoasa brunetă.
Fiind adepta unui stil de viaţă sănătos, Corina Caragea alege măştile naturiste pentru piele şi păr, pe care le consideră mai sănătoase decât cele din comerţ. „Îmi prepar acasă măşti naturale pentru ten folosind miere, ulei de argan şi lapte. Asta şi pentru că nu cred în miracolele promise de cremele scumpe de pe piaţă. Pentru păr am o mască ce mă ajută întotdeauna când am o perioadă mai dificilă, când îmi cade părul sau îşi pierde din luciu. Se prepară foarte simplu cu un ou, o lingură cu ulei de ricin, trei linguri cu ulei de măsline, o lingură cu vitamina A şi o lingură cu vitamina E. Cantităţile sunt variabile în funcţie de lungimea părului. Se amestecă toate ingredientele, se masează rădăcinile şi părul cu ele, se lasă să acţioneze câteva ore sau chiar peste noapte, iar după spălare efectul se vede imediat”.

26-11-3„Am dansat, am înotat mult şi m-am relaxat la plajă“

Este deja un fapt dovedit ştiinţific că modul de a gândi, pozitiv sau negativ, ne influenţează sănătatea şi implicit aspectul fizic. „Persoana optimistă este observată imediat, îmi înseninează ziua şi, la rândul meu, cred că zâmbetul este cel mai frumos accesoriu al omului”, ne-a spus ştirista. Şi, pentru a zâmbi des, fiecare dintre noi avem nevoie să ne încărcăm bateriile atunci când oboseala se acumulează. Corina o face într-un mod cât se poate de simplu: „Nu deschid televizorul, ascult multă muzică şi, dacă am posibilitatea, plec departe de Bucureşti”.
Aşa s-a întâmplat şi de curând, când Corina şi-a împlinit un vis o dată cu vacanţa de iarnă, plecând departe nu doar de Bucureşti, ci chiar de Europa. Prezentatoarea Ştirilor Pro TV din Sport şi-a dorit ca împlinirea a 30 de ani să o prindă pe o plajă exotică, şi aşa s-a şi întâmplat. Născută iarna, la 31 decembrie, Corina a visat dintotdeauna la mare şi soare de ziua sa, iar pragul de 30 de ani a fost un prilej suficient de important pentru a-şi propune să-şi împlinească dorinţa. Astfel că, pentru Corina, 2012 a apus la 30˚C, în Caraibe, iar 2013 a răsărit pe ritmuri de bachata şi merengue, alături de dominicani plini de energie. „Acesta a fost cel mai frumos mod de «reîncărcare a bateriilor» pentru mine. Am dansat, am înotat mult şi m-am relaxat la plajă”, a conchis vedeta Pro TV.

„Dacă port mărimea XS la haine, dar am frustrări legate de frigider, nu consider că am realizat ceva bun“