de Cătălina Tăgârţă
Dacă aţi pierdut numărul produselor de cosmetică şi al bijuteriilor pe care le aveţi, şi care stau rătăcite prin diverse sertare, e cazul să luaţi măsuri. Reorganizaţi-vă, pentru că altfel e posibil chiar să uitaţi de o parte dintre ele şi să le redescoperiţi eventual după ce au expirat deja. În plus, dacă vreţi să arătaţi bine tot timpul e ideal să vă puneţi la curent cu noutăţile care apar în domeniul frumuseţii. Iată ce sfătuiesc în acest sens editorialiştii de la www.dailymakeover.com.
Suportul pentru picior, ideal în momentul epilării
Dacă timpul nu vă permite să lăsaţi oja să se usuce în voie după ce o aplicaţi pe unghii ar fi bine să optaţi pentru sistemele speciale de protecţie. Acestea au fost inventate special pentru îngrijirea manichiurii persoanelor care au programul încărcat. Apropo de aparatura inventată special pentru uşurarea procesului de îngrijire şi înfrumuseţare ar mai fi de amintit: suportul pentru picior - ce poate fi folosit în momentul epilării sau în timp ce vă daţi cu ojă - sau suportul suspendat pe perete pentru uscătorul de păr - ideal mai ales atunci când vă răsuciţi părul cu peria şi ar trebui să ţineţi cu o mână peria, iar cu cealaltă uscătorul pentru păr.
Banda magnetică adună toate agrafele la un loc
În ceea ce priveşte organizarea spaţiului şi a obiectelor folosite pentru îngrijire, pentru început e bine să stabiliţi clar care este spaţiul pentru cosmetice, hair styling şi alte obiecte de înfrumuseţare, pentru a nu alerga în toată casa după ele atunci când vă trebuie ceva. Ideal e să aveţi un dulap special în care să ţineţi toate aceste lucruri, iar pentru transformarea lui într-un spaţiu de depozitare extrem de practic puteţi folosi câteva cârlige cu ventuză pe care să agăţaţi aparatul de întors genele, foarfecele sau oglinda. În plus, pentru agrafele rătăcite peste tot soluţia ar fi o bandă magnetică prinsă pe o latură a sertarului.
Dacă nu dispuneţi de un astfel de dulap sau sertar e bună şi o valiză vintage, în care veţi aşeza totul pe culori şi produse. Deschideţi-o atunci când aveţi nevoie de machiaj, iar apoi o închideţi şi o puneţi frumos la loc.
Ştergeţi pensulele după fiecare utilizare!
Separatoarele sunt o modalitate de a face instantaneu sertarul de machiaj să arate organizat. Dacă nu puteţi pune separatoare apelaţi la cutiuţe mici, frumoase, din carton sau din orice altceva, al căror capac îl veţi îndepărta şi veţi păstra doar partea de jos. Aşezaţi-le una lângă alta, iar în fiecare dintre acestea puteţi pune altceva: de exemplu, rujuri la rujuri, oje la oje, blush cu fond de ten şi farduri şi aşa mai departe. Pentru mascara, tuş sau creion dermatograf, care sunt mai lungi, puteţi opta pentru borcane/pahare haioase, colorate, ca să le aşezaţi „în picioare”. Şi periile de păr pot fi puse tot în astfel de suporturi.
Sfat! Pensulele de machiaj sau de blush trebuie dezinfectate după fiecare utilizare cu soluţii pe bază de alcool, pentru a preveni răspândirea infecţiilor. Pentru a nu se depune praful pe ele, acestea se păstrează fie în ambalajul lor, fie într-o cutie sau un săculeţ.
Pentru păstrarea bijuteriilor există pe piaţă tot felul de casete speciale, însă dacă sunt multe poate să apară riscul, chiar şi în acest caz, să uitaţi de ele şi să nu le folosiţi pentru că nu le aveţi la vedere. Iată cum trebuie să procedaţi în această situaţie: pentru lănţişoare şi brăţări puteţi opta pentru suportul tip cuier, ca să le aveţi la vedere. Inelele pot fi puse fie tot pe acest suport, fie puteţi face un suport special pentru ele, dintr-o cutie şi un burete, pe care îl veţi tăia la grosimea de un deget şi veţi face în el mici crestături în care veţi înfige bijuteriile. Tot acolo puteţi pune şi cerceii. Sau în cazul acestora din urmă ar mai fi două variante. Pe cei cu şurub îi puteţi prinde pe un carton colorat pe care îl găuriţi în prealabil sau puteţi lipi o bucată de ţesătură frumoasă pe un perete sau pe interiorul uşii dulapului şi veţi agăţa acolo cerceii tip cârlig. O altă variantă e să lăsaţi fiecare bijuterie în cutiuţa originară, dar să puneţi pe ele câte o mică etichetă cu denumirea, în caz că uitaţi ce e acolo să nu căutaţi în fiecare până veţi găsi ceea ce vă doriţi.