de Gabriela Niculescu
Dacă la ieşirea din anotimpul rece părul dumneavoastră are un aspect tern, este uscat şi se rupe cu uşurinţă, iar vârfurile despicate îl fac să arate ca o „măturică”, înseamnă că vremea rece şi-a pus amprenta asupra lui. Vă oferim soluţiile cele mai la îndemână pentru această problemă.
Mască din smântână şi suc de lămâie
Uleiul din germeni de grâu, nerafinat, este unul dintre cele mai valoroase şi preţioase uleiuri din punctul de vedere al conţinutului de vitamine şi minerale. Vitamina E, pe care o conţine din belşug, este un puternic antioxidant, rolul acesteia fiind de protejare a pielii - inclusiv cea a capului - de efectele nocive ale radicalilor liberi.
Preparaţi o mască din patru linguri cu ulei din germeni de grâu, la care adăugaţi două linguri cu smântână şi două linguriţe cu suc de lămâie. Întindeţi pasta pe părul proaspăt spălat, încă ud, masaţi uşor, apoi lăsaţi să acţioneze 15-20 de minute. Clătiţi cu apă din abundenţă. Veţi observa că părul va căpăta un luciu natural.
Ardeiul iute stimulează rădăcinile
Tinctura de ardei iute are proprietatea de a stimula creşterea părului.
O puteţi prepara din 20 g de ardei iute, ce se lasă la macerat timp de opt zile în 100 ml apă. Se fac în fiecare zi fricţionări ale scalpului. Nu este recomandat să vă clătiţi, pentru a permite tincturii să acţioneze.
• Dacă uleiul din germeni de grâu nu este păstrat în condiţii de temperatură mai mică şi constantă îşi pierde din proprietăţi. De aceea, este indicat să fie ţinut în frigider.