de Cătălina Tăgârţă
Aspectul unghiilor spune multe despre o persoană. De aceea, manichiura este obligatorie chiar şi atunci când programul e extrem de încărcat. Iată câteva trucuri la care puteţi recurge pentru a avea mereu unghii impecabile, cu timp şi bani puţini.
Hidratare cu zeamă de lămâie
Indiferent că vă plac colorate sau preferaţi naturaleţea, important e ca unghiile să fie sănătoase. Aşadar, primul pas ar fi un tratament de întărire a acestora. Pentru asta puteţi folosi 100 ml ulei de ricin, 100 ml ulei de măsline şi sucul de la o lămâie. Amestecaţi cele două tipuri de ulei, încălziţi-le uşor pe aragaz, apoi adăugaţi zeama de lămâie, turnaţi mixtura într-un vas şi înmuiaţi degetele în lichidul respectiv circa 15 minute, masându-le constant unele de celelalte. Apoi spălaţi-vă pe mâini cu un săpun emolient şi aplicaţi o cremă hidratantă. Procedeul trebuie repetat zilnic, cel puţin timp de o săptămână.
Aveţi grijă de cuticule
Următorul truc în îngrijirea unghiilor constă în îndepărtarea cuticulelor. Majoritatea persoanelor le taie, însă apoi ele vor creşte dezordonat. De aceea, ideal e să le împingeţi înapoi, spre baza unghiei, cu ajutorul unui instrument special din lemn moale. Însă fiţi atenţi! Acest lucru se face doar după ce le-aţi hidratat corespunzător sau după baie, când pielea este „încreţită” de la apă. După ce le-aţi îndepărtat din peisaj, e timpul să hidrataţi din nou locul cu ulei de ricin sau de măsline.
Tratament pe bază de vitamine
Măcar o dată la câteva luni e ideal ca unghiile dumneavoastră să se bucure de un tratament pe bază de vitamine, care să le facă mai rezistente şi care ajută oja să se menţină mai mult timp.
Lacul aplicat peste ojă oferă rezistenţă
Apropo de ojă, cele mate au devenit preferatele tuturor în ultima vreme, însă ele nu rezistă foarte mult. De aceea, în perioadele încărcate, în care nu aveţi timp nici să respiraţi, e bine să optaţi pentru o ojă perlată. Iar dacă veţi aplica şi două straturi, apoi încă unul de lac transparent, protector, la final, măcar câteva zile puteţi sta fără griji, chiar şi atunci când spălaţi vase. Tot pentru păstrarea ojei pe unghii timp îndelungat puteţi folosi mănuşi dacă petreceţi mult timp cu mâinile în apă sau puteţi aplica seara, înainte de culcare, un ulei natural, care le hrăneşte şi nu le lasă să se usuce.
Renunţaţi la pilele din metal
Atenţie! E ideal să nu folosiţi pile din metal şi, mai ales, să nu le mişcaţi în toate direcţiile, întrucât acestea au tendinţa de a sfărâma unghia. Mai bine utilizaţi o pilă dintr-un material special.