Main menu

header

19-09-1de Gabriela Niculescu

Uleiul esenţial reprezintă una dintre cele mai importante descoperiri ale omenirii, iar beneficiile lui sunt cunoscute încă din Antichitate. În acest moment, există pe piaţa cosmetică nenumărate produse ce au la bază uleiurile esenţiale, scumpe, dar incredibil de eficiente. Am vrut să aflăm exact în ce constau virtuţile uleiurilor esenţiale, iar Lili Baaddi (foto), managerul centrelor „Silhouette”, ne-a spus povestea acestui miraculos produs ce ne sprijină atât în domeniul sănătăţii, cât şi în cel al frumuseţii.

Din patru tone de petale de trandafir se obţine un litru de substanţă preţioasă
Uleiul esenţial este un extract natural, obţinut prin distilarea unei plante aromatice. Se poate folosi în fabricarea lui orice parte a plantei, fie petală, frunză, chiar şi rădăcină. Fiecare sortiment rezultat are proprietăţile sale, dar cele mai preţioase sunt uleiurile esenţiale extrase din petalele florilor, fiind cele mai concentrate în principii active. Aceste uleiuri esenţiale sunt deosebite în conţinut, după cum sugerează şi denumirea, fiind esenţe pure. De exemplu, pentru un singur litru de ulei esenţial de trandafiri sunt necesare patru tone de petale. Iată de ce uleiurile esenţiale sunt atât de preţioase.
Acestea sunt scumpe şi se utilizează în cantităţi foarte mici în produsele cosmetice, deoarece într-o singură picătură de ulei esenţial sunt adunate zeci de principii active binefăcătoare: vitamine, minerale, acizi esenţiali, uleiuri volatile. Cele mai utilizate uleiuri esenţiale sunt extrase din eucalipt, lămâie, lavandă şi trandafir.

Produsul cu cel mai mare risc de alergii din lume
Uleiurile esenţiale sunt renumite pentru proprietăţile lor: hidratează, regenerează şi calmează pielea, revitalizează şi curăţă podoaba capilară, repară unghiile şi acţionează asupra ţesutului adipos, reducând celulita.
De exemplu, uleiul esenţial de lămâie este destinat în principal produselor anticelulitice şi antiîmbătrânire, datorită efectelor benefice asupra circulaţiei sangvine, ţesutului adipos şi acţiunii antiseptice.
Un produs cosmetic ce are în compoziţie uleiuri esenţiale cu un conţinut atât de valoros devine un produs cu beneficii multiple. Asta se datorează faptului că uleiul esenţial are molecula foarte mică, pătrunde extrem de rapid în dermă şi în profunzime, şi tocmai de aceea este ingredientul activ cu cea mai performantă eficienţă din lume. Uleiurile esenţiale precum cel de muşeţel şi cel de morcov se folosesc în cantităţi extrem de mici, de ordinul picăturilor, iar efectele lor sunt cu adevărat impresionante. Pentru câţiva mililitri de ulei esenţial se prelucrează tone din acel ingredient.
De reţinut este şi faptul că acesta este produsul cu cel mai mare risc de alergii din lume, aşa că trebuie să aveţi mare grijă când îl folosiţi. Alergia este manifestată la ingredientul activ, iar la nivel mondial, procentul de alergii la uleiurile esenţiale este de 1% din populaţie.

Cele de rozmarin, patchouli, ienupăr, smirnă drenează pielea
Există o mulţime de produse ce au la bază uleiul esenţial. Vă vom oferi câteva exemple pentru a înţelege proprietăţile impresionante ale uleiurilor esenţiale. Există pe piaţă un ulei de slăbit 100% natural, cu 4% ingrediente active (rozmarin, patchouli, santal), cu efecte de decongestionare şi drenaj al pielii, pentru un contur cutanat evident îmbunătăţit. Procentul de 96% este reprezentat de uleiul de alună de pădure, ce are rolul foarte important de a transporta în profunzime ingredienţii activi. Se pun trei, patru picături de ulei de slăbit în palmă şi se aplică pe piele, cu mişcări uşoare, până este absorbit.
Un alt ulei este cel de tonifiere, cu 4% ingredienţi activi ce stimulează regenerarea reţelei de elastină şi colagen a pielii şi 96% ulei de alună de pădure ce are rol transportor, potenţează efectul altor produse cu care este aplicat, de aceea este recomandată utilizarea sa împreună cu alte produse pentru fermitate.

Cele de portocală dulce, migdală amară, cardamom ard grăsimile
Crema de slăbit şi anticelulitică are uleiuri esenţiale de portocală dulce, migdală amară, cardamom, muşeţel, ghimbir, coajă de scorţişoară şi trifoi. Cu extract de lotus, alge marine şi agenţi hidratanţi de origine vegetală.
Aceasta are un răspuns anticelulitic pentru redefinirea conturului corporal şi reduce aspectul de coajă de portocală.
Crema hidratantă conţine uleiuri esenţiale de portocală dulce, migdală amară, cardamom, muşeţel, ghimbir, coajă de scorţişoară şi trifoi. Cu extract de ştevie, unt de shea, vitamina E, ovăz şi 5% agenţi hidratanţi de origine vegetală. Hrăneşte imediat pielea „însetată” şi menţine hidratarea optimă pe termen lung. Datorită texturii lejere, lasă pielea catifelată.

• Uleiurile esenţiale hidratează, regenerează, calmează şi revitalizează pielea, repară unghiile şi acţionează asupra ţesutului adipos, reducând celulita
• Cele mai utilizate uleiuri esenţiale sunt extrase din eucalipt, lămâie, lavandă, rozmarin şi trandafir